LA FINTINA LUI IACOV...(1/29/2009)

Am scris poezia de mai jos cu ceva vreme in urma. Sincera sa fiu…mi-a placut cum a iesit, si pina astazi nu i-am gasit nici un cusur. Exprima gindurile mele cele mai sincere, adinci…este absolut personala si cred ca mi-am pus gindurile intr-o forma artistica destul de placuta. Poezia are forma unei rugi. Astazi, citind o rugaciune pe care o gasiti aici http://mariuscruceru.ro/2009/01/29/stimate-domnule/, am descoperit un lucru pe care as vrea sa-l impartasesc cu voi, cei care imi cititi blogul.

Am realizat ca centrul de atentie al poeziei mele …eram eu; pe cind centrul de atentie al rugaciunii ce o citisem acolo era Tatal. Am lasat un mesaj pe acel blog cu o strofa a poeziei mele si cu regretul ca desi zic eu ca m-am exprimat frumos…am vorbit ca mai totdeauna…despre mine, al meu, simtamintele mele, ce-mi place mie, cum mi-ar fi mie bine…ce sa-mi mai dea mie Domnul…si cum sa-mi rezolve mie criza mea de “identitate”…

Si credeti ca rugaciunile imi sint mai bune? Va inselati. Tot despre mine si al meu, si ai mei…M-am gindit sa va spun si voua…nu stiu exact de ce. Am simtit doar ca trebuie sa o fac. Stiu ca se poate interpreta in multe feluri ceea ce zic aici. Daca n-am fost mindra inainte ca am scris poezia, pot face caz de mindrie acuma ca ma mai dau si sfioasa…si ma pocaiesc de atitudinea de dinainte, sau de aia de dupa…La urma urmei s-ar putea sa si aveti dreptate si sa si gresiti, ca este foarte greu sau imposibil sa tii “eul “ in control. Numai Domnul poate…Nu degeaba din cind in cind ne pune in fata cine sintem cu adevarat…

Dintre multe lucruri care pot sa mi se intimple, cu unul nu m-am putut deprinde niciodata…umilinta. Ma mir mereu de femeia de la fintina lui Iacov. Ce curaj…Mi-ar place si mie un pic din curajul ei. Dar nu-l poti avea atita vreme cit grija o am tot de mine…ce-o sa zica “lumea”? Femeia de la fintina cind L-a intilnit pe Domnul Isus, a uitat de ea, de motivul pentru care a venit la fintina pe naduf, sa n-o vada nimeni…si s-a dus inapoi si s-a confruntat cu tot satul…pentruca nu mai era ea persoana importanta…ci Mesia pe care L-a gasit linga fintina.

Astea au fost gindurile citind rugaciunea lui Marius Cruceru…si apoi citind rugaciunea mea. Va marturisec sincer ca m-am simtit rusinata, pentruca Cel care mi-a dat apa vietii a ramas la fintina trist inca odata…Poate daca va spun si voua o sa-mi amintesc ca trebuie sa ma schimb; poate… stiu insa ca pocainta are nevoie de permanent training ca si orice sport…exercitii zilnice…asa ca …asta era exercitiul de pe ziua de azi.

“Cerescul Nost’ Tata”…asa spunea buna mea…El sa va dea si voua si mie multa intelepciune ca sa ne facem mici ca El sa poata sa creasca in noi.


Poezie de: Rodica Botan
"Cel cu inima multumita, are un ospat necurmat". Proverbe 15:15
Doamne vin din nou naintea Ta,
Gol in suflet…mai ca totdeauna;
Mintea inpartita-n doua :
O fiinta veche si-o fiinta noua.
Aia veche-i numa de dispretuit;
Aia noua nici nu creste, nici n-a inflorit!
Intre doua lumi ma tirii ani la rind,
Tot sperind ca fructul sa apara in curind…
Lupt cu firea mea ca restul ai invins Tu tot!
Dar de-atita harmalaie-n suflet…nu mai pot.
Gindurile-mi striga si de galagie nu mai am auz,
Si de-atita-ntelepciune am ajuns confuz!!!
Si mi-ai dat de toate…
Ca stiu numa a cere.
Si intr-una pentru mine…
Ca doar de mine am durere !
Lumea intreaga umbla goala si infometata,
Iar eu ma-nfrupt ca de Craciun de fiecare data…
Si m-ai binecuvintat intr-una,
Ca parca-s numa-ntr-un ospat…
Doar, doar ca-i destul... si multumire am sa-nvat!

Doamne, scoate din vocabularul meu bogat,
Toate vorbele ce-s de prisos, si ce-s pacat!
Nu-i depresie ce am…ca e nemultumire!
Scoate-ma din starea asta grea de nesimtire!

Nu e stresul ce ma chinuie…
E goana dupa vint!
Nu am criza de identitate, Doamne…
Ci am lipsa de "Cuvint" !