Aproape jumatate dintre americani se descriu pe ei insisi ca fiind timizi. Motivele timiditatii nu sint altceva decit o analiza personala excesiva si o preocupare bolnavicioasa cu propria noastra imagine si reflexia noastra in ochii altora. “Oamenii timizi se poarta ca si cind ar avea oglinzi peste tot in jurul lor” spune Bernando J.Carducci, PhD.,director of the Shyness Research Institute at Indiana University South-east. “Ei vreau sa fie sociali si sa aiba prieteni, asa ca se forteaza sa mearga la functii sociale, dar este dificil …pentru ca sint mult prea preocupati cu impresiile pe care le creeaza.”
Asa ca acest om de stiinta ii sfatuieste pe acesti timizi sa mute centrul de atentie de la propria lor persoana la persoanele in a carei companie se afla si sa faciliteze discutii asupra unor subiecte de comun interes.
Dar…daca bine ne cunoastem natura noastra plina de importanta, acest lucru este foarte greu de realizat. Aseara, veneam acasa de la lucru, tirziu, pe o ploaie torentiala. Si cum de la lucru pina acasa am cam in jur de o ora de condus, de obicei asta este timpul meu de gindire. Ieri ma uitam la felul cum mergea traficul.
S-ar cuveni pe ploaie sa incetinim, nu? M-am uitat la kilometraj si media de viteza era de 110 km/ora. S-ar cuveni de asemenea sa se pastreze o oarecare distanta intre masini, nu? Vezi-ti de treaba…m-am uitat in spate si m-am uitat si inainte…si mergea freewayul cu haitele de masini alergindu-se, ingramadindu-se una pe alta. Am realizat ca asa conduc si eu… mai observasem asta si alta data ca pun piciorul pe acceleratie doar ca sa lupt pentru secunda aia care ma va pune cu citiva metri in fata altei masini…timpul nu face nici el mare diferenta…citeva secunde nu conteaza; conteaza doar atunci cind poti sa faci un accident. Unde-s timizii, ma gindeam?
Exista in noi un simt, un instinct de competitie. Am incercat sa ma las in urma unui astfel de grup de masini si sa mentin distanta buna de un alt grup de masini care se imbulzeau undeva in urma mea…doar sa am trezesc din nou ca repet acelasi comportament, dupa citeva minute cind am fost preocupata de un alt gind…
Ce este timiditatea? Este ea lipsa de curaj? Este ea o preocupare prea mare cu propria persoana? Exista o vesnica competitie pe care trebuie sa o cistigam in orice si cu oricine? Exista si oameni care nu sint preocupati cu propria lor persoana? Exista oameni care nu vor sa fie in centrul atentiei, care nu alearga in haite si care nu se compara cu nimeni si nu se concureaza cu nimeni? Ce mult as da sa devin aceea persoana…si sa nu mai lupt pentru a ma departa constient de starea asta de lucruri ci sa fie ceva natural…
Putem fi sinceri sa recunoastem ca unele dintre aceste preocupari le avem si noi? Mai exista si alti oameni care se lupta cu aceste instincte primare? Sau sinteti si voi , cititorii mei mult prea timizi ca sa raspundeti acestor intrebari?
2 comments:
Oh, Rodica, ce timida sunt si eu ! :))
Ca să parafrazez şcolarii noştri, timiditatea "este atunci când" vrei să spui ceva, iar nodul din gât te împiedică. Ori atunci când vrei să iei în braţe pe cineva şi un zid imaginar din faţa ta... te opreşte.
Şi ar mai fi :)
Cu tine nu mai sunt timidă :) Te iubesc. O să-ţi spun până o să-ţi intre în cap :)
Te pup, Rodică!
Post a Comment