VREI SA PRIMESTI UN "CADOU" SAU UN "DAR"?

THE GREATEST GIFT OF ALL

De Nancy Taylor Robson
Tradus Rodica Botan

Mi-a trebuit o groaza de timp sa inteleg in sfirsit, diferenta dintre un “cadou” si un “dar”. Ani de-a rindul am crezut ca aceste cuvinte …inseamna acelasi lucru.

Am crescut intr-o casa unde parintii sarbatoareau toate ocaziile posibile. Intotdeauna a existat o cutie cu un cadou pentru fiecare din familie sub pomul de iarna sau la locul unde sedeam la masa cu ocazia zilei de nastere.

In plus de asta, tata intotdeauna era pregatit cu un cadou pentru mama cu ocazia zilei de Valentine, sau vreo aniversare - felicitari, cutii de ciocolata, sau ceva obiect frumusel oferit cu multa ceremonie. Ii placea nespus tatii sa mearga la cumparaturi si planuia aceste excursii cu mult timp inainte; sa fie sigur ca a gasit obiectul potrivit…un sfetar de culoare ochilor mamei mele, o fusta de catifea de Craciun, sau ceva zorzoane si lucruri fine care sa-i intregeasca garderoba.

Adesea ma lua cu el in expeditii de genul asta, cind isi facea cumparaturile. Bucuria lui de a face cumparaturi pentru mama era infectioasa si intr-adevar simtea o mare placere sa-i faca cadouri si sa-si arate in felul asta dragostea lui pentru ea. Am trait in acest ambiaj si mi-a intrat in inima ca astea sint normele care indica existenta dragostei , o expresie absolut necesara care sa explice faptul ca un sot este devotat sotiei lui…si implicit absenta acestor lucruri fiind lipsa dragostei sau a devotiunii cuiva…

Asa ca, atunci cind m-am casatorit cu un barbat care nu facea cadouri in mod regulat, am suferit si m-am ajustat tare greu la situatie. M-am luptat mult cu asteptarile mele, care erau atit de adinc sadite, crescute in mine. Gary nu se dadea in vint sa faca cadouri de loc. Citeodata venea de pe mare cu cite o punga de hirtie maro si cu cite un obiect ce-l gasea pe unde a fost si care i-a amintit de mine…un cutit special in primul nostru Craciun…un alt obiect de folosinta la bucatarie in al cincilea…

Odata, ca o realizare ca stau mult pe telefon atit acasa cit si la lucru, a adus acasa un adaptor pentru umar ca sa-mi fie mai usor sa tin telefonul fara sa ma folosesc de miini. Dar in general…sotul meu ignora sarbatorile, refuzind sa mearga la cumparaturi si sa imi faca vreun cadou ca semn al afectiunii lui pentru mine…

N-am putut niciodata sa ma multumesc cu aceasta casatorie fara cadouri… comparind-o mereu cu ceea ce cunosteam din casa parintilor mei. Am incercat sa-l schimb dindu-i exemplu. I-am crosetat sfetare, ciorapi, sepci, manusi si fulare de Craciun; i-am facut camasi si i-am cumparat carti de ziua lui. Aprecia faptul ca i-am facut cadou dar refuza sa reintoarca gestul.

Am inceput sa fac glume…sa bat apropoul…dar toate au ajuns la urechile lui surde. Apoi am facut pe suparata, m-am vaietat, am explicat si m-am certat…dar n-am putut sa schimb absolut nimic.

Am inceput intr-un fel sa-i cer si sa-i spun exact ce vreau…dind instructii specifice. Cind Gary a plecat la un auction local intr-o zi de simbata ( si intimplarea facea ca era chiar ziua mea), l-am rugat sa gaseasca ceva jewelry, o bratara, ceva cercei de diamante si sa mi le faca cadou de ziua mea. Ce credeti?...A venit acasa cu o lama de fier pentru atasat la tractor pentru curatat zapada . Am fost de-a dreptul impietrita…ca nici de data asta n-am rezolvat absolut nimic. Foarte calm, a montat lama ruginita de fier ce a cumparat-o la tractorul nostru vechi, apoi plin de entuziasm m-a chemat sa-mi arate cum sa il folosesc, ignorind faptul ca ma purtam cu el cu multa ingratitudine…de fapt ma straduiam sa arat chiar cit mai multa…

Dar a venit in anul ala un ger si asta in timp ce el era pe mare si Doamne, bun a mai fost tractorul cu lama aia instalata de el sa curat zapada si de pe drive wayul meu si al vecinilor…si in timp ce cu usurinta imi faceam treaba cocotata pe tractor, ma gindeam singura cit de nefolositoari ar fi fost cerceii si cit de bine este ca am cu ce curata zapada. Am inteles ca Gary a facut o alegere inteleapta si nu mi-a adus ce am vrut…ci ceea ce a stiut ca o sa am mare nevoie.

Si abia atunci , am realizat in sfirsit cite lucruri valoroase mi-a daruit el in toata aceasta perioada de timp…Nu l-am putut face sa fie unul dintre cei care dau cadouri dupa un orar stabilit de altii si nici sa-si arate sentimentele in felul asta. Dar gesturile lui, mari si mici, nascute din grija si dragostea lui pentru mine, pentru copii nostrii si pentru viata noastra impreuna, au fost daruri pe care ni le-a facut zilnic.

M-a invatat sa-mi economisesc venitul ca sa-mi arate ca sint capabila si pot sa fiu independenta, si din acest dar i-am facut parte si tatalui meu cind la rindul meu l-am invatat cum sa se chiverniseasca si sa-si plateasca datoriile.

Gary m-a incurajat in munca mea si imi arata mereu cita placere are de timpul petrecut impreuna; fara nici o problema isi punea sortul adesea si gatea, sau mergea si rezolva tot felul de probleme.. spala haine, aspira si ducea copii pe unde au avut de mers…toate astea sint daruri pentru intreaga familie si o expresie solida a faptului ca in casnicia asta noi doi sintem parteneri.

Cu o zi inainte de a pleca pe mare, stivuieste lemne de foc ca sa ne ajunga o luna de zile; le pune pe peretele casei linga horn in dreptul oficiului meu, si inauntru aduce lemne pentru o saptamina…munca si effort care ar fi ale mele sa le fac, lucruri care-mi displac mie sau imi iau mult timp si energie, dar totodata lucruri absolut necesare…

Noi incercam adesea sa-i invatam pe altii cum sa ne iubeasca. Sintem asa de preocupati sa le spunem cum sa ne iubeasca ca nu mai vedem semnele si eforturile lor si nu le apreciem dragostea pe care deja ne-au aratat-o…si pe care doar ei ne-o pot oferii. Sint doua parti la un dar…daruitul si acceptiunea darului. Niciunul nu trebuie sa fie dictat.

In sfirsit am inceput sa inteleg diferenta dintre “cadou” si …”dar”. Un “cadou”…este un lucru. Dar un “dar”…este mai mult decit un simplu obiect…si de multe ori darul este …intangibil. Un act marunt de bunatate, renuntarea la propria nevoie ca sa acoperi nevoia celuilalt, sacrificiul timpului si al efortului…dragostea in sine este un …”dar”. Orice fel in care se exprima ea, daruita de buna voie, este o oferta a inimii si valoarea ei intrece cu mult valoarea unui cadou.

Insistenta mea in a primii cadouri poate a aratat lui Gary lipsa aprecierii mele pentru darurile pe care mi le-a facut mereu, mereu, de la inceputul casatoriei noastre…si cu toate astea el nu s-a oprit din a mi-i le darui in continuare.

Gary o sa fie acasa de Craciunul asta…dar nu mai astept un “cadou”…am primit deja de la el cel mai mare “dar”…