14 October 2008

Imn lui Hitler

De Lori Kalner

Tradus Rodica Botan



     Cind a venit Hitler la putere in Germania, era pe timpul unei depresii financiare teribile. Banii nu mai aveau nici o valoare. Oamenii si-au pierdut atunci in Germania casele si joburile asa cum americanii si le-au pierdut in Depreisunea Americana din 1930, si de care am citit in cartile lui Thoene Shiloh.
     In acele zile in tara mea natala Adolph Hitler a fost ales la putere doar pentruca promitea "schimbari" .     Hitler a invinuit pe ZIonistii lumii de atunci pentru problemele pe care le avea Germania. A spus tuturor ca lacomia Bancherilor Zionisti a dus tara de ripa si a cauzat toate problemele care existau si a promis ca atunci cind va ajunge la conducere Zionistii cei lacomi vor fi pedepsiti, si vor fi stersi de pe fata pamintului.
     Asa ca Hitler a fost ales la putere numai de 1/3 din voturile populatiei. O coalitie a partidelor politice din parlament l-a facut insa conducatorul suprem. Mai apoi insa, cind a ajuns conducator, a inlaturat si a scos din gratie pe toti acei care nu erau de acord cu el.
     Si da...Schimbari venira asupra tarii mele asa cum noul conducator a promis ca v or veni.
     Invatatorii in scolile Germane au inceput sa invete copii sa cinte cintece de lauda lui Hitler. Acesta a fost inceputul miscarii tinerilor hitleristi. A inceput cu laude la adresa programelor Fuhrer pe buzele inocente ale copilasilor. Imnurile de glorificare ale lui Hitler si programelor lui erau cintate in clasele de scoala si pe terenurile de joaca ale scolilor. Fetite si baieti se tineau de mina pe drum mergind spre casa de la scoala cintind cintece hitleriste.
     Fratele meu veni de la scoala intr-o zi si-i spuse tatalui meu ce se intimpla pe acolo. Imnurile politice ale lui Hitler invadasera si orasul nostru si ne spuneau ca Fuhrerul era conducatorul in care trebuia sa avem toata increderea. N-am sa uit niciodata imaginea fetei tatalui meu. Durere si groaza. Stia ca cea mai buna propaganda a nazistilor era cintarea pe buzele nevinovate ale copiilor. In seara aceea inainte de a spune rugaciunea de multumire la masa, si-a pus miinile pe crestetul capului fratelui meu si al meu si s-a rugat rugaciunea din Ieremia 1:4 si 5...
     "Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 5"Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte, şi te făcusem prooroc al neamurilor."
     In curind, cintarile copiilor proslavindu-l pe Fuhrer se puteau auzi pretutindeni pe strazi si la radio. "Cu Fuhrerul nostru ca conducator o sa razbim ! O sa schimbam lumea"!
     Apoi curind dupa asta tatalui meu care era pastor i s-a refuzat intrarea la spital sa viziteze pe fratii cei batrini si bolnavi. Oamenii carora el se dusese sa le aduca o vorba de intarire si de mingaiere din partea Domnului nu mai erau acolo.Unde oare au disparut ca doar aveam asigurare medicala ? Dar secretul a ajuns in curind cunoscut. Cei batrini si bolnavi au inceput sa dispara din spitale fiind scosi cu picioarele inainte un fel de "crima din mila" si asta a devenit regula de zi. Copii care aveau disabilitati si cei cu Down syndrome, erau si ei euthanizati.
     Unii oameni ziceau mai in soapta"poate e mai bine pentru ei. Au scapat de mizerie. Nu mai sufera...Si bineinteles moartea lor aducea beneficii financiare guvernului, atita timp cit taxele nu mai erau folosite sa plateasca intretinerea lor".
     Asa ca aceasta crima a fost numita milostenie.
     Guvernul a luat apoi orice afacere privatizata. Industria si medicina au fost nationalizate. (NA-ZI inseamna National Socialist Pasrty- Partidul Socialist National) .Toate afacerile evrerilor au fost confiscate (Poate va amintiti povestea noastra din Berlin in Krystalnacht scrisa in cartea Munich Signature).
     Lumea a fost intoarsa pe dos si Cuvintul Lui Dumnezeu a fost rastalmacit. Hitler le promisese oamenilor schimbari economice.
     Dar nu erau astea schimbari le necesare, erau mai degraba minciuna antica a lui Lucifer care a dus apoi la distrugere.
     Ceea ce a inceput cu o propaganda a copiilor cintind cintari frumusele a sfirsit prin uciderea a milioane de copii. Realitatea a ceea ce a venit peste noi este asa de oribila ca cei din generatia asta n-o pot intelege. Suferinta noastra de atunci este asa de mare ca este imposibil sa gasesti cuvinte sa poti sa le pui intr-o carte sau intr-un articol. Cind am vorbit cu Bodie despre aceste lucruri ea a plins si mi-a spus ca nu poate sa retraiasca inca odata acele oribile momente scriindu-le. Poate intr-o zi va putea...dar am intrebat-o "cine oare ar putea atunci sa le citeasca...aceste suferinti inimaginabile?"
     Si cu toate astea ma simt datoare ca sa-mi folosesc ultima rasuflare daca e nevoie si sa avertizez pe orice crestin sau evreu...in numele Domnului nostru, daca biserica nu va lua atitudine si isi va schimba viata ei spirituala in America, intorcindu-se la Domnul, multe lucruri ingrozitoare se vor intimpla.
     Am tremurat aseara cind am auzit vocile copiilor Americani ridicindu-se in cintec de slava pentru numele lui Obama, acest tip carismatic care se comporta ca un Mesia American.In acelasi timp am auzit ce crede acest om despre avorturi si "crimele de milostivire" a micutilor care nu sint doriti.
     Sint atit de putini dintre noi , cei care au suferit, sa va atentioneze. Am auzit ca sint peste 69 de milioane de catolici in America si 70 de milioane de credinciosi evanghelici. Unde sint vocile voaste? Unde este indignarea voastra? Unde este pasiunea voastra si unde este votul vostru?
     Votati oare bazati pe promisiunile goale ale unuia care promoveaza avortul si care va face promisiuni goale despre o economie mai buna? Sau veti vota bazindu-va pe Biblie?"
     Inainte de a te fi intocmit in pintecele mamei tale te-am stiut si inainte de a te fi nascut te-am consacrat"...
     Am experimentat semnele politicii mortii in tineretea mea...si le vad din nou astazi...
Voi cei Credinciosi...daca acuma nu stati tare pe pozitie o sa va pierdeti libertatea de a va inchina. In America deja preoti si pastori si-au pierdut libertatea de a vorbi deschis de la pupitru despre starea morala a candidatilor politici. Ei au dispozitii stricte sa nu va poata sfatui care candidat este credincios invataturilor Scripturii. Legea Americana nu ingaduie libertatea vorbirii pastorilor conservativi , care sint amenintati ca-si vor pierde statutul de a fi tax exempt. Si cu toate astea am auzit cuvintele rostite de pastorul lui Obama care blestema America. Am auzit cuvintele lui Obama blestemind si facind haz de voi cei din orasele mai marunte pentruca sinteti religiosi..
     Dar eu sint o femeie al carei nume nu e cunoscut. Viata mea a fost clasificata ca fiind o viata fictionala ... si nu mi-e teama de razbunare daca scriu adevarul pe paginile unei carti.(Chiar daca cartile Zion Covenant sint condamnate si ridiculizate in America). Sint o femeie batrina si in curind ma duc la Domnul meu. Pentru mine nu ma tem, dar tremur pentru voi si copii vostrii.
     Votul vostru trebuie sa puna opreliste la ceea ce va veni peste America , daca Obama va fi ales . Ma rog ca sa dati atentie acestor atentionari , de dragul copiilor si a nepotilor vostrii. Nu va lasati amagiti. Domnul porunceste in Ieremia 1:7-8 oricarui crede sa-si ridice voacea...
     Dar Domnul mi-a zis: "Nu zice: "Sunt un copil", căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite, şi vei spune tot ce-ţi voi porunci. 8Nu te teme de ei; căci Eu sunt cu tine ca să te scap, - zice Domnul. -
     Ma rog pentru voi si pentru Biserica si va vorbesc cu autoritatea Numelui mai presus de orice nume, Numele Domnului nostru IsusChristos.

Lori Kalner

9 comments:

Anonymous said...

Eu cred ca Satana a intunecat mintile multor oameni, iar Dumnezeu ii lasa in voia inimii lor pacatoase. Altfel nu se explica extazul cu care este intimpinat "The One".

Rodica Botan said...

Nu exista alta explicatie. Cind am auzit prima data ca Obama este considerat Mesia...am crezut ca nu aud bine...si culmea...are atitea atribute pentru care orice cetatean normal ar trebui sa rida chiar la gindul ca Obama a ajuns pina aici...si totusi...trebuie sa ne fie teama...

Ca pe vremea cind Domnul Isus ii spune lui Iuda...prietene..."fa ce ai venit sa faci..." Anumite lucruri trebuie sa se intimple pentruca asa s-a prorocit si se vor intimpla toate...numai ca vad ca istoria se desfasoara cu o repeziciune de neimaginat...

disa said...

Niciodata n-am condamnat aceste negre figuri ale istoriei umanitatii, deoarece, dupa parerea mea, toate lucrurile trebuiau sa se intample potrivit unui plan prestabilit de Dumnezeu, al carui plan nu-l cunoaste nimeni.

Rodica Botan said...

E adevarat ...dar Biblia oare nu il condamna pe Iuda pentru ca l-a vindut pe Domnul Isus, sau pe Irod ca a omorit copilasii nevinovati sau pe Cain ca si-a omorit fratele? Le intelegem dar eu cred ca simtul de dreptate care locuieste in noi trebuie sa ne faca sa reactionam...Domnul Isus a luat biciulin Templu la cei ce facusera din Casa Tatalui Sau un loc de business...

disa said...

Rodica, perfect de acord, dar de cand ma stiu, si de cand am aflat de la parintii mei episodul legat de Iuda, m-am tot intrebat in mintea mea, si cu spiritul de dreptate care, zic eu, ca ma caracterizeaza, daca nu era Iuda, era altul, ca trebuia sa fie cineva care sa indeplineasca aceasta fapta infama care e tradarea, ca altfel, nu se implineau Scripturile.
Domnul sa ma ierte daca gandesc cu pacat!

Rodica Botan said...

Sint de perfect acord ca Dumnezeu il lasa pe Satana sa actioneze pina la un anume punct...ca si in cazul lui Iov...dar cum altfel ajungi sa inveti pe copii ce e bine si ce e rau daca nu arati cu degetul. Cine sa-i invete pe oameni sa faca diferenta daca noi nu avem opinii? Cind evreii au fost culesi de Hitler, care ar fi trebuit sa fie atitudinea crestinilor? Pai...Dumnezeu i-a pedepsit...asa ca lasa-i sa se duca la crematoriu...sau ...in numele milei si a dragostei de oameni care ar trebui sa ne caracterizeze ar trebui sa facem binele in orice situatie si sa luam atitudine impotriva raului cind e necesar?

Iar cind Dumnezeu face dreptate...sa ne uitam cu teama...ca si noi sintem gresiti in multe...asta e cel putin parerea mea...

disa said...

nu am ce obiecta la nimic ce spui, dar ti-am spus cum e natura mea sufleteasca. Cand a murit Ceausescu, am plans in hohote, si crezi ca pentru el ca identitate? Nu,ci meditand la natura umana, la omul care este, la un moment dat, in varful piramidei si se crede mai presus de Dumnezeu, ca, apoi, maine, sa fie doar un starv la marginea drumnlui, la fel ca orice dobitoaca...

Rodica Botan said...

...stii disa...reactia ta e perfect normala...ti-afduci aminte ca si Domnul Isus a plins pentru Ierusalim...si lui Iuda i-a spus "prietene...ce ai venit sa faci...fa".

Cineva trebuie sa plinga si sufletele astea...doar ca tu ai un suflet mai nobil ca al meu. Trebuie sa recunosc ca dupa ce am plecat din Romania, si poate si mai nainte, tot socoteam in minte citi ani a trait Ceausescu si cind o sa moara ca ma gindeam ca poate daca moare el va fi mai bine. Cind am auzit ca a murit...eram la servici si stiu ca nu-mi venea sa cred ca l-au impuscat. Pe toate ziarele era poza lui si povestea despre ce s-a intimplat...si drept sa-ti spun m-am bucurat...stiu ca nu e bine si frumos dar asta am facut...nu numai atit dar m-am gindit ca s-a intilnit cu Lenin si Marx, Stalin si Nero si altii si ma gindeam ca-si merita soarta.

Dar din perspectiva Lui Dumnezeu, daca ar fi gindit ca mine, si nu ne-ar fi iubit in starea jalnica in care eram, n-ar fi trimis pe Fiul Sau sa moara pentru noi si am fi sfirsit poate si noi acolo unde s-a dus Ceausescu...

Trebuie sa recunosc ca ai un punct bun, la care m-am gindit, dar nu din perspectiva ta...

Domnul cu tine , suflet bun...

disa said...

Fara sa stiu ca vom ajunge vreodata la analize asupra figurilor de trista amintire ale istoriei, am compus o poezie din care redau aceasta strofa:

De-atâta neagră suferinţă gem,
De-atâta zgură din juru-mi, mă tem.
Pentru a lumii răutate plâng,
Când simt ură, aripile-mi se frâng.