AVENTURI IN RUGACIUNE -6-

de Catherine Marshall
tradus Rodica Botan

Dupa ce am admis ca sint neputincioasa sa imi ingrijesc familia si sa continui cariera mea de scriitor, Dumnezeu mi-a trimis un ajutor potrivit. Lucy era de incredere, loiala o bucatareasa desavirsita si o persoana nemaipomenit de buna.

Oare de ce insista Dumnezeu ca sa admitem neputinta inainte de a ne raspunde la rugaciune? Un motiv evident ar fi acela ca neputinta noastra umana este baza, fundatia oricarui lucru. Dumnezeu este un realist si insista ca si noi sa fim realisti. Atita timp cit ne mintim insa ca resursele noastre umane pot sa implineasca dorintele inimii noastre noi credem intr-o minciuna. Si este imposibil sa ni se raspunda la rugaciuni din cauza ca fundatia acelor rugaciuni se minte pe ea insasi si nu este adevarata.

Atunci care este adevarul conditiei noastre umane? Niciunul din noi n-a avut nimic de-a face cu faptul ca ne-am nascut; n-am avut control asupra faptului ca sintem femei sau barbati, Japonezi, Rusi sau Americani, albi, galbeni sau negrii. Nici nu putem influenta din ce stramosi ne tragem si nici n-am ales echipamentul mintal sau fizic cu care sintem inzestrati.

Dupa ce ne nastem un sistem autonom nervos ne controleaza fiecare functie vitala care sustine viata. O putere pe care nimeni nu o intelege sustine bataile inimii, respiratia plaminilor, circulatia singelui, temperatura corpului la 98.6 grade.

Un chirurg poate sa taie tesuturile dar na-re nici o putere sa faca tesutul sa se repare din nou si sa se vindece. Imbatrinim eventual in mod automat. Sintem noi chiar independenti si lipsiti de nevoia de ajutor dinafara? Nu chiar !!!

Chiar si planeta pe care locuim…nu ne datoreaza noua existenta ei. Aceasta mica planeta, pamintul, este asezata la o distanta potrivita (vreo 93 milioane de mile de sursa ei de lumina si caldura) Daca am fi mai aproape am fi consumati de radiatiile soarelui; un pic mai departe si am murii inghetati. Balanta de oxigen si nitrogen in aer este exact potrivita ca sa suporte viata, elementele din pamint si crearea depozitelor rare de roci- toate astea au fost facute fara amestecul omului…omul marunt care calca arogant si isi da aere pasind pe aceasta planeta.

A avut Domnul Isus ceva de spus despre toate astea? Da, asa ca totdeauna El pune degetul chiar pe inima problemei…”Caci departati de Mine, nu puteti face nimic…” Spune EL.(Ioan 15:5)
Nimic? Asta pare prea de tot. De fapt, noi oamenii am facut atitea progrese, nu? Aproape am eliminat unele boli, cum ar fi varsatul, plaga bubonica, tuberculoza, polio si cele mai multe boli transmisibile ale copilariei. Am invatat sa controlam mediul inconjurator pina la un punct oarecare. Am pus omul pe luna. Cum pot toate astea sa fie categorisite neputinte? Cei mai multi dintre noi nu suporta ideea asta. Cultul umanistic din zilele noastre ne-a invatat sa credem ca sintem stapinii destinului nostru.
Si cu toate astea, nu numai ca Domnul Isus a insistat in acest adevar ca sintem neputinciosi; dar a intarit acest lucru destainuindu-ne ca si el a trait aceeasi neputinta ca si noi cind a trait printre noi in trup omenesc…”Eu nu pot face nimic de la Mine insumi” spune El ucenicilor… nu caut sa fac voia Mea, ci voia Tatalui, care M-a trimes.”(Ioan 5:30) Si in acest moment ca si in celelalte El asterne pentru noi harta perfecta a umanitatii noastre (neputintei noatre).
Scriptura ne invata punct dupa punct cit de neajutorati sintem atit in viata noastra spirituala cit si in viata noastra fizica…Noi avem convingerea si credem ca simtim un impuls catre Dumnezeu. Credem ca putem ajunge la Dumnezeu. Nu chiar asa ne spune Domnul Isus…”Nimeni nu poate veni la Mine, daca nu-l atrage Tatal care M-a trimes” (Ioan 6:44). Noi vrem salvare din pacatele noastre si viata eterna. Credem ca putem sa ne cistigam singuri salvarea. Nu. Adevarul este ca salvarea…este darul Lui Dumnezeu…”Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul Lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8 si 9)