Nu Pot Sa Iert!!!

Cu putin timp in urma, un om cu inima grea de durere, mergea abatut printr-o padure. In timp ce se gindea la viata lui, realiza ce multe lucruri inca nu sint cum trebuie... Se gindea la cei care au mintit despre el…pe vremea cind inca mai avea slujba. Apoi se gindi la cei ce l-au furat si la altii care l-au inselat in multe feluri. Si-a amintit de cei dragi ai lui care au trecut la cele vesnice; si-a amintit apoi de boala care o avea si pe care nu i-o puteau trata doctorii. Si pina in adincul inimii se umplu de durere, minie… dezamagire si frustrare.

Si cautind la raspunsuri imposibil de gasit, se gindii ca totul e pierdut si se lasa astfel sa alunece in genunchi la poala unui copac si-si intoarse gindurile la Acela pe care totdeauna il gasea gata sa-l asculte…Si cu lacrimi in ochi incepu sa se roage…

“Doamne, Ai facut atitea lucruri minunate pentru mine pina acuma, si mi-ai cerut si mie sa fac unele lucruri pentru Tine si Te-am ascultat. Dar astazi Te aud ca-mi spui sa iert…dar sint asa de trist Doamne ca nu pot sa te ascult de data asta, ma simt asa de neputincios…si nu pot sa iert… pentruca nu stiu cum sa iert.

Si nu e drept Doamne, ca n-am meritat sa se spuna toate lucrurile alea rele despre mine si nu inteleg de ce trebuie sa-i iert pe oamenii aia care mi-au facut atita rau. Cit esti Tu Doamne de drept si de perfect, si cit vreau sa fac voia Ta, dar asta nu pot face…nu pot sa iert. Sint asa de minios ca nici nu pot sa Te mai aud cind imi vorbesti…te rog… invata-ma sa iert!"

In timp ce statea asa cu capul plecat la poalele acelui stejar in linistea padurii, a simtit ca ceva i-a picurat pe umar…Si-a deschis ochii si cu coltul ochiului a vazut o picatura rosie pe camasa . N-a trebuit sa isi intoarca capul sa vada de unde vine ca realiza pe loc ca in locul tulpinii copacului in fata lui era o bucata de lemn patrata…ridica privirea putin si vazu doua picioare prinse de lemn cu un piron mare ce trecea prin amindoua picioarele, si mai ridica privirea si mai sus si lacrimi ii izvorira din ochi cind il vazu pe Domnul Lui atirnat pe cruce. Ii vazu piroanele in miini si rana sulitei in piept si trupul acela batut si zdrobit in suferinta, cu o coroana de spini ascutiti si infipti in fruntea Lui insingerata. In sfirsit isi scalda privirea in privirea Mintuitorului si vazu durerea si suferinta de aproape…Cind privirile li s-au intilnit, omul icnea deja de plins…un plins nepotolit…iar Domnul il intreba…

-“Ai spus vreodata o minciuna?” Omul raspunse…”da, am spus.” “Ti s-au dat vreodata mai multi bani , ca rest la cumparaturi si nu i-ai dat inapoi?”. el raspunse din nou…”da…Doamne”. Si omul continua sa plinga. “Ai luat ceva vreodata de la lucru care nu iti apartinea?” l-a mai intrebat Isus. Si omul a raspuns din nou…”da, Doamne, am luat.” “ Ai jurat vreodata, folosind numele Tatalui Meu in desert?” Plingind el raspunse din nou…”da, Doamne, am jurat.” Si multe alte intrebari care incepeau cu cuvintele…”ai facut …” si omul a trebuit sa raspunda de fiecare data…”da , Doamne, am facut”

Atunci Mintuitorul si-a intors fata si un alt picur de singe a curs pe camasa omului…Si-a atintit din nou privirile in sus si cind ochii li s-au intilnit a simtit in privirile Mintuitorului atita dragoste cit nu vazuse si simtise niciodata…iar Domnul Isus i-a spus …”Nici Eu n-am meritat crucea…dar Eu te iert”…
……………….

Cind iertam nu facem nimanui nici un serviciu…ci ni-l facem noua insine. Minia este ca o otrava care otraveste pe cel ce uraste si nicidecum pe cel ce este urit. Cind vin greutatile peste noi…in acelasi timp ni se dau si puterile sa trecem prin ele…Cind avem dureri si necazuri si probleme trebuie sa le aducem pe toate la cruce…si sa le lasam acolo, nu sa le caram mai departe cu noi…El n-a promis ca ne scapa de incercari… ci doar ca ne va trece biruitori prin ele…