de Marion Schoebelein
Eleanor nu stia ce se intimpla cu Bunica ei. Incepuse sa uite tot felul de lucruri…de pilda locul unde tinea zaharul, sau sa-si plateasca curentul si apa…sau alte lucruri mai mici sau altele mai importante.
“Ce se intimpla cu Bunica?” intreba ea…Bunica a fost totdeauna o femeie curata si organizata; acuma este trista tot timpul si parca e pierduta in spatiu…
“Bunica a imbatrinit”…mi-a zis Mama… si are nevoie de multa dragoste din partea noastra acuma…
“Oare cum e sa fii batrin…” intreba Eleanor”. Toata lumea uita asa ca si Bunica? Si eu o sa uit cind o sa ajung batrina?”
“Nu toata lumea uita cind imbatrineste…Eleanor. Noi credem ca Bunica are Alzheimer si din cauza asta uita. Si cred ca eventual va trebui sa o punem in “Nursing Home” (azil de batrini), unde cineva sa poata sa o supravegheze tot timpul.”
“Mama, asta-i teribil…o sa-i fie dor de casuta ei, nu-i asa?”
“Poate…dar nu avem prea mult de ales in privinta asta. O sa fie bine ingrijita si o sa faca prieteni noi…”
Eleanor nu era insa prea convinsa. Si ideea nu i-a suris de loc “Vom putea sa mergem s-o vizitam des?”, mai intreba ea…”O sa imi fie dor sa vorbesc cu bunica chiar daca este asa uituca…”
“O sa putem sa o vizitam in weekends, raspunse Mama…”si o sa-i ducem cite un cadou.”
“Putem sa-i ducem inghetata? Bunicii ii place inghetata de capsuni” zimbii Eleanor.
“Cum zici…o sa fie inghetata de capsuni daca asa crezi tu ca-i bine”, mai zise Mama.
………
Prima data cind am vizitat-o pe Bunica la Azil, Eleanor a fost pe punctul de a plinge. “Mama, aproape toti oamenii sint in carucior” zise ea.
“Trebuie sa fie, ca altfel cad pe jos” ii explica Mama. “Acuma cind ai s-o vezi pe bunica, te rog sa zimbesti si spune-I ca arata bine.”
Am gasit-o pe bunica stind de una singura intr-un colt de camera careia i se zicea “camera insorita”. Se uita pe geam la copacii de afara … Eleanor o imbratisa pe Bunica”…Uite Bunica…ti-am adus inghetata…inghetata ta favorita de capsuni…”
Bunica lua paharul de inghetata si lingurita si incepu sa manince fara sa scoata o vorba. “Sint sigura ca ii place, draga mea”, o asigura Mama. “Da, dar nu ne recunoaste” raspunse Eleanor descurajata…
“Da-I un pic de timp”, zise Mama. “Este in loc nou si trebuie sa se obisnuiasca”.
Dar cind venira din nou, o gasira pe Bunica in aceeasi stare. A mincat inghetata si le-a zimbit…dar nu spuse nimic altceva. “Bunica…tu stii cine sint eu? Intreba Eleanor. “Da …tu esti fata care imi aduce inghetata” raspunse Bunica. “Da…dar sint si Eleanor, nepoata ta. Nu-ti aduci aminte de mine?” zise ea aruncindu-si bratele de gitul Bunicii. Bunica zimbi un zimbet anemic. “Imi amintesc, cum sa nu imi amintesc…tu esti fata care imi aduci inghetata…”
Eleanor realiza in sfirsit ca Bunica n-o sa-si aminteasca de ea si ca Bunica traia intr-o lume a ei cu amintiri ca niste umbre si in care se simtea atit de singura. “O, cum te iubesc, Bunico” zise ea…si abia atunci vazu o lacrima pe obrazul bunicii.
“Dragoste” zise Bunica…Imi amintesc de “dragoste”.
“Vezi”…zese Mama…”asta-i tot ce vrea…dragoste”.
“Am sa-i aduc inghetata in fiecare weekend si am s-o imbratisez chiar daca nu-si aminteste de mine” zise Eleanor.
La urma urmei…asta este cu mult mai important…sa-si aminteasca dragostea este cu mult mai important decit sa-si aminteasca persoana…
No comments:
Post a Comment