TURBULENTE...

Am fost surprinsa astazi de anuntul facut de pastorul nostru. Zicea el ca datorita numarului mare de probleme pe care multi dintre frati si surori le au, duminica dis de dimineata o sa se tina o ora de rugaciune specifica pentru cei care au probleme: sanatate, cu copii, cu parintii, cu finantele…Si in ora asta speciala de rugaciune ne vom ruga specific pentru nevoile pe care fiecare le are, pe nume…si a nevoii si a omului. Mi s-a parut asa o intoarcere la vremurile cind ucenicii erau adunati si se rugau pentru eliberarea lui Petru…si Roda , servitoarea merge la usa si deschide usa…si raspunsul la rugaciunile lor era chiar acolo…

Auzim adesea la news ca unii spun ca , o criza poate sa fie si o noua oportunitate. Bineinteles ei se refera la cei care au bani sa investeasca, pentru un eventual profit. Dar din punct de vedere al crestinului, criza a fost totdeauna un moment bun. Ce altceva inseamna o inima zdrobita decit o criza personala? Si Dumnezeu iubeste o inima zdrobita, este materialul cel mai bun pentru ca El sa remodeleze din nou inima noastra. Atita vreme cit vasul nostru strimb si ciobit sta arogant si cu obraznicie, in te miri ce pozitie lipsita de frumusete, de estetica, de respect chiar pentru olarul care a creat acel vas si i-a dat initial o forma placuta, sanatoasa, folositoare…olarul nu poate face nimic. Zdrobit insa…vasul de lut poate ajunge din nou o mina de pulbere pe care olarul o poate lucra. Si cu cit mai zdrobit …cu atit mai fin, mai rafinat materialul de reconstructie…

Sintem plini de griji insa; cui ii place sa fie “lucrat”. Imi amintesc copil fiind ca asteptam cu sufletul la gura plecarea musafirilor si ma uitam in sus sa prind privirea lui tati, ca intelegeam din privirea lui daca iara am facut vreo gafa, am zis ceva nepotrivit; ca le primeam, imediat. Si mi-era groaza cind venea cite un musafir, ca stiam ca cine stie ce porumbei mai scap din gura. Nu e placut cind esti lucrat…dar ce diferenta cind cresti si stii sa te porti in societate. Pentru totdeauna voi fi recunoscatoare acelor momente de examinare pe care le aveam atit de des si de care ma temeam atit de mult. Pentruca atunci am invatat “sa fiu” ceea ce am devenit mai tirziu.

In “toate” insa…in absolut toate trebuie sa ne incredem in Tatal nostru. El stie, El poate. Astazi pastorul a povestit o istorioara. O mai auzisem eu cindva. Dar in contextul asta in care sintem, stresati de economie, de ziua de miine…strangulati de ingrijorari…m-am gindit ca poate sa ne descreteasca un pic mintile si sa ne ajute sa intelegem ca nu sintem singuri si nu sintem parasiti…si ca Tatal ceresc este in control. De ce credeti ca ne-a dat oare ultima carte a Bibliei? Sa ne sperie? Poate, pe unii, da!!! Dar in toata sinceritatea, pentru cei care sint copii Lui, cartea Apocalipsa trebuie doar sa fie scrisoarea de dragoste a Lui Dumnezeu care sa ne spuna…”Uite, nu vreau sa va ingrijorati. Astea vor fi vremuri grele si as vrea sa le recunoasteti. Cind ele se vor intimpla sa stiti ca totul este planuit si sub controlul Meu. Stati linistiti, tineti-va ancorati in Mine, ca eu sint la cirma corabiei…” Eu asta cred ca vrea sa ne spuna ultima carte din Biblie…

Pastorul povestea astazi ca intr-un avion, calatorea o fetita singura. Avea cu ea o gentuta de jucarii din care scotea cite o jucarie si se juca cu ea…din cind in cind din personalul avionului venea cite cineva si se uita sa vada daca este ok. Sint multi copii minori in tara asta care calatoresc asa…de la un parinte la altul sau de la parinti la bunici…

Vizavi era un domn care zimbea din cind in cind vazind-o cum se joaca. La un moment dat avionul intra in ceva goluri de aer si trece prin ceva turbulente, din alea de te fac sa gusti mincarea din stomac inca odata. Puteai auzi cite o exclamare…cite o rugaciune…cite un cuvint de teama; cu exceptia fetitei care isi continua jocul nestingherita, fara nici un fel de reactie . Dupa ce s-a stabilizat zborul, domnul de vizavi, curios o intreba pe fetita…
-”Tie nu ti-a fost frica cind am trecut prin turbulente”?
Fetita i-a raspuns degajata…
-”Nu!”
-“Cum asa?” Raspunse omul curios…
_”Taticul meu este pilotul , nene…el totdeauna duce avionul la destinatie.”
………………………………………..
Astea sint gindurile mele de astazi in primul rind pentru mine si apoi si pentru voi…Dumnezeu este in control…El ne va duce la destinatie! Nu va ingrijorati de turbulente…ca sint trecatoare!!!