Singurul supravietuitor al unui vapor distrus intr-o furtuna pe mare, a inotat cumva pe o bucata de scindura si a ajuns intr-un tirziu pe un mal intr-o insula pustie. Singur acolo, omul a inceput sa se roage fierbinte ca Dumnezeu sa aduca un vas prin apropiere ca sa-l vada si sa-l salveze. Si in fiecare zi continua sa se roage si sa cerceteze cu infrigurare zarile in speranta unui ajutor venit de undeva... dar nimic nu se zarea si...nimic nu arata promitator.
Dupa o vreme, s-a gindit sa-si faca o coliba sa se adaposteasca. A folosit bucatile din vas care au fost aduse la mal si acolo si-a adapostit putinele provizii si putinul pe care il mai avea.
Dar intr-o zi, dupa ce si-a petrecut ore in sir cautind dupa ceva de minacre pe insula, s-a reintors la coliba doar ca sa o vada cum se topeste in flacari . Un fum negru si inecacios se ridica catre cer, ducind cu el amintirea ultimelor lucruri pe care le mai avusese...Nu se poate explica starea bietului om...oare ce altceva rau i s-ar mai fi putut intimpla? Era plin de amaraciune..."Doamne, cum poti sa accepti sa mi se mai intimple si raul asta?"... zise el necajit.
Isi asternu catre seara pe plaja sa doarma...Devreme, a doua zi insa este trezit de sunetul unui vapor care se apropia de insula. A ridicat miinile in sus si a jucat hora... ca un salbatic... In sfirsit cineva a venit sa-l salveze. "Cum de ati stiut ca sint aici", i-a intrebat el pe oamenii care au venit sa-l ia de la mal...? "Pai, ti-am vazut semnalele... au spus ei"...
................................................
Este asa de usor sa ne lasam descurajati cind lucrurile merg rau. Dar n-ar trebui sa ne pierdem speranta niciodata pentruca Dumnezeu lucreaza in permanenta in vietile noastre chiar si in mijlocul suferintelor si al durerilor. Petru spune...""Stiu sa traiesc smerit, si stiu sa traiesc in belsug. In totul si pretutindeni m-am deprins sa fiu satul si flamind,sa fiu in belsug si sa fiu in lipsa". Filipeni 4:12
Pavel era convins ca Dumnezeu are un plan si ca rezultatul final va fi favorabil pentru oricine se increde in Dumnezeu. "De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu..." Romani 8:28., asa ca el a invatat sa fie multumitor chiar si in suferinta.
Data viitoare cind iti ia coliba foc...si arde pina la temelie...nu fii tulburat...poate ca era nevoie sa arda si prin consumul ei sa faca posibila interventia divina si salvatoare in viata ta...Cit despre adapost...sub "aripile Lui ocrotitoare" ...este locul cel mai sigur...si prin singele Mielului, avem asigurata resedinta vesnica.
4 comments:
De unde stii atatea povesti frumoase? Eu stiu povestea asta un pic altfel. Sau o fi alta poveste? Incerc sa o scurtez altfel iar va fi un comentariu de 1 km.
Singurul supravietuitor al unei corabii, plutea tinandu-se de o bucata de scandura si fu aruncat de valuri pe tarmul unei insule nelocuita si izolata in Pacific.
Ajuns la tarm incepu sa urle dar vazand ca nu se intampla nimic incepu sa planga. Cum tot nu se inatampla nimic incepu sa se roage. Se ruga sa fie salvat, mult, adanc, luand pozitii care de care mai smerite si folosint cuvinte care de care mai pretioase. Dar tot nu se intampla nimic asa ca incepu sa tipe si sa blesteme. Tot nu se intampla nimic. Si circul asta se repeta de-a lungul zilei pana cand seara cazu obosit, dar cum se porni o ploaie rece mai mult tremura de frig decat sa doarma. A doua zi o lua de la capat, foamea il chinuia si nu gasea nimic de mancare caci privea tot timpul catre mare si cand urla, si cand plangea, si cand se ruga, si cand blestema. Si setea il chinuia caci nu gasise decat niste ochiuri de apa si alea cam sarate. Seara cazu iar si fu o noapte cu vant care il chinui si un prea se putu odihni iar frigul parca era mai rau. A treia zi facu ce facu in primele doua dar seara se prabusi si nu mai putu sa zica decat:
“Doamne nu mai pot. Faca-se Voia Ta.”
Si cazu intr-un somn adanc.
Dimineata cand se trezi vazu cu uimire ca nu mult mai sus de nasul lui erau niste fructe. Ridica privirea si vazu ca in jur erau plante si copaci plini de fructe. In nebunia lui nu le vazuse pana acum. Manca pe saturate, apoi lua seama la ce era in jurul lui. Erau multe lucruri folositoare aduse de mare, unele chiar de pe corabia pe care fusese. Altele aduse acolo de cine stie unde si cand.
Seara omul zise: “Doamne multumesc pentru tot. Faca-se Voia Ta.” Si adormi.
A doua zi incepu sa se organizeze si sa-si ingropeasca un adapost. Se ranea de multe ori. Nu ii trecea o zgarietura ca aparea alta sau chiar doua in loc. Isi reconstrui adapostul de multe ori. Pe primul il strica prima ploaie, pe al doilea i-l lua vantul, al treilea aluneca de pe movila pe care il facu si tot asa pana cand reusi sa aiba ceva ce el numea acum casa lui. In fiecare zi o tot imbunatatea. Daca ati fi vazut-o poate l-ati fi privit dispretuitor, caci ceea ce numea el casa era un fel de coliba care se tot marise prin adugiri, dar el era tare mandru de ea.
Isi facuse si o gradina in care de multe ori il prindea intunericul lucrand caci ii era tare draga. O sa radeti poate caci in gradina lui nu avea decat vre-o cateva plantute ce semanau a salata, una parca a un fel de varza niste ceapa sau usturoi salbatic si ceva ce era ca menta si din care isi fierbea un fel de ceai din cand in cand. Culmea era ca avea si grau. Grau adevarat ajuns pe insula prin cine stie ce minune si pe care il descoperise in cautarile lui de-a lungul insulei. Pastrase o parte, semanase alta iar acum avea un fel de holda. Invata chiar sa-si faca paine. Da radeti iar, dar el asa isi numea fiertura ce o facea din grau.
Mai mult avea si animale. O sa pufniti cand va voi spune ca avea capre si gaini. Asta gasise pe insula, cine stie cum ajunsera si se salbaticisera dar cele cateva pe care reusise sa le prinda se domesticisera repede. Primele nu prea dadeau lapte, celelalte un prea faceau oua. Dar lui putin ii pasa, avea cu cine vorbi.
Trecura zile si zile, apoi ani si ani, pana se facura vreo cinci ani de cand era pe insula asta.
In fiecare seara se gande la ce a facut peste zi apoi la ce ar trebui sau ar fi bine sau si-ar dori sa faca maine. Apoi zicea: “Doamne multumesc pentru tot. Faca-se Voia Ta.”
Facuse destul de multe in acesti ani. Foamea, setea, frigul, vantul si ploaia din primele zile ii fusesera profesori buni.
Dar avea un gand ascuns, nu il rostea, dar era o dorinta undeva adanc de tot in el. Isi dorea sa fie salvat. Tot timpul avea o gramada mare de lemne care sa le aprinda daca ar fi zarit o corabie si mai avea jar pe care il intretinea tot timpul ca sa fie pregatit. Dar in toti acesti cinci ani un a zarit nimic.
Intr-o zi, cand era plecat sa stranga fructe, casa ii lua foc de la jar, vazu fumul, alerga dar un putu salva nimic. Abia putu elibera animalele, in rest totul era scrum. Mai rau animalele eliberate ii devastara gradina si micuta holda. Hainele de pe el erau arse si rupte.
In sera aia un mai putu sa zica decat: “Doamne faca-se Voia Ta” si adormi pe pamantul gol.
Dimineata minune mare. O corabie era ancorata in larg si o barca se apropia de tarm. Omul nostru sari in sus de bucurie si alerga chiuind spre tarm. Cei din barca il vazura si-si facura semne. Cand ajunsera la tarm, omul nostru se invartea in jurul lor, ii imbratisa, ii pupa, le vorbea tot felul, dar nimeni nu-l intelegea caci de bucurie sarea de la o idee la alta. Intr-un final omul nostru isi reveni si se putura intelege. Le zise cat de bucuros e ca au venit, ce noroc pe el sa vina chiar acum cand casa ii arsese si era la pamant, totu-si nu-si explica cum de au venit acum si cum de l-au gasit.
- Pai ti-am vazut semnalele, fumul, ii spusera marinarii.
In fine, isi zisera ca trebuie sa plece ca e tarziu. Omul nostru se mai uita odata la ceea ce ramasese din ceea ce el numea casa, vazu cu mirare ca gainile si capele lui nu se imprastiasera, le facu semn cu mana si sari in braca care deja incepuse sa se indeparteze de mal.
Cand erau pe la jumatatea drumului, dintre tarm si corabie, omul nostru incepu sa planga si se ruga de seful de echipaj sa se intoarca, ca el un poate pleca si nici un are unde sa se duca. Marinarii incercara sa-l linisteasca dar nu reusira. Incepu sa tipe si desi era tinut reusi sa sara in apa si porni inot inapoi. Cum seara se apropia, marinarii isi zisera ca-i nebun si il lasara in voia sortii iar ei plecara spre corabie si ridicara ancora caci se apropia o furtuna.
Omul nostru reusi sa ajunga la mal caci furtuna ocoli insula. Se tara pina la cioturile arse ale casei lui, se parbusi si zise:
“ Doamne, iarta-ma. In primele zile cand am ajuns aici Te-am plictisit cu rugile mele sa ma salvezi si un mi-am dat seama ca de fapt tocmai mi-ai salvat viata si ca m-ai adus acasa. Iti multumesc ca ai avut rabdare cu mine in acele zile.
Iti multumesc ca m-ai facut sa inteleg ca aici e casa mea chiar daca ar trebuit sa arda pentru asta.
Iti multumesc ca azi nu m-ai lasat sa ma pierd in lume.
Faca-se Voia Ta. “
Acum la final ma intreb care poveste o fi cea reala si ma gandesc ca poate amandoua sunt reale. Atunci care a procedat bine? Poate ca si unul si altul. Nu putem face generalizari in privinta oamenilor. Fiecare caz trebuie inteles in parte. La fel si invataturile.
Numai bine, pace si bucurie.
Strainul care scrie.
Buna
In graba am facut cateva greseli de ortografie, de care imi e rusine. Dar asta poate fi iertat. Dar nu stiu cum am uitat sa salut la intrare, sa scriu acel Buna sau cumva. De fapt cred ca l-am scris dar am tot corectat, scurtat, modificat. Oricum de asta imi e cel mai rusine. Sa intru in casa omului si sa nu salut.
Numai bine
Strainul care scrie
Strainule care scrii...nu te mai ingrijora de ritualuri...genul asta telegrafic de a comunica vad ca a inlaturat si titlurile si politeturile. Trebuie sa ne acomodam, ca altfel raminem in urma...acuma daca stau sa ma gindesc bine, poate nu e nici asta ceva rau...sa raminem in urma nu sa progresam)...
Oricum sa trec la subiect. Miine iti voi afisa povestea...dupa cite ai observat si eu fac multe greseli de ortografie, pe unele le vad si le-as corecta ... dar dupa ce scriu mesajele fiica mea mi le pune pe blog; noi avem proiectul asta impreuna si nu vreau sa stric echilibrul in ecuatia respectiva. Daca eu invat sa o fac si pe aia, atunci nu mai avem colaborare si eu pretuiesc colaborarea cu fetele mele cind o putem avea si in ce o putem avea. Cu cit mai multe puncte tangentiale cu atit mai bine. Deci nu stiu sa fac schimbari si dupa ce ii dau drumul unui mesaj e prea multa bataie de cap sa il corectam...asa ca il las in "amarul" lui...si cine umbla sa-mi gaseasca greseli e si el fericit. o multime de oameni multumiti iasa de aici. Dar o sa merg cu piaptanu peste mesajul tau si daca gasesc ceva ce trebuie indreptat dupa romana care o mai stiu...o sa indrept si o sa-l afisam miine.
Stii, m-am gindit ca cine vrea sa citeasca ceva mai adinc, isi cumpara o carte...oamenii care citesc blogurile vor un strop de vanilie in ceasca lor de cafea...vor putina aroma si putina invatatura sa le dea sens si speranta si mingaiere ...in graba zilei...si eu cred ca povestile astea marunte sint numai bune sa faca acest lucru. Mie imi pica bine si imi amintesc de anumite valori pe care ma straduiesc sa le tin prezente in viata mea. Asa ca povestea ta are si mai multe ingrediente. O sa fi surprins cite e-mailuri primesc de la oameni care imi spun ca ceea ce am transmis pe ziua respectiva este "exact" ceea ce aveau nevoie...
As vrea ca blogul meu sa fie un loc unde sa poti poposi pentru o ceasca de ceai de musetel sau o cafea...gratuita...
Imi pare bine ca revii...God bless you!
Strainule ce scrii,
multumesc si eu pentru poveste!
Fii binecuvantat!
Post a Comment