CALIFORNIA...
California, pentru familia unchiului meu a fost un nou inceput, un nou cap de pod. Emigrantii cind vin in America au un elan nemaipomenit…multa adrenalina , dar si multe lucruri de facut, de compensat. Uneori toata energia se consuma in ingrijorari…Lumea de aici nu functioneaza exact cum functiona lumea din care am plecat. Adauga la asta o limba noua, lipsa de orientare, de prieteni, de cunostiinte generale...un pom desradacinat si mutat in alta clima...
Unchiu isi mai aducea aminte de ceva engleza…vag, din seminar. Flavius prinsese insa mai bine engleza in liceu si practicase mai mult la New York. Tusi, era omul de acasa, ala de te primeste cu mincarea numa' buna...nici prea calda si nici prea rece, doar potrivita, ca pentru zmei; si care te iubeste si te cocoloseste cind vii acasa obosit si transpirat dupa o zi petrecuta in cautare de lucru, intr-o caldura crincena de California si fara aer conditionat in jonkul cu care te deplasezi de la o usa la alta, de la o fabrica la alta.
Primul care a gasit de lucru a fost Flavius. I se daduse de catre doctori liber ca sa lucreze, stia limba suficient, era harnic si dornic sa-si ajute familia. Primise jobul asta la o fabrica de bomboane si in fiecare dimineata mamica lui se scula si facea micul dejun si taticul ii incalzea masina…Ii faceau cu mina la plecare…si lacrimau.
Cu doi ani in urma cind nu putea face nimic din cauza miinii au fost amindoi fripti de durere…si iata ca acuma baiatul lor de 18 ani se ducea sa cistige piinea pentru toti trei; pina cind si unchiu va gasi eventual ceva de lucru…nu se putea sa fie mai bine de asa...
Tusi imi povestea cu o duiosie de nedescris cum Flavius venea de la lucru si mincau toti trei, iar cind terminau de mincat, Flavius insista sa stringa masa si sa spele vasele. Spunea ea: "am trimis in America un copil rasfatat si am venit si am gasit un copil asa de bun si de saritor, nu ma mai saturam privindu-l "tuca-l eu pe el sa-l tuc"... Eu insistam si ziceam, "nu Flavius, du-te si te odihneste, ca tu ai fost la lucru…tu ne cistigi noua pita acuma" si el spunea…"lasa mamica ca si voi ati facut multe pentru mine…acuma e rindul meu".
Lucrurile mergeau bine si unchiul meu a cautat o Biserica Americana care sa-I lase sa functioneze pe linga ei si sa deschida o Biserica Baptista Romana in San Leandro, California. Au reusit sa gaseasca o biserica, pe strada Bancroft.
La prima slujba au participat 7 persoane. Ei trei si o familie baptista care locuia acolo, Familia Vatran si Doamna Breger si sotul ei, alti doi romani din acelasi oras. Au cintat, s-au rugat Domnului pentru ajutor, au citit din Scriptura si Unchiu le-a spus cite ceva din Cuvintul Domnului.
Erau multi romani in Arie dar erau ortodoxi, si de acum incolo incepea pentru ei munca de a consolida acest grup. Totul parea absolut minunat. Aveau de muncit, dar asta nu-i speria...doar erau in tara tuturor posibilitatilor...
La sfirsitul primei saptamini de lucru a lui Flavius, au decis sa mearga la Los Angeles la Biserica unde era pastor fratele Pit Popovici. Cu doua zile inainte de plecare, Flavius a fost de-o voiosie ce nu s-a vazut. Cinta intr-una si cintarea care o fredona era "Dincol de zare, e-o dimineata, mai luminoasa, fara de nori…imi lipsesc cuvintele, dar continua ca acolo este o noua viata…si-acolo vom fi cu-al nostru Domn".
Isi aminteau parintii mai tirziu ca se pornise Flavius din senin pe o discutie; si printre altele i-a spus tatalui sau…" Stii taticule…si eu am sa fiu acolo…n-am sa stralucesc asa tare ca tine, dar am sa fiu acolo…"
Weekendul a venit si si-au pus hainele de duminica si chitarile in masina si au plecat toti trei la Biserica la Los Angeles...
No comments:
Post a Comment