Stiu Ca Poti!!!

Auzita de la Michele Borba
(Tradusa Rodica Botan)

“Cind gindesti ca poti, sau cind gindesti ca este imposibil…in amindoua instantele, tu ai dreptate”
Henry Ford

Rocky Lyons , fiul Jucatorului in aparare din New York, Marty Lyons, era de 5 ani cind impreuna cu mama lui Kelly, treceau prin zona rurala a Alabamei. El adormise in scaunul din fata al camionetei cu picioarele in poala mamei lui care conducea.

Mama lui conducea cu grija pe un drum intortocheat cu doua linii, si la un moment dat a aparut un pod foarte ingust. Deodata, cind roata a intrat intr-o groapa, a alunecat si a lovit un stilp de la pod si una dintre rotile din fata s-a impotmolit. Fiindu-i teama sa nu cada de pe pod, incerca sa dea inapoi ca sa iasa de acolo, apasind acceleratia cu toata puterea ei…si incercind sa miste de volan inspre stinga. Dar piciorul fiului ei a ajuns intre volan si piciorul ei si a oprit miscarea, astfel ca ea a pierdut controlul camionetei.

Truckul s-a dat peste cap de mai multe ori pina a ajuns jos sub pod. Cind in sfirsit s-a oprit din rostogolire, Rocky s-a trezit. “Ce s-a intimplat, mami?” a intrebat pe mama lui ”ca rotile de la masina sint catre cer”.

Kelly nu vedea, pentru ca ochii ei erau acoperiti de singe. Fata ei era toata ferfenita si deschisa de la buze pina la frunte. Gingiile ii erau zdrentuite si obrajii la fel. Un os ii iesea de sub brat si era ingramadita linga usa masinii care si ea era parca plantata in corpul ei.

“Am sa te scot afara mami”, o anunta Rocky, care parca prin minune a scapat fara nici o zgirietura. S-a scos singur de sub Kelly , a iesit prin geamul de la camion care era spart, si incerca sa o traga pe mama lui afara din masina. Dar s-a dovedit a fi tare greu si n-a putut s-o miste. “lasa-ma sa dorm” i-a zis Kelly, care era pe jumatate inconstienta. “Nu, mami” a insistat Rocky…”Nu e timpul tau sa dormi acuma”.

Asa ca baiatul a intrat din nou in truck si a tras de mama lui cit a putut si cu mult efort intr-un tirziu a scos-o din masina. Apoi i-a spus ca o sa urce sus la drum ca sa opreasca o masina si sa ceara ajutor. Fiindu-i teama ca nimeni n-o sa il vada pe micul ei baietas, Kelly a refuzat sa-l lase sa se duca singur. In schimb incet, incet s-au tirit impreuna cu Rocky care avea doar 40 de pounds impingind pe mama lui care avea 104 pounds. Doar bucatica cu bucatica de teren…si durerea lui Kelly era asa de mare ca vroia sa renunte, dar baiatul ei nu a lasat-o.

Ca s-o faca sa nu se lase batuta, Rocky i-a spus sa se gindeasca la povestea ce o stia el despre un tren micut dintr-o carte clasica “The little engine that could” (micul motor care a putut), si care a reusit sa urce o panta uriasa. Ca sa-i aduca aminte, Rocky repeta versiunea lui copilareasca a povestirii ”I know you can, I know you can” (eu stiu ca poti, eu stiu ca poti).

Cind in sfirsit au ajuns la drum, abia atunci Rocky a vazut fata mamei lui pentru prima data…si s-a apucat de plins. A inceput sa faca cu mina la masini si sa strige “Opriti-va! Va rog” …pina cind a oprit un alt truck ...”te rog du-o pe mama mea la spital” l-a implorat el pe sofer.

A fost nevoie de o operatie de 8 ore si 344 de cusaturi sa reconstruiasca fata lui Kelly. Astazi ea arata diferit de cum a aratat inainte:”Aveam un nas drept si lung”, spune ea,”buze subtiri si pometii obrajilor inalti; acuma am un nas scurt, buze mai mari si pometii drepti”, dar si-a revenit suficient de pe urma accidentului.

Rocky a devenit un mic erou. Dar baiatul insista ca n-a facut nimic extraordinar…”eu n-as fi vrut sa se intimple”, explica el…”si am facut numai ce trebuia sa fac pentru mama mea”…dar Kelly stie ca daca nu era vointa si curajul fiului ei, ea n-ar fi fost in viata.
……………………..
Acuma asta nu este o poveste pe care n-am auzit-o inca, in alta tara, in alt oras si alta persoana eroica. Atunci de ce cind avem pe cite cineva in familie sau un prieten, care are neaparat nevoie de interventia Doctorului de suflete, si cind stim ca persoana care sufera o sa moara daca nu primeste ajutor la timp, nu facem si noi ce-a facut Rocky… nu insistam, nu depunem eforturi fantastice, dincolo de puterile noastre uneori, ca sa-i ducem pe cei ce au nevoie de Isus la El.

In Biblie citim povestea celor patru prieteni care pentru ca nu au putut sa duca bolnavul la Domnul Isus ca erau blocate usa si geamurile, au descoperit casa unde era Domnul Isus si l-au coborit pe prietenul lor pe acolo, ca sa fie vindecat.

Uitati-va la noi… majoritatea sintem oamenii care stau in calea celor care vor sa se mintuiasca. Stam intepeniti la usi si geamuri si nici noi nu intram, si nici pe altii nu-i lasam. Tinem numai locul blocat… Iar daca avem pe cineva in familie care trebuie dus la Domnul… unde este efortul nostru?

Copilul din povestea de mai sus s-a folosit de filozofia unei povestiri copilaresti sa o incurajeze pe mama lui. Noi avem Cuvintul vietii, Biblia, plina de incurajari si sfaturi.

Asta este gindul pe care l-am avut citind povestea de mai sus, poveste simpla, dar care mi-a dat ginduri mai putin simple cind m-am intrebat pe mine insami daca fac tot ce pot pentru copiii mei, familia mea, prietenii mei, colegii mei…Poate va da si voua cititorilor ceva de gindit!!!