DOWNSIZING

Cu o luna si ceva in urma, fata mea cea mai mica si-a cumparat casa si s-a mutat la casa ei. Pina atunci a locuit in apartamentul spatios pe care l-am construit in spatele casei mele. Planurile mele vechi au fost ca la momentul potrivit sa ne rotam si eu sa locuiesc acolo...astea au fost insa numai planurile mele.
Dupa ce au trecut durerile mutatului…si apartamentul a fost aproape gol…au ramas in urma doar culorile stridente ale vechilor locatari…si privirile mele nedumerite amestecate cu ofuri…am simtit asa o bucurie plina de tristete…Trebuie sa fii parinte sa intelegi simtamintul asta atit de complex. Intr-o privinta am fost bucuroasa sa-i vad pe picioarele lor…dar stind in mijlocul apartamentului asta gol…cu un perete de culoarea Voronetului , altul rosu, altul…cred ca verde de Paris...m-au apucat toate nostalgiile.
Am stat eu asa si am copt vreo doua saptamini…si mi-am zis ca ma obisnuiesc sa nu-i mai vad trecind prin fata usii…mele. Intr-o zi, mi-am adus chiar doua giste care o ofensasera pe fiica mea cea mai mare si vroia sa scape de ele…le-am instalat in gradina, si le-am si botezat: Lily si Silly. Acum aveam doi "locatari" noi…
E periculos sa te gindesti prea mult…incep sa-ti treaca prin minte fel de fel…M-am uitat la harmalaia de lucruri pe care le-am acumulat de-a lungul anilor. Mi-am adus aminte ca am venit in 1980 cu numai doua valize ce contineau strictul necesar, si citeva amintiri…si mi-am dat seama ca daca mor miine le las fetelor mele o mare bucurie…aia de-a trece prin mina lor fiecare bucata de gunoi ce am agonisit…si mi-a venit sa zimbesc…tentatia a fost mare!!!
M-am hotarit sa minimalizez discomfortul lor…si tot gindindu-ma asa, am realizat ca e timpul sa fac ceva modificari …serioase! Si cu ideea asta in gind am inceput sa transfer lucruri din casa in apartament. Primul transfer au fost: tablourile de familie. Cind am golit peretii de tablorile alea, a ramas stingher pe perete un tablou mare de David in care Napoleaon o incoroneaza pe Josefina. Undeva din multimea aia de spectatori din tablou, mutra hidra a mamei lui s-a uitat la mine urit…Am platit cu ani in urma 75 de dolari numai pe rama...Am lasat tabloul pe perete…asta nu-l mai iau.
Pe peretele opus, Tutancamon si Nefertiti, inca mai straluceau de vopseaua aurita care spoia hirtia de papirus pe care au fost pictati. Cu vreo zece ani in urma tatal meu mi-a zis mai mult in serios decit in gluma…"mai fata, faraoni iti traba tie?"…De zece ani port in minte vorbele alea…dar faraonii au stat tot acolo…Nici pe aia nu mi-i mai trebuie…am sa-i spun tatii ca in sfirsit m-am despartit si de faraoni !!!
Cu citeva saptamini in urma am vizitat un magazin de mobila…si mi-a batut inima tare…am crezut chiar ca m-am indragostit de niste rafturi elegante…dar tot batind drumul intre apartament si casa, m-am hotarit sa folosesc mobila veche ce poarta inca amintiri de pe vremea cind era a lui Debbie si apoi a lui Josh si Zack, nepotii mei. Am zimbit incintata…si multumita de alegere.
Am trait o experienta ciudata zilele astea…e aproape comic, daca n-ar fi tragic cit de legata sint de anumite cioburi.
Dupa ce mi-am mutat rafturile, am inceput incet sa car la carti…Am inceput cu clasicii…pe care am dat o groaza de bani…cindva.
Uitindu-ma la unul din volumele lui Edgar Poe m-am mustrat singura de putina mea intelepciune in unele alegeri in viata…si nu numai literare…apoi am inceput sa car filmele…religioase, istorice, nuvele…si intre si printre…multe, multe gunoaie…Timpul sa selectionez…Durerea mare e cind realizezi cit la suta din tot ce ai e gunoi…Se mai adauga faptul ca te-a costat scump gunoiul ala…ca l-ai carat cu tine, dupa tine…si uneori in minte, in tine, pentru un timp atit de indelungat…si chiar despartirea de gunoaie nu e usoara…fantastic cit de atasata m-am vazut de unele dintre aceste obiecte. Nu le mai insir ca mi-i rusine…
Ok…bucataria…doua oale, ceainicul, masina de cafea…si un raft intreg de carti de bucate!!! Debbie m-a anuntat cu mult timp in urma …"mom, ai multe calitati si talente, dar cu bucataria nu le ai…recunoaste!" N-am recunoscut!!! Ai crede c-am inteles ceva…dar am luat cartile de bucate cu mine…cine stie…mai ales ca sortul ala vechi a lui buna de pe vremea gombotilor de prune si a placintelor cu brinza si-a luat locul de onoare in noua mea bucatarie! …Hei…unele talente infloresc mai tirziu!!!
Laura, fata mea cea mai mare ca sa nu ma supere mi-a zis ca ei ii place cum gatesc…nu stiu precis daca asta a fost un compliment sau un indemn sa maninc mai des pe la mine pe acasa?! Trebuie sa mai studiez subiectul asta!!! Poate e si acolo ceva intelepciune de care trebuie sa tin cont!!!
Incet, incet mi-am injumatatit "averea"…si am simtit un fel de usurare…Mi-am amintit de "curatenia mare" care se facea de sarbatori in Romania…cind se spalau presurile si peretarele…si totul era primenit. Nu stiu ce m-a apucat…oi fi avind ceva presimtiri? Nu-mi dau seama. Stiu ca rata mortalitatii nu s-a schimbat…100% in mod sigur...
Ce mi-a ramas acuma de facut este o alta curatenie…una si mai greu de facut…dar la fel de necesara. Si stiu ca o sa ma doara sufletul dupa fiecare ciob…Am sa mai citesc odata Eclesiastul, ca deja ma viziteaza ceva neputinte…
"O desertaciune a desertaciunilor! Totul este desertaciune. Ce folos are omul din toata truda pe care si-o da supt soare"…
Numa mila Domnului …ma mai poate indrepta! Poate ar trebui sa ma rog, "Doamne ia-mi Tu ce nu-ti dau eu de buna voie"!
Inca nu m-am rugat rugaciunea asta…e insa pe aproape!!!