Diminieata ma saruta dragastos pe frunte si trimitea soarele sa imi mangaie faptura. Apoi ma insotea oriunde mergeam insa nu si-n cele mai jalnice locuri prin care mai cutreieram din cand in cand.
Seara imi trimitea greierii sub ferestre sa imi cante si asa adormeam. Dar ma veghea in continuare la fel de atent, niciodata obosit.
Avea intotdeauna timp sa ma asculte; nu se despartea de mine nici o secunda. Nu tipa la mine, nu vorbea dar, ciudat, il auzeam in susurul dulce de izvor, in trilul pasarelelor, in inima mea. Iar glasul Lui era atat de fermecator, atat de suav!
Nu-mi trada niciodata increderea; imi era fidel chiar daca nu-i cerusem aceasta.
Investea in mine timp si pasiune pentru lucrurile pure, imi modela personalitatea si caracterul. Facuse din mine ceea ce eu nu as fi putut face niciodata.
Toate aceste lucruri m-au vrajit si intr-o zi I-am daruit toata inima mea pe care a ocupat-o cu blandete, intrebandu-ma frumos daca ii dau voie sa intre. I-am raspuns fara regrete: “Da!”
E mult de atunci si, in ciuda vremii, El a ramas acelasi. Neschimbat, la fel de sensibil si de indragostit desi nu pot afirma acelasi lucru si despre mine.
I-am gresit de nenumarate ori si de fiecare data reactia I-a fost o scumpa sarutare pe obraz. Ma ierta mereu si nu imi reprosa niciodata nimic. Aproape ca nu ii puteam intelege rabdarea cu care ma astepta cu bratele deschise dupa ce, rebela, hoinaream pe cai singuratice. Si atunci, coplesita de remuscari, ii ceream din nou iertare si apoi alergam impreuna pe cararea vietii. Suspinul mi-l prefacea in zambet iar ghimpii din drum in stele pe cerul inimii Sale.
Eram doar noi doi, indragostiti, si lumea imi parea toata a mea. Si atunci am inteles adevarul deplin: Iubitul meu era Domnul domnilor si Regele regilor, Isus Cristos, care in dragostea-I mareata ma cautase si ma gasise cazuta pe drumuri laturalnice.
Intalnirea noastra de atunci imi redase in suflet speranta. Tu, sigur, nu L-ai intalnit pe drum?
Sursa: www.resursecrestine.ro
No comments:
Post a Comment