ONOMASTICA...

de Kathi M Curry
tradus Rodica Botan

N-am sa uit ziua cind Mama m-a obligat sa ma duc la o onomastica. Eram in clasa Doamnei Black , clasa a treia, in Wichita Falls, Texas, si am adus acasa o invitatie usor unsa cu …peanut butter.
“Nu ma duc” am spus. “Asta e o fata noua pe care o cheama Ruth…si Berniece si Pat nu se duc nici ele. Ne-a chemat pe toti din clasa…36 de copii”.

Mama studie invitatia facuta de mina si pe fata ei am citit dintr-o data tristete. Apoi ma anunta dintr-odata: ”Cu toate astea, te duci. Am sa ii cumpar miine un cadou.”

Nu-mi venea sa cred. Mama nu m-a obligat niciodata sa ma duc la nici o onomastica. Si eram convinsa ca daca ma obliga sa ma duc am sa mor… Dar stiam ca nici un fel de isterice n-ar fi schimbat-o de-acum pe Mama.

Cind a venit simbata, Mama m-a trezit grabita si m-a facut sa impachetez cadoul care era un set de oglinjoara si o perie de cap de culoare roz cu perle mici…pe care le-a cumparat cu $2.98. Apoi ne-am urcat in Oldsmobilul ei, 1950 de culoare galbena si alba…

Ruth a raspuns cind am sunat la usa si m-a invitat sa o urmez pe cele mai intunecate si mai strimbe scari pe care le-am vazut vreodata in viata mea.

In sfirsit am rasuflat usurata intrind intr-o incapere insorita unde furnitura veche era acoperita cu lucruri de mina albe si apretate. Si pe o masa era cel mai mare tort pe care l-am vazut vreodata. Era decorat cu noua luminari roze si tare stilcit era scris “La multi ani Ruthie” si citeva puncte de crema care cred ca trebuiau sa fie rozete…
Treizeci si sase de paharele de hirtie Dixie cu fudge erau in apropierea tortului si fiecare avea un nume pe ea.” N-o sa fie asa rau cind toti copii or sa fie aici”, am decis eu in mintea mea…

“Unde este mama ta?” am intrebat-o eu pe Ruth. Uitinduse in podea…mi-a raspuns…”ea este…un fel de bolnava…”. “Atunci unde este tatal tau”? am mai zis eu…”El este dus”…mi-a mai raspuns ea…

Apoi a urmat o tacere lunga… cu exceptia a citorva zgomote facute de tusa cuiva dintr-o incapere apropiata. Au trecut vreo 15 minute…apoi inca 10. Deodata o realizare teribila isi facu prezenta…Nimeni n-o sa vina. Cum sa plec de acolo? Si in timp ce imi plingeam de mila ca sint singura care am fost plasata acolo de Mama mea, am auzit niste suspine…Si uitindu-ma in directia lui Ruth am realizat ca lacrimile ii curgeau siroaie pe fata ei trista… Dintr-o data inima mea de 8 ani s-a umplut de simpatie pentru Ruth si de furie impotriva celor 35 de colegi egoisti.

Si sarind in picioare de pe canapea am proclamat…”Cine are nevoie de ei?” Ruth s-a uitat la mine cu bucurie. Si noi doua am inceput sa facem fata unui tort urias, cu 36 de pahare pline de inghetata, un galon plin de Kool- Aid, si o multime de party-favors si jocuri si premii de cistigat!!!

Am inceput cu tortul. N-am gasit nici un chibrit pentru luminari si Ruthy (de-acuma nu mai era simplu Ruth…eram prietene si devenise Ruthy…)n-a vrut s-o deranjeze pe mama ei, asa ca am pretins numai ca le aprindem. Am cintat “la multi ani” in timp ce Ruthy isi spunea dorinta suflind flacarile imaginare.

Timpul a trecut ca un fulger si deodata a venit ora 12. Mama claxona afara. Adunindu-mi toate bunatatile si multumindu-i lui Ruthy in mod repetat m-am grabit la masina. Aveam atitea sa povestesc. “Am cistigat toate jocurile…cu exceptia unuia singur dar Ruthy a zis ca ea este gazda, asa ca mi l-a dat mie si pe ala. Si am impartit tot restul 50/50.”

”Si… Mama, i-a placut lui Ruthy oglinjoara foarte mult…si Mama…numai eu am fost acolo din toti cei 36 citi sintem in clasa Doamnei Black. Abia astept sa le spun la toti ce onomastica grozava au pierdut.”

Mama a tras masina linga trotuar si a oprit, apoi m-a imbratisat. Cu lacrimi in ochi mi-a zis…”sint atit de mindra de tine.”

In ziua aia am invatat ca o singura persoana poate sa faca o mare diferenta. Eu am facut o diferenta in viata lui Ruthy, iar Mama a facut o diferenta in viata mea…