COLINDATORII

de George Cosbuc


Cad fulgii mari, încet zburând
Si-n casă arde focul,
Iar noi pe lângă mama stând,
De mult uitarăm jocul.
Demult şi patul ne-aştepta,
Dar cine să se culce?
Rugată, mama repeta
Cu glasul rar şi dulce ...

Cum sta pe paie-n frig Hristos
In ieslea cea săracă,
Si boul cum sufla milos,
Căldură ca să-i facă,
Drăguţ un miel cum i-au adus
Păstorii de la stână
Si îngeri albi cântau pe sus,
Cu flori de măr în mână.

Si-auzi ! Răsar cântări acum,
Frânturi dintr-o colindă,
Si vin mereu, s-opresc în drum,
Se-aud acum în tindă-
Noi stăm cu ochii pironiţi
Si fără de suflare:
Sunt îngerii din cer veniţi,
La noi ...o, Domnul mare !

Ei cântă-nălţător si rar
Cântări de biruinţă,
Apoi se întorc şi plâng amar
De-a Iudei necredinţă,
De spini, de-ostaşi, şi c-a murit..
Dar s-a deschis mormântul
Si El acum e-n cer suit
Si judecă pământul.

Si pănă nu tăceau la prag,
Noi nu vorbeam niciunul-
Sărac ne-a fost, dar cald şi drag
In casă-ne Crăciunul.
Si în târziu ne biruia
Pe vatra caldă somnul,
Si-n vis vedeam tot flori de măr
Si-n faşă, mic, pe Domnul.