HOTUL ...DE BISCUITI!!!

de Valerie Cox
tradus Rodica Botan

Intr-o seara, o femeie astepta intr-un aeroport. Pentru ca mai erau inca multe ore de asteptat inainte de zborul ei, s-a dus la un magazin de carti din aeroport ca sa caute o carte. A mai cumparat si o punga cu ceva biscuiti si s-a asezat sa stea pe unul din rindurile de scaune din fata portii de decolare.

Era adincita in lectura cartii, dar cu coada ochiului nu putu sa nu observe ca un barbat asezat linga ea baga mina si lua, fara nicio jena, un biscuit din punga care se afla intre ei. Ea incerca sa ignore gestul… sa nu faca o scena …Asa ca citi mai departe, mincand biscuiti si uitandu-se din cind in cind la ceas, in timp ce “hotul de biscuiti” minca de zor, si punga se golea vazind cu ochii. Cu fiecare minut, femeia era tot mai iritata si se gindea… ”Daca n-as fi o persoana cumsecade, acuma i-as da un pumn direct in ochi, sa i-l invinetesc”…

La fiecare biscuit servit de ea, lua si el unul. Cind a mai ramas doar unul pe fundul pungii, ea se gindi… ”Acuma ce o sa faca?”…Cu un zimbet larg pe fata lui si un ris nervos, omul lua ultimul biscuit si il rupse in doua. Apoi ii intinse ei o jumatate in timp ce minca jumatatea cealalta.

Ea intinse mina si smulse jumatatea ce i-o intinse el, iar in mintea ei fremata…”Fratele meu!… tipul asta are tupeu si e prost crescut pe deasupra… nici macar nu mi-a zis multumesc!!!”

Rasufla usurata cind in sfirsit se anunta zborul avionului ei. Isi aduna bagajele si se indrepta spre poarta, refuzind sa-i mai arunce macar o privire “hotului de biscuiti”.

Intra in avion, isi gasi scaunul, in care se arunca indignata, si apoi cauta dupa carte …ca mai avea un pic s-o termine de citit… Cind baga mina in sacosa, pe fata i se asternu o mare surpriza… punga ei cu biscuiti era chiar deasupra…

“Daca a mea este aici”…murmura ea cu disperare…,”atunci cealalta punga era a lui, si el a impartit-o pe a lui cu mine…”

“Prea tirziu”, zise ea… ”prea tirziu” sa isi ceara scuze… Si intelese in sfirsit ca ea fusese cea fara maniere, ingrata si “hoata de biscuiti…”
……………………………..

Familiara povestea? Chiar n-ati judecat pe nimeni, niciodata pe nedrept?

Dreptatea noastra este asa de relativa si judecam din punctul nostru de vedere minuscul, din pozitia unde sintem, care si aia poate fi discutabila, vedem lucrurile prin ochelarii nostri murdari citeodata si nepotriviti, auzim prin aparatul nostru de auz, care nu totdeauna recepteaza tot sau recepteaza bine, gindim cu creierul nostrum, pe care l-am umplut ca pe computer cu tot felul de gunoaie, asa ca lucreaza si el incet, trecem prin inima noastra, care nu bate cum trebuie sau pentru ce trebuie… dar mai mult decit toate, ne ocupam de judecata care nu ne-a fost data noua si nu este pentru acum.

Cind va veni judecata, ea va fi facuta cu competenta de Dumnezeu si sint sigura ca vom fi fiecare dintre noi foarte ocupati de propria noastra aparare… sau cu capul plecat si fara cuvinte…