Am un pom in gradina care ma face de rusine. L-am privit primavara asta cind a inflorit, si era asa de plin de flori ca parca ninsese pe el. Mi-a incintat inima. Are numai doi ani…"e mititel saracu…si cum se straduieste"... mi-am zis. A trecut un pic si au cazut florile si s-a umplut de rod. Mi-am zis din nou…"face pe viteazul…o sa-i treaca vitejia cind o sa-i cada fructele". Dar nu i-au cazut…si crengutele lui tinere au inceput sa se lase in jos de greutatea fructelor…si s-au tot dus in jos in fiecare zi. M-am gindit sa nu-i mai dau apa sa nu aiba atita seva…ca o sa-si rupa crengile. Si l-am lasat fara apa o vreme.Vezi de nu…Nu cred ca mi-a dat prea mare atentie…era ocupat cu cresterea fructelor. M-am mai gindit sa-i rup din fructe, cum am auzit ca trebuie sa faci ca sa fie fructele mari…si asa sa-l mai usurez un pic...dar n-am avut timp de el…pina intr-o zi cind l-am vazut indoit de tot cu crengile pina in pamint.Mama mea vine mereu si ii ia din fructe…nu-s chiar coapte de tot dar sint gustoase…si ne-am gindit sa-l mai eliberam de povara. Uitati-va si voi la el…ca mie mi-e rusine de cite ori il vad.Va imaginati la ce ma gindesc…
Parca…parca vad ceva pe-o creanga in virf…si trag nadejde sa nu cada. De-ar mai creste putin…
Va trimit o poza cu pomisorul meu. Poate va inspira si pe voi.
No comments:
Post a Comment