Ginduri pentru Lidia si Becky

(Ginduri pentru Lidia si Becky Oprean)

Am citit marturia ta Lidia si a lui Becky…si m-am dus inapoi cu ani in urma si mi-am amintit de acele inceputuri de care vorbesti. Si mi-amintesc de lacrimile tale. Este insa asa de ciudat cum Dumnezeu a folosit personalitatea ta si cum a canalizat pasiunea ta ca sa fii persoana care esti astazi. Daca in locul tau ar fi fost o persoana cu o personalitate mai temperata, viata voastra ar fi fost atit de diferita si v-ati fi obisnuit cu obisnuinta…asa cum au ajuns alte familii cu probleme sa o faca. Asa insa ati transformat un inceput de infringere intr-o biruinta sigura.

Anul trecut am fost in Italia si acolo am vizitat o multime de locuri si am vazut multa arta si cladiri si istorie…dar am venit inapoi cel mai impresionata de 6 (daca nu ma insel) statui , a lui Michelangello, numite "Sclavi". Povestea este lunga si motivele pentru care Michelangello s-a oprit sa le sculpteze are de-a face cu unul din papi care au renuntat sa-si mai faca mormintul…Dar asta nu este ce m-a impresionat pe mine.

Nu mi-am pus niciodata problema cum lucreaza un sculptor. Am crezut ca merge asa…cu totul deodata…si ca incepe sa dea proportii la masa aia de marmura…si undeva in timp ai sa vezi corpul - trupul ...dar asa…zgrunturos…si apoi il finiseaza…

Sculpturile astea insa sint niste blocuri masive de piatra; si ici si colo, vezi cite o mina sau un picior sau spatele sau fata sculpurii iesite complect din masa de marmura si finisate cu atita amanuntime ca ai impresia ca poti sa vezi vinele prin pielea miinii intinse.
E ca si cum sculptura a existat inauntru si sculptorul numai trebuie sa dea bucatica cu bucatica la o parte marmura care este de prisos…Am stat multa vreme si m-am uitat la blocurile alea de piatra…si am fost profund impresionata.

Mai tirziu, m-a tot urmarit gindul ca asa sintem si noi . Daca ne priveste cineva dintr-un anumit unghi…sintem piatra, iar in unele privinte, acolo unde l-am lasat pe Dumnezeu sa ne lucreze, cite un madular de o perfectiune si o frumusete nemaipomenita iasa la iveala. Numai ca nu prea il lasam sa lucreze la noi…sintem incapatinati si vrem sa fim in control a ceea ce consideram ca e blocul nostru de piatra…teritoriul nostru…fiinta noastra…viata noastra…copii nostrii…si pierdem sansa sa devenim ceva fantastic de frumos…

Dumnezeu a facut planuri mari cu noi, dar nu ne poate lucra decit in masura in care il lasam.

Imi pare bine ca tu ai inteles mai bine ( desi cu lacrimi la inceput ) ca Dumnezeu are cu tine si cu Becky un plan. Si ce minunate sint planurile Lui. El nu gindeste ca noi , si ca sa vedem cu adevarat ce are de gind trebuie sa ii incredintam Lui mai intii tot ceea ce sintem…fara rezerve, asa cum marmura in mina sculptorului trebuie sa il lase sa o lucreze in care parte vrea el…sa inceapa unde vrea el…sa finiseze pina la detalii partile pe care le vrea el finisate la inceput…si lasa altele pe mai tirziu…Intregul concept este al artistului…si marmura n-are de spus nici un cuvint…chiar si atunci cind ciocanul si dalta o lovesc intr-una...

M-am mai gindit ca uneori ne uitam unii la altii cu ochi de critici…si vedem si noi doar bucatica ce-i in fata nasului…uneori nici pe aia bine ca nu avem ochelarii la noi, sau ii tinem cocotati in virful capului…Si bolovanul la care ne uitam poate fi una dintre cele mai frumoase sculpturi in devenire…dar nu ne impresioneaza nimic, ca nu ne uitam cu atentie…sau cu gindul sa vedem ceva remarcabil...nu ne pierdem timpul cu toti bolovanii…ne uitam mai degraba la o imitatie aurita…si chiar una aiurita…Cite una din bucatile alea de marmura abia cioplita…abia schitind ceva in devenire, poate fi fratele sau sora noastra in proces de a deveni o faptura noua. Dumnezeu este maestru, si El o lucreaza…dar pe noi nu ne impresioneaza…

Oh…cu cit ma gindesc mai mult la "Sclavii" lui Michelangello cu atit am mai mult respect pentru toti oamenii. Am ajuns la concluzia ca parte din ceea ce este rau cu lumea asta este si felul in care o privesc…ochii critici cu care ma uit la absolut totul. M-am nascut intr-o tara unde ideologia care ne spala creierul in toate dar toate domeniile era critica si autocritica. Era parca un facut sa nu existe nimic bun pe fata acestui pamint si orice eforturi trebuiau sa fie judecate. Cu cit puneai mai mult effort in ceva cu atit dadeai mai mult de lucru criticilor. Uneori asta se transmitea si in biserici…de aia unii dintre noi continua sa se uite cu ochi critici la absolut tot.

Ma intreb cine ar avea tupeul sa critice astazi "Sclavii" lui Michelangelo? Atunci cum ar trebui noi sa ne uitam la creatiile in devenire la care lucreaza Dumnezeu?

Si sa revin la Becky…care inspira si atrage si da curaj si invata pe cei mai slabi sa devina cei mai tari, si ne da o lectie tuturor. Ea recita impreuna cu Psalmistul verset dupa verset din Psalmul 139 si fiecare verset este adevar…"Te laud ca sint o faptura asa de minunata". Becky…acum ca mi-am pus ochelarii pe ochi vad…si pot si eu zice "Minunate sint lucrarile Tale, si ce bine vede sufletul meu lucrul acesta".

Daca vreti sa cititi marturia lui Becky si a Lidiei Oprean, mergeti la http://www.beckyshope.org/

Rodica Botan