POVESTEA UNUI EMIGRANT - 6 -

SUB DALTA LUI...

"In lume veti avea necazuri"…Asta am auzit cu totii. Dar sint necazuri …si sint necazuri. Aurul se curata doar in foc si diamantul numai prin slefuire sau taiere isi dobindeste fetele acelea uniforme si elegante ce ii dau atita pretuire. Iar marmura, ca sa scoata din ea o opera de arta, aceea sculptura minunata de care nu ne mai saturam privind, artistul trebuie sa o loveasca cu putere si destoinicie. Mii de lovituri de ciocan…si fiecare din ele cu scopul de a scoate in relief inca un detaliu important al sculpturii. Mii de lovituri…fiecare cu o destinatie precisa si un scop precis…Mii de lovituri pot face dintr-un bloc neinsemnat de piatra, o piesa de arta…un obiect de pret.

Daca ar putea o statuie sa vorbeasca, sa plinga…poate nu s-ar oprii din plins vreo citeva zeci de ani...

Noi oamenii trecem prin cuptorul aprins al suferintei…fiecare dupa puterile lui. Mother Tereza spunea odata ceva in sensul ca stie ca Dumnezeu da numai cit poate omul duce, dar ea era un pic nelamurita de ce a primit de la Dumnezeu umeri asa puternici…

In noaptea aceea, dupa ce ambulanta i-a luat si i-a dus la spital, si dupa ce l-au declarat pe Flavius mort si i-au dat mamei lui cele citeva obiecte gasite in buzunarele fiului lor…unchiu si tusi inecati de durere s-au gindit sa cheme pe cineva, sa spuna cuiva…oare la cine sa spuna ce li-i s-a intimplat?

Cunoasteau un pic mai bine doar pe familia fratelui Vatran…si i-au chemat pe ei…apoi pe fratele Pit Popovici la Los Angeles sa le spuna ca Flavius nu mai era si ca nu vor mai ajunge la Biserica cum isi planuisera...si apoi unchiu si-a chemat fratele, pe tatal meu, in Romania sa-i spuna ca a murit Flavius sau cum imi amintesc ca a spus el plingind…"Elisei…eu nu mai am copil".

Imi mai amintesc ca noi nu aveam telefon, dar in blocul vecin, locuia fratele mamei mele. In miez de noapte au venit sa ne cheme la telefon cu America.

Unchiu plingea in hohote la telefon si nu intelegeam prea bine ce spunea decit vedeam pe tatal meu care vorbea cu el si groaza si durerea ce ii schimonoseau fata…Mai tirziu am reconstituit discutia si am inteles ca indurerat unchiul meu intreba pe singurul sau frate… "De ce Elisei? De ce? De ce mi-a luat Dumnezeu pe puiu meu?"

Raspunsul tatalui meu n-am sa-l uit niciodata pentruca l-am folosit mereu ca explicatie in viata mea pentru multe lucruri. Stiu ca Dumnezeu pune adesea cuvinte potrivite pe buzele noastre in momente cheie…si cred ca asta a fost un astfel de moment. Unchiu avea nevoie sa auda aceste cuvinte…si noi ceilalti avem nevoie sa intelegem uneori ca Dumnezeu poate face sens chiar si intr-o situatie asa de complicata si absolut absurda pentru noi.

Tatal meu l-a intrebat…"Avrame, tu l-ai iubit pe Flavius, te-ai rugat pentru el…te-ai rugat pentru mintuirea lui ?" Dar daca Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunile si l-a luat in momentul cel mai prielnic, ca sa fie cu tine in vesnicii?! 'Noi nu cunoastem viitorul"…i-a spus tatal meu…si a continuat sa-l mingaie cum putea mai bine.

Nu stiu daca asta este raspunsul. Adevaratele motive le vom afla in cer…dar trebuie sa intelegem de multe ori ca si atunci cind nimic nu face sens pentru noi…"toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce se incred in El!" Cum? O sa aflam odata in cer…pina atunci... "Crede numai!!!" Asta-i o porunca, nu o sugestie!

Dar incearca sa mingii pe cineva care si-a pierdut singurul fiu…care n-avea job, n-avea masina, n-avea prieteni nici cunoscuti nici resurse si nici macar nu stia cu ce bani va platii ca sa-si ingroape copilul…

"El pasarea hraneste…nici de min' nu va uita!!!" Asa suna cintarea si pe drept cuvint. Cumva toate cele necesare au aparut de undeva …chiar si pungi cu mincare la usa apartamentului unde locuiau. Fratele Pit a venit si a organizat inmormintarea…si in citeva zile doi oameni tacuti, vlaguiti de putere, istoviti de plins, uluiti de ce li se intimplase... stateau unul linga altul neavind nimic de spus…nimic de impartasit…

Tot ce parea important cu citeva zile inainte , nu mai avea valoare…toate sperantele devenisera doar niste amintiri dureroase, pentruca tot ce fusesera ei inainte se invirtea in jurul lui Flavius…si odata cu plecarea lui, pamintul a ajuns gol…si bintuit doar de amintirile ultimelor lui cuvinte…ultimele gesturi…ultima imbratisare…ultimul suris…si eventual Flavius pe ultimul lui drum. Si inmormintarea…cineva totusi s-a ocupat de toate aceste amanunte…Dumnezeu ii va rasplatii pentru dragoste, mila si daruirea lor.

Mai tirziu cind au putut sa-si permita, au comandat o piatra funerara…ultimul dar pentru fiul lor iubit. Pe piatra scrie simplu "Ne vom vedea in vesnicii".