CALEA INGUSTA - PEISAJE

Cum v-am mai spus si alta data, unele lucruri care mi s-au parut fara rost in viata…au ajuns sa fie o binecuvintare. Au trecut anii pina cind am realizat ca timpul in care fac naveta, "timp mort", i-am zis eu...este un timp de cele mai multe ori linistit, cind gindurile mi se cristalizeaza, cind am timp sa ma gindesc pe indelete la viata mea …la membrii familiei mele, nevoile mele…ale lor…iar de cind cu telefoanele mobile, am reusit sa fiu "in touch" cum zic americanii (sa ating pe calea undelor) pe membrii familiei mele cit mai des.

Azi dimineata nu mai aveam ceata…o parte din Freeway-ul 99 pe care merg la munca zilnic, a fost largit recent…asa ca , inca o banda si un drum drept face calatoria si mai usoara…aproape plictisitoare. Deci mina pe volan, alene…ochii undeva in departare…si uiti aproape ca esti totusi pe o autostrada unde nu numai greselile tale pot produce un accident, dar si ale altora.

Uitindu-ma la calea asta larga acuma…mi-am adus aminte de calea ingusta si calea larga despre care vorbeste Biblia. Si m-am gindit la Defileul Jiului, sau la drumul de pe marginea Dunarii, sapat in stinca…drumuri inguste, periculoase, amintiri ale unei copilarii atit de indepartate.

Pe un drum larg simturile iti sint aproape adormite…pericolul nu este mai mic, pentruca pe drumul asta merg mult mai multe masini …viteza este mai mare…si cind unul face o gresala, accidentul lui afecteaza o multime de masini…Am vazut oameni care citesc ziarul, se barbieresc, isi pun machiajul, se uita la televizor, maninca, beau…toate astea in timp ce conduc…pe calea cea larga se calatoreste fara grija…in stil mare…se alearga…

Mi-am amintit apoi de Defileul Jiului. Eram copil si tatal meu avea albine undeva intr-un sat numit Porceni ( sa nu ma intrebati de ce-i zicea asa…dar dupa cite imi amintesc noroiul de acolo ar fi avut ceva de-a face cu numele satului…), linga Sadu. Pina acolo de la Petrosani, trebuia sa mergem pe Defileul Jiului…un loc nemaipomenit de pitoresc, dar si intortochiat. Jiul serpuieste printre muntii pe care i-a sapat ca un arhitect, si Dumnezeu i-a decorat cu flori ce cresc pe stinci. Mi-amintesc de niste garofite rosii de o eleganta nemaipomenita, Culegeam aceste flori si clopotei albastrii, de fiecare data cind tatal meu oprea pe undeva. Un popas sigur se facea la Pietrele Albe, unde era un singur canton, si unde pe vremea aia locuia un batrinel cu care tatal meu se imprietenise. Omul asta avea si traia cu asa de putin... El repara drumul; asta era jobul lui , si locuia singur acolo in inima muntelui fara sa vorbeasca cu alti oameni cu saptaminile.

Acuma, pe cit de plictisitoare si usoara pare calatoria pe un drum larg, pe atita de plina de evenimente este calatoria pe un drum ingust. Daca pe drumul drept mai poti sa te relaxezi, pe drumul ingust trebuie sa fii absolut treaz…curbele sint adinci si niciodata nu stii ce-ti apare dupa colt…Pe drumul ingust sint pericole, trebuie sa fii alert, de multe ori treci pe linga prapastii…trebuie sa ai curaj, credinta…alteori este cadere de pietre de sus, avalanse…alteori riul a sapat in sosea si trebuie sa incetinezi…sa te asiguri, sa spui o rugaciune…si abia apoi sa treci…drumul insusi este aproape ca o destinatie…poate de aia imi amintesc mai mult de drum decit de satul Porceni care pe vremea aia era destinatia noastra.

Asa-i si drumul nostru ingust, plin de peripetii pe lumea asta. De aia nu ne putem permite sa atipim, de aia trebuie sa fim cu toate simturile treze…de aia ne trebuie vigilenta, calauzire, lumina de sus…si de aia este atit de fascinant…

Cit de greu dar si cit de frumos este drumul ingust, decorat de Dumnezeu cu cele mai curioase privelisti. Am calatorit mult pe freeway. As putea sa descriu tot ce am vazut vreodata in citeva fraze care sa contina…ciment, semnale, orase, desert…masini…multe masini…foarte, foarte multe masini…si seara …lumini.
Dar daca ar trebui sa descriu drumurile inguste pe care am calatorit cu familia mea cind eram copil…pina si muschiul de pe stinci mi-l amintesc…sau apa care curgea pe peretii stincosi ai soselei, de pe o falie de granit pe alta…cu portiuni de mucegai verde…vibrant ; pamintul roscat sau negru…pietre neatinse de nimeni de la facerea lumii, stinci uriase si gaunoase pe care daca Picasso le-ar fi vazut le-ar fi copiat formele, pomi semeti sau altii chirciti, crescuti in crapaturile stincilor, si tufisuri de soc si mure si maciesi…asezate intr-o armonie si un gust neegalat de cei care decoreaza saloanele lumii moderne…

…asa este calea ingusta…plina de bucurii marunte ; asa e calea ingusta …plina de peripetii…