NU EXISTA CROCODILI !?

Maimuta care nu credea in crocodil

“Nu”, striga Titu, unii din nepoteii lui Nyani maimuta, “nu si iarasi nu, pur si simplu nu cred”. El se legana cu coada de unul din copacii Buyu si se stramba la unchiul lui.

Nyani statea inghemuit pe pamant si se cauta de paduchi cu ravna si cu un vizibil success. Se sinchisea prea putin de glasul tipatorului de sus din copac.

Dar Titu se vaicarea mai departe:”Cand eram mic, voiati sa ma speriati cu un crocodil infiorator cu ochii scanteietori care ma mananca daca nu ascult. Voiati sa ma faceti sa cred ca exista o dihanie la fel de mare ca un copac doborat si ca pielea lui ar arata ca lutul uscat, iar coada lui ar fi mai puternica ca trompa elefantului Jumbo”

“Titu tu esti o maimutica mica si cu mintea si mai mica”, a raspuns incet Nyani. “Crocodilii arata exact asa cum i-ai descries. Iar pe maimute , mai ales pe cele mici, ei le privesc ca pe niste delicatese alese”.

“Da , da”, l-a interrupt Titu nervos si si-a strambat dispretuitor gura. “Povesteste linistit mai departe. Dintii lor sunt mai ascutiti ca ghearele lui Chewi, leopardul, au o piele mai groasa ca rinocerul Kifarul si un bot mai mare ca Kiboko, hipopotaul”.
Ochii lui Nyani s-au intunecat de suparare. El s-a aplecat repede ca fulgerul si s-a aruncat spre maimutica, dar Titu a sarit cu indemanare pe o creanga mai sus si a ras.

“Da, da, stiu. Dar acum m-am facut mai mare si am ceva mai bun de facut decat sa va cred basmele”.
Pret de o clipa, Nyany a uitat sa se scarpine. De manie nici nu putea vorbi. A inceput sa sara cu niste salturi mari de pe o creanga pe alta prin coroanele copacului Kikuju pana la marile stanci cenusii. Acolo s-a lasat jos sa cugete in liniste la badarania tineretului in general si mai ales la maimutele mici care nu vor sa creada in crocodil.Titu a zarit-o pe Twiga, girafa, care rontaia varfurile verzi ale unui tufis. El s-a cataract la aceeiasi inaltime ca si capul ei si a salutat cu respect, cum e obiceiul in jungla.

“Twiga, ai auzit de animalul cu piele groasa, cu o coada puternica, cu ochi vicleni, care se taraste pe nisip si poate inota in apa?”

Twiga a apucat cu limba ei lunga si neagra cateva frunze.
“Desigur”, a spus ea mestecand, “te referi crocodil. El nu este tocmai dragut, dar in schimb are o pofta cu atat mai mare. El traieste in balti si mlastini si in raul cel mare. Am o matusa care o data…..”

Atunci Titu a interrupt-o strigand si i-a facut cu tifla. “Aha ai vorbit cu unchiul Nyani, si el ti-a spus sa-mi vinzi gogosi. Kah, eu nu cred in crocodili!”

El a coborat pe pamant si a alergat spre un copac rosu de la celalalt capat al luminisului. Acolo a spart cu zgomot cateva pastai. Se vedea clar ca nu prea stia de purtarea frumoasa chiar pentru o maimuta. Pe un tufis din apropiere sedea Ndudumizi, o pasare numita culic mic.

“Tu esti o pasare desteapta, Ndudumizi”, a spus Titu. “Ai auzit cumva ceva de un animal care este la fel de mare ca un trunchi de copac, a carui coada e la fel de puternica ca trompa elefantului Jumbo, ai carui dinti sunt mai ascutiti ca ghearele unui leopard? Caci cica traieste in apa si are o pofta deosebita pentru maimutici”.

Ndudumizi se balansa atenta cu coada ei lunga si neagra.”Da, maimutico”, a spus ea, “te referi la crocodil”. Dar inainte de a mai putea vorbi, Titu a aruncat dupa ea cu pastai si a plecat de acolo. A ajuns la niste stanci la umbra carora obisnuia sa doarma in timpul zilei Mbisi, hyena.

Mbisi era cunoscuta din pricina obiceiurilor si conceptiilor ei erate. In prefacatorie si fatarnicie nu era intrecuta in intreaga jungla decat de vulture.

“Tu umbli mult, Mbisi”, a spus Titu, “si sti o multime de lucruri care se intampla noaptea. Tu ai un miros fin si ochii tai sunt mai buni. Ai auzit vreodata de un animal la fel de mare ca un trunchi de copac, cu pielea mai groasa ca a rinocerului si care arata ca lutul uscat in soare? De un animal cu ochi sireti, cu o coada puternica si un bot mare, care mananca deosebit de bucuros maimutici mici? Toti incearca sa ma faca sa cred ca exista asa ceva in apa”.
Hiena a ras cu rasul ei urat.

“Esti o maimutica sireata, Titu. Stii”, a spus ea, “cei mari iti spun povesti ca sa nu te duci la apa si sa nu te vezi in oglinda linistita a apei ce frumos esti. Ce zici, cat de minunat te-ai vedea la lumina lunii in apa linistita a baltoacei de langa raul cel mare!”

Titu a chicotit cu glas ascutit. El se misca cat de distins putea ca s-o impresioneze si mai mult pe hyena.

Cand hyena a vazut asta, a ras babatjocoritor si l-a intepat: “Arata-le ca esti mai siret ca toti! Astazi e luna plina, du-te la apa si cauta animalul salbatic cu botul mare, cu coada groaznica si cu pielea neanchipuit de groasa!” Apoi s-a ascuns de el.

Titu deabea putea sa astepte asfintitul soarelui. Luna urca incet pe cer. Incet cu inima batandu-i in piept , s-a furisat pana la baltoaca ce servea animalelor de adapatoare. El a vazut urmele lui Simba, leul, si aproape a disparut in urmele uriase ale rinocerului. Apoi a vazut inainea lui apa linistita si argintie.
S-a aplecat asupra ei si si-a vazut chipul oglindit. Se uita incantat spre chipul din apa, cand i-a trecut prin minte brusc scopul pentru care venise aici. Nu chiar asa de tare cum ar fi vrut a strigat:”Nu exista crocodil si nici nu au existat vreodata.”
Un ras gros dinapoia lui l-a facut sa-l treaca un fior pe spate. Dar el cauta sa se convinga ca nu e decat prepelita Kwale care canta cantecul de leagan pentru puisorii ei.

Titu a observat un lemn care trecea linistit peste apa. Pe deasupra lui era lut intarit. Lemnul a ajuns la mal si a disparut in umbra. Langa el fosnea iarba.

Trebuie sa fie vantul gandea el, desi apa era perfect linistita. Din nou a auzit rasul cel gros.

“Nu exista crocodil!” a strigat Titu cuprins brusc de frica.
“Asa e maimutico”, a spus o voce groasa din spatele lui, “foarte folositor si adevarat.

Inspaimantat, Titu s-a intors. Ceva mai mare si intunecat se misca spre el, si se vedeau deja doi ochi aprinsi. Deodata un bot mare s-a repezit spre el sa-l insface. Un bot cu dinti mari ca a lui Simba, leul. Ei se apropiau inspaimantatori. Titu simtea o rasuflare fierbinte care mirosea a mlastina si carne putrezita.
“Ha!” a grohait tare animalul, “vrei sa zici ca nu exist?”
Inca odata s-a miscat botul urias, apoi s-a inchis cu zgomot. Dintre dintii cei mari s-a auzit tipatul ingrozit al maimutiei, si o voce groasa a mormait:

“Asa deci eu nu exist. Ei bine, in orice caz tu esti cea care nu mai existi acum maimutico”.
………………..
Multa vreme ramane tacere in jurul figurilor care stau inghemuite in noaptea tropicala. Numai vreascurile troznesc in foc.

“Ei?” intreaba Daudi.
“E adevarat”, se aude un glas din spate, “exista crocodil”.
“Si Titu?” se intereseaza Daudi.
“Prea tarziu si-a dat seama. Cand a crezut era prea tarziu”. Vocea lul M’gogo suna ciudat de ragusita
“Auziti”, spune Daudi, “daca spunem ca nu exista crocodil ne inselam pe noi insine”.
M’gogo da din cap cu tarie.

Atunci Daudi continua:””IN Biblie scrie: Daca spunem ca nu avem pacat, ne inselam pe noi insine si nu pe altii, si adevarul nu este in noi. Vedeti sa nu faceti si voi ca maimutica Titu”
M’gogo zambeste. Incet-incet incepe sa inteleaga.