CURCUBEUL... (02/13/2009)

Mai sint 10 minute si plec acasa. Este vineri dupa-amiaza… si luni nu lucram. Biroul meu este chiar linga fereastra… Este inca vie pentru mine memoria zilei cind sefa mea de-atunci a venit sa-mi ceara sa ma ocup de o treaba ce parea fara capat si fara coada. I-am spus ca o fac daca imi muta biroul linga fereastra. Colegii mei au ris; dar eu am fost foarte serioasa. Ma saturasem sa traiesc ca o cirtita, vesnic in intuneric si cu lumina artificiala. In cinci minute, sefa mea a trimis pe cineva sa masoare locul… De atunci, biroul meu este linga geam… la fel si cele citeva glastre cu flori si semnul: ”Gradina lui Rodica”. Le-am explicat ca romanii sint excentrici… asa ca vedeti, daca aveti drum pe aici, sa nu stricati imaginea!…

Un coleg de la un alt departament se apropie de fereastra si se uita afara… Eu il intreb:
- Iti place cum ploua?…
El raspunde:
- Cred ca asa se uita Noe afara si zicea… "E timpul sa construiesc o barca".
Ii raspund rizind…
- Ai lipsit de la lectia aia, nu-i asa? Barca era gata facuta cind a inceput ploaia.
- Chiar?
- Chiar, zic eu… doar nu plouase vreo suta de ani…
-120 de ani, raspunde un alt coleg mai cunoscator… scotindu-si capul din cubul lui…
Iar Mackie…
- O, acuma ar merge repede constructia barcii… cu toata tehnologia asta…
De-acum se adunasera mai multi la fereastra… uitindu-se ginditori… si ploaia siroia… Apoi in altul zice:
- De unde am mai lua atita lemn?
Mackie raspunse…
- Ar face-o din alte materiale …
Dar un coleg din departamentul de contracte ride de ei…
- Oameni buni… Noe n-ar mai putea sa construiasca nicio barca… nu i-ar mai aproba nimeni constructia… ar trebui sa aiba prototipul aprobat, si prin cite alte inspectii si aprobari ar trebui sa treaca, cei 120 de ani n-ar fi indeajuns… de-aia a venit potopul atunci, ca daca era acuma, rasa umana ar fi disparut din cauza birocratilor…

Si pe nota asta… am iesit afara. Pornesc masina… si chiar in fata mea, printre stropi, la orizont… vad curcubeul.

Doamne, Tu pe toate le-ai rinduit… pina si promisiunile in zilele cind avem nevoie sa ne amintim de ele…