tradus Rodica Botan
Domnul Isus ne-a spus ca atunci cind cerem piine, nu vom primi o piatra. Daca cerem un ou, Dumnezeu nu ne va da un scorpion, asa cum nici un tata pamintesc nu ar face asa ceva. Cind batem la usa, usa se va deschide larg in fata noastra. Ca si cind ar fi vrut sa ne provoace, Domnul Isus insista ca raspunsul la rugaciune este in a primi ceea ce am cerut.
Cum ascultau ucenicii la astfel de lucruri pe care le spunea Domnul Isus putem sa credem ca Petru care era asa dintr-o bucata sau Toma care era atit de necredincios, sceptic, sa nu-l fi intrebat pe Invatatorul intrebarea pe care ne-am pus-o si noi de multe ori poate…”Dar Doamne, daca Tatal din ceruri stie totul despre noi si nevoile noastre care este motivul pentru care trebuie totusi sa cerem?”
Inplicit vine raspunsul la aceasta intrebare, in invatatura Domnului Isus despre rugaciune. El a facut o conectie puternica intre rugaciune si felul de a se purta al unui copil….”oricine nu vine la Dumnezeu ca un mic copilas nu va intra in Imparatia cerurilor.”
De cite ori Domnul Isus se adreseaza ucenicilor lui care erau oameni in toata firea cu afectiune …”Copilasilor, va spun…”. Si bineinteles ca cea mai proeminenta caracteristica a copiilor este aceea ca ei cer intruna…Un copil nu are ezitari sau retineri sa ceara parintilor lui lucrurile de care are nevoie si prin asta isi demonstreaza neputinta si degajarea si asta vine sub forma celei mai normale relatii cu parintii lui. Tot la fel cerintele noastre, rugaciunile noastre spontane ne pun in aceeasi forma de relatie naturala cu Dumnezeu. El este , si noi recunoastem ca El este Creatorul nostru si stapinul tuturor bogatiilor acestei lumi si a resurselor de care noi avem nevoie, iar noi sintem creaturile miinilor Lui si avem nevoie de ajutorul Lui. Cei ce nu cer nu o fac pentru ca a cere inseamna a te umili si a recunoaste faptul ca ai nevoie de ajutor si nu te poti descurca singur…cind ceri ajutor pierzi din mindria care o ai in fata Lui Dumnezeu sau a oricarei alte persoane careia ii ceri.
Ceea ce facem noi adesea arata si descopera starea noastra de mindrie si incapatinare cind vine timpul sa cerem- cum sint soferii care se ratacesc, dar nu vor sa se opreasca sa intrebe pe cineva. Adesea asa facem si noi si mergem mile de loc, pierdem timp incercind ba un drum, ba altul decit sa ne oprim si sa intrebam…sa cerem informatii.
Dumnezeu insista ca noi sa cerem, nu pentru ca altfel nu ne-ar cunoaste situatia, dar pentru ca avem nevoie de disciplina spirituala de a intreba, de a cere. Tot la fel, facind cererile noastre specifice ne forteaza sa facem un pas in credinta. Motivul pentru care multi dintre noi ne retragem, ne complicam cu generalitati vagi atunci cind ne rugam nu este pentru ca noi gindim atit de sus despre Dumnezeu, ci pentru ca gindim prea putin si prea jos. Daca ne rugam pentru ceva definit, specific si nu ni se da, ne este teama ca ne pierdem astfel putina credinta care o avem. Asa ca ne ascundem intr-o rutina care nu ne da de gol si despre care credem noi ca arata foarte “spirituala”…rugaciuni de felul acesta Domnul Isus le-a ignorat si pe cei ce se roaga astfel de rugaciuni i-a considerat ca nu o fac in duh si-n adevar…ci sint un fel de oameni care se duc singuri in eroare si vorbesc cu ei insisi.
C.S.Lewis vorbind in "The Screwtape Letters" despre astfel de rugaciuni il face pe diavol sa-i dea un sfat lui Wormwood: “Este fara indoiala imposibil sa il previn sa se roage pentru mama sa, dar avem totusi metode sa facem ca rugaciunea sa nu fie eficienta. Fa-l sa fie foarte “spiritual” sa fie totdeauna ingrijorat de starea sufletului ei si sa nu se gindeasca deloc la reumatismele ei…”
Interesant ca ne este frica sa cerem ca durerea de reumatism sa o paraseasca sau sa gasim lentila de contact, si mai degraba ne rugam pentru pacea lumii si salvarea sufletelor sau o stare de cercetare generala…si nu ne trece prin cap ca daca Dumnezeu poate rezolva problemele mari, El poate sa le rezolve si pe cele mici.
No comments:
Post a Comment