Colinda la Petrila...

Eram in liceu la Petrila in anul ala. Eram vreo citiva copii de pocaiti in liceu. Aveam o profesoara de romana foarte draguta. O doamna foarte aranjata totdeauna si foarte inteligenta si care facea orele de romana interesante. Am iubit totdeauna literatura si fiindca citeam mult si participam intens la clasele ei, eram printre elevii apreciati.

De Craciun in Valea Jiului, unde de obicei era atita funingine ca nu puteai sa ai o camasa sau o bluza alba pe tine si sa o pastrezi curata pentru citeva ore, Dumnezeu lasa ca un strat alb de zapada proaspat sa se astearna de obicei in seara de ajun, dind frumusete si stralucire acelui loc intunecat si atit de murdar. Pina si zapada era neagra in citeva ore…asa ca darul nostru cel mai minunat de la Bunul Dumnezeu era un strat proaspat de zapada sau, inca si mai bine daca ningea in noaptea aia…pentruca noaptea de Craciun pentru noi insemna o noapte de colinda.

Ne intilneam la Petrila la Biserica si de acolo plecam impreuna . Unchiul Ticu avea acordeonul si noi toti ceilalti cu vocile. Rely si Costel fiind mai mari intre noi erau si cu disciplina. O biserica asa de mica avea resursele ei de cintareti. Mi-aduc aminte ca atunci cind nu aveam tenor sau bas, trebuia sa cind la vocile respective. Faceam noi ce faceam la Petrila si ne ridicam de sireturi si faceam fata situatiei, si fratele nostru pastor, Gligor Cristea era multumit tare de noi. Mai putin era Fratele Culita care numara scaunele goale si vroia sa le vada pline…dar cine nu are in biserica si un frate Culita trebuie sa-si caute unul. Cineva trebuie sa numere si scunele .

Si cum ziceam, plecam de la Biserica si…mergeam pe jos. De obicei colindam la toti pocaitii si nepocaitii care ne doreau si la prietenii prietenilor lor. Pe la Lonea, la fratele Itu si sora Lenuta, parintii lui Melania si a lui Tatiana, treceam mai pe la inceputul serii sa facem plinul. Asta insemna ca lasam omul fara cirnati afumati de Craciun…era aproape batalie acolo…Stiam ca el ne asteapta cu subsistenta pentru noaptea respectiva. Era un om inalt cit bradul si era in Comitetul Bisericii, un om blind si linistit. Fata lui mai mare, Melania mi-era prietena din copilarie…de pe vremea cind ma batea in fiecare zi la scoala. Acum citiva ani cind m-a vizitat in California am intrebat-o de ce ma batea…mi-a spus ca ma batea fiindca penita mea scria mai frumos ca a ei si mai si stralucea pe deasupra…Tine-ti minte …asta motiv de bataie. Si sa aflu dupa 30 de ani…

Oricum, de-acolo plecam satui intr-o luuuunga noapte de ajun. Oh, Doamne Isuse si nici ingerii nu ar fi putut cinta mai frumos de cum cintam noi pe la usile si ferestrele oamenilor…Se ridicau aburii in sus de la respiratie iar noi infofoliti cu caciuli si cu haine groase si cizme si fulare si manusi…cintam “O noapte preasfintita”…si noaptea se transforma in exact ceea ce cintam noi…si vocile se armonizau cu inimile noastre toate daruite Pruncului din Iesle…

Si daca ar fi venit Domnul sa ne ia , in noaptea de Craciun ne-am fi prezentat cel mai bine, ca musteam de drag pentru El…toti…

Mergeam pe jos lungi portiuni …uneori oamenii straini, necunoscuti ne rugau sa le cintam si le cintam cu bucurie. Acordeonul lui unchiu Ticu trebuia acoperit sa nu fie udat de fulgi si baietii il transferau din spinarea unuia in circa altuia…si continuam sa alergam unul dupa altul si sa facem planurile unde o sa ne ducem …cine e la rind?

Cind prindeam cite un autobuz de la Lonea la Petrila si cind ne cereau sa cintam in autobuz o faceam cu bucurie , pentruca pe vremea aia , asta era singura posibilitate sa spui oamenilor din lume despre Christos. Citeodata nu vroia taxatoarea sa ne ia bani de bilete. Apoi o luam printre blocuri si urcam scarile si vorbeam in soapta, ca atunci cind incepem sa cintam sa fie ca o surpriza…asa cum zice in Scriptura…”si deodata…” asa vroiam si noi sa incepem sa cintam ca ingerii “deodata”…in noaptea intunecata si sa aducem vestea cea buna.

Imi aduc aminte ca in fata blocului meu era blocul unde locuia “tovarasa profesoara de romana”. Va e cunoscut termenul asta? Noi ii spuneam “doamna “ si nu ne corecta niciodata…si ea si noi stiam ca ea este o doamna si nu o tovarasa…Am stat in fata blocului ei si ne-am sfatuit intre noi. Eram vreo patru , daca nu mai multi care eram sau fusesem elevii ei. Fibia, Melania si Lidia Veres, Lidia fata fratelui Manase, Ilea Nicu, Ninel Rusu, eu si …poate am mai uitat pe careva…Oricum am ajuns la concluzia ca “doamna profesoara” trebuie colindata.

Zis si facut, in ordine si disciplinati ca sa nu lasam o impresie proasta, am urcat scarile tacuti si ne-am asezat in fata usii apartamentului ei. In fata elevii ei, mai in spate restul. Si am inceput sa cintam “O noapte…”. Oh, ne-am pus toata stiinta in cintare dar si toata inima…Deodata…s-a deschis usa si “doamna “ noastra de romana cu ochii stralucitori si un zimbet de milioane ne-a cuprins pe toti pe rind cu privirea. Avea musafiri si a chemat pe toti la usa sa ne vada…si din ce cintam din ce ochii ei se umpleau de lacrimi…Pe cind am terminat colinda ea plingea de-a binelea. Ne-a rugat sa mai cintam si am continuat cu “O steaua Straluceste”…

Am dus de multe ori bucurie in casele oamenilor cu colinzile noastre dar parca niciodata n-am facut pe nimeni sa plinga de bucurie… La urma a vrut sa ne invite in casa, dar noi rareori intram ; era drum lung si multa lume de colindat si vroiam sa bucuram pe toata lumea. Cind am dat mina cu ea si i-am urat un Craciun fericit mi-a strecurat in mina bani…erau 100 de lei. Multi bani pentru noi…dar pina si astazi ii multumesc Lui Dumnezeu pentru cuvintele pe care mi le-a pus atunci pe buze…exact asa cum a promis El…ca numai sa deschidem gura si El o sa puie Cuvintele care trebuiesc rostite pe buzele noastre.

M-am trezit spunind…”nu, multumesc Doamna , noi am venit sa aducem vestea buna si sa dam oamenilor ceva , nicidecum sa luam ”. Mi-a multumit intelegatoare…

Mai tirziu, dupa citeva luni de la colinda, a trimis un elev sa-mi spuna sa ma duc pina la ea. M-am dus si mi-a spus doar atit…”vezi ca duminica va fi cineva care se va duce la biserica voastra sa vada care dintre elevi mergeti la biserica…duce-ti-va si voi in alt oras la biserica duminica, si spune asta si prietenilor tai”. I-am multumit…Nu stiu daca am ascultat ce a spus ea sau nu…asta nu-mi mai aduc aminte; imi amintesc insa de impactul pe care colinda l-a avut asupra profesoarei noastre.
………………………..
Se apropie Craciunul…si cu toate bunatatile si surprizele pe care ni le putem face de Craciun, n-am mai gustat bucuria acestei sarbatori asa cum am gustat-o in anii aia grei din vremurile comuniste, in orasul ala afumat si imbicsit de la poalele Paringului…cind Dumnezeu imbraca in alb mizeria ce o facusera oamenii si primenea totul si facea sa straluceasca in noaptea in care noi aveam sa cintam despre nasterea Pruncului Isus.

Ma gindesc ca tot asa cum zapada acoperea si stergea orice amintire a fumului si mizeriei acelui loc, tot asa pacatele noastre vor dispare sterse si acoperite de singele Mielului ce s-a jertfit pentru noi. Imaginati-va bucurie si stare de bine cind tot, dar absolut tot va fi acoperit…si vom stralucii si vom fi veseli si frumosi si vom cinta plini de bucurie…pentru o intreaga eternitate…o colinda fara sfirsit.