Bunicul meu, Gherasim Botan , a murit din cauza unui accident in mina, pe cind tatal meu avea doar 13 ani iar fratele lui 10. Buna mea a ramas vaduva la 39 de ani. Tatal meu Elisei Botan a lucrat la preparatia Petrila, apoi mai tirziu la Preparatia Coroesti, Vulcan; si multi din unchii mei si alte rude au fost mineri. Sotul prietenei mele cele mai bune, Rely Cristea a fost ingropat de viu in carbune pe un timp indelungat. Costel povesteste cum s-a rugat nestiind daca acea rugaciune va fi ultima, in timp ce oxigenul se imputina.
Inainte de a veni in America cu citeva saptamini, la Mina din Petrila a fost un accident in care 27 de tineri au murit, toti intre 18 si 30 de ani. Unul dintre ei mi-a fost coleg la scoala. Tatal lui a sadit un brad urias la mormintul lui; obicei al momirlanilor din Vale, pentru feciorii necasatoriti.
Astazi am dat peste un cintec despre mineri al carui link il veti gasi mai jos. Mi-a amintit de sirenele pe care le auzeam atit de des de la duda de la Mina Petrila…mi-amintesc de zgomotul ambulantelor si de groaza pe fata femeilor tinere sau batrine care ieseau la drum sau la scara blocului ingrozite, mai ales cele ale caror soti sau fii erau la sutul respectiv.
http://www.youtube.com/watch?v=69SUW02NkzQ
Pe scara unde stateam noi in Blocul 23, apartamentul 5 din Cartierul 8 Martie, era o familie tinara la parter. Mi-amintesc ca sotia avea obiceiul sa-l dracuiasca pe sotul ei mereu, oridecite ori nu-i convenea ceva. Intr-o zi a sunat duda lung…prelung…si parca toata lumea din oras s-a oprit din ceea ce facea…si toti ne uitam unul la altul tacuti…ieseam afara sa fim in apropierea altor oameni…vecini, rude, prieteni si ne intrebam…oare cine de data asta?
In ziua respectiva a fost sotul acelei femei. L-au adus mort acasa mai tirziu, spre seara…Peretii de la bloc n-au putut pastra secretul agoniei acestei femei, care si-a amintit ca de dimineata il daduse celui rau pe sotul ei, chiar daca a facut-o din obisnuinta. In urma doi copii maruntei ramasi fara ta
ta…si o femeie tinara fara ajutor.Iata versurile cintecului minerilor din linkul de mai sus:
In fund de munti, noi des intram,
Cu "Bun noroc", ne salutam.
Si cind iesim din sinul lor
Noi tot “noroc” strigam in cor.
In mina-I Dumnezeu cu noi
Amara-I viata de nevoi
Deasupra noastra n-avem cer
C-asa e viata de miner
Cind plini de praf cu pasi truditi,
Iesim din mina obositi,
Ne doare ca-n Lumina Sa
Pamintul tine-o lume rea
Cu-atita jale si nevoi,
Ne-ntoarcem iarasi inapoi,
In lumea noastra fara cer,
C-asa e viata de miner.
Si moartea vine tot mai des
Sa vada ce-are de cules,
Din lumea noastra fara cer,
C-asa e viata de miner.
6 comments:
Rodica, ai zugravit foarte bine acest crampei nefericit din viata acestor truditori ai pamantului, care nu sunt, din pacate, intelesi.
Orice ne-ar face cineva, nu trebuie sa-l injuram, ci, mai bine, sa ne rugam pentru acea persoana, dar acest obicei al injuraturilor este foarte frecvent printre oameni.
Am vazut ca in noiembrie mi se pare a fost din nou un accident teribil...mi se rupe inima pentru bietii oameni...gra viata...
Primul sot al mamei mele a murit intr-un accident in mina in '65 . Mama avea doar 19 ani si un bebelus de 9 luni atunci. S-a recasatorit dar a venit al doilea accident,de data asta tatal meu a murit intr-un accident la suprafata in '82. A suferit mult si a plans mult dar a mers mai departe de dragul copiilor. A mai suferit mult cand a ajuns de rasul blocului cand m-am pocait eu. Tare urat erau vorbiti pocaitii la noi in cartierul Aeroport. Imi aduc aminte de o familie din blocul vecin. Familia Cristea, aveau trei fete si ni se interzicea sa ne jucam cu ele. Nu intelegeam de ce, nenea Cristea avea o fata asa de senina si prietenoasa. Au plecat in California prin anii 80. Cunoasteti cumva familia asta? Mai era o familie de pocaiti, carora le-a murit un copil si toata lumea spunea ca i-a pedepsit Dumnezeu ca "s-au pocait". Mama s-a pensionat si s-a mutat la tara.I-a trecut supararea pe pocainta mea si o iubeste pe sotia mea foarte mult. Totdeauna cand o vizitam imi cere sa-i mai citesc din Biblie si are multe intrebari. A suferit mult in viata asta si gandul ca ar putea suferi si dincolo de moarte ma inspaimanta. Ne rugam sa dea religia la o parte si sa cunoasca bucuria mantuirii. In urma cu cateva luni la mina Petrila unde lucreaza fratele meu a avut loc o alta explozie. Cativa prieteni ai lui au murit, el parasise locul unde a avut loc explozia cu cateva ore inainte.Mai are cateva luni pana la pensie. Am vorbit cu mama la telefon si mi-a cerut sa ne rugam sa se inchida minele. Sincer as vrea asta, dar mai mult decat atat ma rog si imi doresc ca acesti oameni ce au trait si suferit mult in intuneric sa ajunga sa cunoasca Lumina lumii. Viata de miner e grea, cu putina sansa poti iesi la pensie dar din intunericul vesnic nu mai iasa nimeni. Doamne ai mila de Valea Jiului.
Draga Carpediem...
Cunosc familia de care vorbesti si imi sint chiar dragi prieteni. Ei locuiesc in Sacramento si Grati cea mijlocie si cu cea mica in San Ramon.
Ma bucur ca mi-ai scris...am tot vazut pe harta ca cineva din Petrosani citeste blogul meu dar n-a dat inca nimeni vreun semn real ...Mi-am petrecut tineretea acolo si n-am uitat nici locurile nici oamenii de acolo. Am vazut pe internet ceva despre accidentul de pa Petrila. Doamne ai mila de ei...tare trist...
Daca crei sa transmiti ceva familiei Cristea uite, iti dau e-mailul meu de acasa si eu le voi trimite mesajul tau. Pina atunci Dumnezeu sa te binecuvinteze si pe tine si pe familia ta. Si continua sa te rogi pentru mama ta. Dumnezeu tine in seama rugaciunile facute dupa voia Lui si le asculta. N-am nici o indoiala ca mama ta se va intoarce la El.
asta este e-mailul meu...
perja@sbcglobal.net
Tatal meu a fost miner ani de zile, dar la o mina de fier, nu de carbune.
Intr-o seara il asteptam sa se intoarca din schimbul 2. Vecinul de pe acelasi palier cu noi era seful lui de echipa.
Cand l-am auzit ca urca scarile am deschis usa ca sa il vad pe tata venind... dar vecinul era singur... era imbracat in hainele de mina, pline de noroi si avea o fata foarte trista. Mi-a spus ca tata nu vine in seara asta acasa ca un coleg de pe alt sut a lipsit si a ramas in locul lui.
Apoi a chemat-o pe mama si a vorbit cu ea in bucatarie... dupa cateva minute mama a iesit plangand afara, vecinul s-a dus acasa si mama a chemat o matusa sa stea cu noi si a plecat in noapte.
A doua zi cand m-am intors de la scoala am aflat ca tata e la spital, ca are tot piciorul in ghips, ca s-a surpat o galerie in mina si i-a prins piciorul sub bolovani.
Au urmat luni de chin pentru parintii mei.
Dupa cativa ani am fost si eu in mina (la 1750 m adancime) sa vad unde si-a rupt tata piciorul. A fost prima si ultima data cand am intrat in mina. Nu cred ca voi mai intra vreodata acolo...
Cristi, asaq imi amintesc si eu de timpul ala cind am locuit in Petrila...ca si cind a fost un lung priveghi...Imi pare bine ca nu l-ai pierdut pe tatal tau. Doamne ai mila de mineri si de familiile lor, si lasa-i sa cunoasca bucuria mintuirii data de Tine. Bucuriile lor sint atit de putine si uneori nu au nici o speranta. Fii Tu speranta lor!!!
Post a Comment