CONCURS 7. CE MI-A FACUT MIE DOMNUL

Mariana has left a new comment on your post "CE MI-A FACUT MIE DOMNUL!":

(...A fost cândva o nuntă...cu 25 de ani în urmă, o binecuvântată nuntă cu doi miri frumoşi, plini de speranţe...O nuntă la care a fost chemat Hristos...O nuntă la care mireasa îşi privea mirele ca un dar cu totul special dăruit de Dumnezeu...Mirele ei pământesc i-a condus paşii către Mirele ceresc, către Domnul Iisus Hristos...Atunci, după minunatul refren ,,Hainele vă fie albe!”, mireasa a rostit cu lacrimi fierbinţi două legăminte: unul faţă de mirele pământesc şi unul faţă de Mirele Ceresc...Atunci a început mirajul unei căsnicii binecuvântate... Şi tot atunci a început un frumos dor pentru Mirele Hristos; o aşteptare fericită ţesând la veşmântul de nuntă pentru Nunta Veşniciei...De atunci, cei doi miri au o nădejde, un zbor, un dor, un vis în care amândoi vor să fie Mireasă pentru Mirele Veşnic...Visul lor este visul Nunţii Veşnice...până la împlinirea fericită...cu atât mai mult acum, la nunta de argint...)
.................................................
,,Visul Nunţii Veşnice...

Raze de argint i se aşază înfiorate pe tâmplele de fecioară ce ascund fiori nemaiîntâlniţi ai mirajului tainic al Nunţii...

Păşeşte atât de sfioasă pe aleile străvezii ale Cerului, în timp ce îngerii îi presară în cale petale din crinii albi, puri, plini de candoarea fecioriei...

Veşmântul alb de Mireasă străluceşte ca argintul împodobit cu alese diamante...O cunună de luceferi îi mângâie fruntea plină de lumină...

Cu adânci emoţii Ea, Mireasa Preaiubită, simte că este acum mult mai mult decât o regină...Mult mai iubită decât o prinţesă...Ea este acum Mireasă!...Este Mireasa Mielului...Privirea ei plină de un dor nemărginit este doar pentru Preaiubitul ei care este Unul, El, Iisus Hristos, Mirele Veşnic...

E atâta Soare în ochii Lui!...Parcă e prea multă Lumină....Privirea ei coboară spre mâinile Lui întinse care o aşteaptă....Vede ranele Lui, semnul Iubirii şi Jertfei Lui pentru ea, Mireasa Lui atât de dragă, pentru care El şi-a dat viaţa, ca ea să aibă viaţă...E copleşită de iubirea Mirelui ei...O, Doamne, va avea o veşnicie pentru a-L lăuda pe Mirele ei atât de drag...

Merge uşor, cu teamă...Parcă pluteşte ca mireasma de crini...Se uită uimită în jur...Serafimi şi heruvimi sunt pregătiţi de marea Sărbătoare a Nunţii fără de sfârşit...Albăstrele de peruzele şi crini cu petale de argint scăldaţi cu rouă de diamante împodobesc aleea către Cel mult aşteptat...

Doamne, e Nunta ei!...Parcă e un vis...un vis prea frumos...Dar totul e real...Se întâmplă aievea... Mirele ce o aşteaptă la capătul aleeii e El, Cel pe care de atâta timp îl aştepta cu roua în gene...E El, Cel pentru care a ţesut cu răbdare şi cu iubire, podoabele pentru rochia ei albă de Mireasă...

...Of!Inima îi tresare de o tristă amintire...S-a întâmplat de mult...Tocmai când admira frumuseţea veşmântului ei de Mireasă, au apărut câteva pete pe albul imaculat....A încercat să o spele cu lacrimile ei....dar în zadar...Inima îi era atât de deznadajduită....Cum să se prezinre aşa în faţa Mirelui ei?!... A plâns mult atunci...Şi, într-o taincă rugăciune de pocăinţă, ea , fecioara, cea ce avea să devină Mireasă, şi El , Hristos, s-au împăcat...Iubirea a cunoscut taina ce uneşte inima Miresei de a Mirelui...El a atins veşmântul ei cu ranele Lui din care încă picura sângele iubirii Lui, şi totul a devenit atât de alb, atât de strălucitor!!!...

...Acum priveşte din nou mâinile Lui în care citeşte Iubirea Lui Jertfitoare...E atât de fericită! Va avea o Veşnicie de Iubire...O Veşnicie fericită pregătită doar pentru ea...O Veşnicie în care nu se va mai sătura să îl privească nestingherită pe dragul ei Mire...O Veşnicie fără doruri, fără lacrimi, fără umbre...Doar cu zâmbet şi lumină...cu lumină din Lumină...mai strălucitoare decât aurul şi argintul...

Mai are un pas până la Mire...Acum vede clar că în palmele Lui întinse scrie ,,Te iubesc!”, iar în privirea Lui vede chemarea Iubirii ,,Mireasa Mea, vino să-Mi cazi la piept!”...şi Mirele făcu un pas în întâmpinarea ei...Dar ea, copleşită de Iubire, cade în genunchi...Inima nouă din pieptul ei începe să cânte...Corurile de îngeri încep să cânte...E un cântec nou, nemaiauzit...Tot Cerul cântă...

Doamne, e Nuntă! E Nunta ei şi a Mielului...E copleşită! E mult mai mult decât în cele mai frumoase vise ale ei...Pământescul ei plâns de fericire e acum un Cânt Nou...un cântec fericit....Zborul după care tânjea e mai mult decât un zbor: acum e o plutire infinită de fericire...

...Tresare din nou!.. Ce înfiorare sfântă îi cutremură fiinţa?! Ce atingere nemaiîntâlnită stinge orice înfiorare din vechea tină?!...Inima începu să cânte ca a îngerilor când Mâinile Iubirii, Mâinile Mirelui ei, o ridică şi îi pune în deget Inelul Nunţii Veşnice...

Cerul întreg e un singur cântec...Cel mai frumos!...Nespus de frumos!...Necuprins de versurile şi de melodiile omeneşti cele mai inspirate...Iubirea a iubit deplin!...Iubirea s-a jertfit!...Iubirea a învins!...Ea dăinuieşte pe vecie!...Iubirea e Dumnezeu!...Cerul are acum un Mire şi o Mireasă într-o Veşnică adorare...într-o veşnică iubire...într-o Nuntă Veşnică...Nunta Veşniciei!"

Şi o poezie:

M-APROPII CU SFIALĂ
(august-2007...Eram prăbuşită în praful drumului ce ducea la cruce lovită crunt de neiubire...În Lumina Lui Hristos v-am zărit pe voi , fraţii mei, şi v-am iubit şi m-am lăsat iubită ca doar aşa ranele Lui şi ranele noastre primeau alinare...Din acest frumos Poem al relaţiei noastre, am desprins aceste versuri...)

M-apropii cu sfială de Crucea Ta, Iisuse drag,
Şi mă târăsc prin praful gros al neputinţei.
Mă simt aşa de singur, aşa de trist, ca un pribeag
Ce parcă-şi pierde-ncet comorile credinţei.

Îmi reazăm fruntea de-o piatră din cărare,
Iar braţul frânt mi-atârnă lâng-un mărăcine,
Genunchiul se zdrobeşte, şi sângeră şi doare...
Doar palma-mi prăfuită se-ntinde înspre Tine.

Şi gândul meu şi dorul şi tremurul fiinţei
Ar vrea să Te cuprindă de-acolo, din cărare,
Dar Tu, Iisuse, îmi vrei aurul credinţei
Să se ridice-n slavă din colbul cel mai mare.

Cu-o ultimă putere mi-ndrept privirea-n sus
Spre crucea biruinţei, a jertfei şi-a iubirii.
Mă uit la mărăcinii ce fruntea Ţi-au străpuns...
Şi izbucnesc în lacrimi izvoarele durerii...

...Deodată uit durerea din sufletu-mi uscat
Şi parcă-nmugureşte nădejdea şi iubirea.
Şi nu ştiu, ori Tu Te-ai coborât, ori eu m-am ridicat,
Dar ştiu că astăzi începe nemurirea.

Mi-ai dat putere nouă să mă ridic din drum,
Mi-ai dat avânt s-ajung sub crucea Ta grăbit.
Mă uit în jur cu drag şi tot ce văd acum
E parcă o frântură din Raiul pregătit.

Cărarea de noroaie e-acum aur curat,
Şi-n loc de mărăcine răsare trandafirul.
Ca în Saron mireasma se dăruie înalt,
Şi-n aurul Luminii petala-şi dă rubinul.

Şi peste toate-acestea Tu străluceşti frumos,
Privirea-Ţi mă pătrunde cu irizări de stea,
Grimasele durerii au devenit surâs,
Speranţa-mi înfloreşte rodind nădejde-n ea.

Şi-ncep s-alerg spre Tine cu braţele întinse
Uitând toată durerea zdrobirii îndurate
Ce-atâta vreme grea în inimă îmi plânse
De dorul din iubire de soră şi de frate.

Acum mă-ntâmpini iar cu inima duioasă,
Îţi simt iubirea Ta ieşindu-mi înainte
Atât de caldă, de dulce şi-atâta de frumoasă
Prin cei ce azi mi-s frate, ori soră, ori părinte.

Şi pân’ s-ajung la Tine mă-mbrăţişează ei
Şi-mi dăruiesc iubirea cu focul cel mai mare.
Mă uit în jur...O, Doamne, ce mulţi-s fraţii mei!!!
Şi-s toţi îngenunchiaţi la sfintele-Ţi picioare.

Dorind ca îmbrăţişarea să fie mai întreagă
Îngenunchiez şi eu cu inima-mi topită...
Oh, Iisuse dulce, ce-nlănţuire dragă
Îmi farmecă fiinţa atât de copleşită!!!

Iubirea Ta ne strânge pe toţi la Pieptul Sfânt
Şi ne alină drag pe toţi la fel deodată.
Oh, Iisuse scump, ce mic e-acest Pământ!!!
Nu poate-ncape-ntrânsul fericirea toată.

O, Doamne, dă-ne Cerul! Întreg ni-l dăruieşte
Să-ncapă-n el toţi fraţii şi toată bucuria.
Te-dură şi de mine, mă iartă, mă sfinţeşte,
Să-Ţi pot cânta Iubirea toată Veşnicia.Amin!