CRESTINISMUL...FLOARE LA URECHE?

Spicuiri din “Confessions of a struggling christian”
De Jim Toombs
tradus rodica botan

Crestinismul…floare la ureche! Sau cel putin asta am crezut numai patru ani dupa ce am iesit din apa nasterii mele din nou. Mi-am examinat viata din inaltimea pozitiei mele de buricu pamintului de unde m-am gasit absolut in armonie cu tot ce scrie in Biblie. Si …daca ar fi sa-mi examinez viata, asta a fost probabil cel mai periculos timp din viata mea din punct de vedere spiritual.

Am fost un ginditor in alb-negru pe vremea aia. Cind citeam Biblia eram atent la “fa asta” si “nu fa aialalta”. Spune-mi regulile si am sa le tin, sau am sa gasesc o solutie sa le ocolesc. Dar cind Cartea vorbea de “voia Lui Dumnezeu” deveneam fraustrat. “Cum sa stiu eu care este voia Lui? Nu stiam nici ce vreoiam ei foarte bine…atunci de unde sa stiu ce vrea El? “Voia Lui” era asa un concept curios pentru spiritul meu imatur. Vroiam reguli si nu concepte.

“Sa nu ucizi”…asta era pe intelesul meu. Sau “sa nu furi”. Aceste fraze lasau putin spatiu pentru orice interpretari. Nu trebuie sa fi un invatator al Bibliei ca sa sti ce e bine si ce este rau. “Sa nu ucizi”…nu lua ceva ce nu-ti apartine. Reguli simple si directe, rigide si puternice, usor de inteles chiar daca cara cu ele o cantitate grozava de amenintare si de pedeapsa. Dar rigiditatea lor imi convenea si din alt punct de vedere. Pentruca nu eram tentat sa fac niciuna din aceste lucruri ma simteam justificat si absolut absolvit de orice pedeapsa…si starea asta mi-a placut tare mult.

Intr-o zi, prezent la o “predica de pe munte”, am gasit ceva ce m-a surprins nemaipomenit. Isus a zis ca daca ii spui fratelui tau “Raca” esti la fel de vinovat ca si un criminal. O invatatura destul de dura, dar inca n-am fost tare ingrijorat de ea…pentruca la urma urmei inca nu i-am zis la nimeni “raca” si nici nu eram inclinat sa o fac. Cuvintul nici macar nu-mi era in vocabular. Si chiar atunci cind am inteles ce inseamna cuvintul “raca”, adica “nebun” m-am simtit chiar si mai usurat…N-am chemat pe nimeni niciodata “nebun”. Am zis “prost”, “idiot”, “creieru lui Dambo”, poate…dar niciodata “nebun”. Mama ne-a invatat de mici sa nu spunem nebun la nimeni. Asa ca din nou m-am simtit tare bine in pielea mea…dar din nou n-am avut o intelegere deplina a acestui concept.

Apoi un pic mai tirziu am citit o invatatura tare grea. Isus separa oile de capre in ultima zi…ziua judecatii. El singur decide care este bun si care este rau…bazat pe felul cum l-am tratat pe El. Dar nu chiar pe El, cit pe “cei mai mici” si cei mai “slabi” pentruca in acestia noi ar fi trebuit sa il vedem pe El, Salvatorul lumii.


“Adica cum, Isuse, Tu pretinzi ca eu ar trebui sa te vad pe tine in vinzatorul ala obraznic de la magazinul din coltul strazii? Sau vrei ca eu sa te vad pe Tine in cersetorul ala care pute si e murdar si imi rigiie in fata cind imi cere ceva maruntis? Tu vrei ca eu sa vad pe Fiul Lui Dumnezeu in oamenii retardati, saraci sau cei puternici si abuzivi tot la fel ca si in cei care sint blinzi si gentili si cumsecade? Asta e prea mult ce-mi ceri…ISUSE!”.

Dar asta este ce vrea El.

Aceste mici intimplari din magazine si la colturile strazii si linga fintina de apa, astea sint momentele din care viata noastra este alcatuita. Momentele mari, cum ar fi momentul cind ne-am dat viata LuI Isus sau am scris un check mare ca sa-l dam pentru repararea acoperisului Bisericii sau sa ajutam o familie care si-a pierdut tot ce a avut intr-un foc…sau o furtuna…aceste momente sint putine. Daca astept dupa aceste momente mari ca sa practic Crestinismul o sa fie atrofiat din lipsa de folosinta foarte curind. Si nici n-am sa stiu cum sa-l folosesc…si poate ca n-am sa nici invat cum.

Sa fii ca Isus, nu este un eveniment; este un proces. Este similar cu arabicul “moartea, de la o mie de taieturi”, numai ca este “viata, de la o mie de alegeri”. Fiecare eveniment construieste pe constructia celui dinaintea lui ca sa ne faca mai mult si mai aproape de cum este El, Stapinul nostru. Ca sa parafrazez un proverb chinezesc “Calatoria spirituala de o mie de mile incepe cu un singur pas.”

Asa ca intrebarea centrala ramine”Cum am sa ajung eu sa fiu mai mult ca Isus, sa ma port asa cum El ar vrea sa ma port in situatiile importante, daca nu ma port ca Isus in situatiile marunte zilnice?”

Chiar si atunci cind facem greseli in aceasta calatorie de a dezvolta caracterul nostru intr-unul asemanator cu a Lui Dumnezeu, chiar si atunci cistigam…pentruca invatatura care o dobindim ne face sa crestem. Aceasta este natura unei umblari cu Isus. Ceea ce satan intentioneaza sa faca rau, Dumnezeu are puterea sa schimbe in bine.

Crestinismul nu este …floare la ureche…ci este o umblare glorioasa. Fiecare pas este monumental…niciunul prea mic.