16 April 2009

DARUL FARA PRET...

Mariana said...
Dragă Rodica, e Vinerea Mare şi vin cu câteva gânduri, poate mai poetice, dar sincere, că până la urmă, ce e poezia dacă nu sinceritatea inimii îmbrăcată în cuvinte...

,,Ecouri...în Vinerea Marii Iubiri...
a Iubirii necondiţionate...
Astăzi, Iubirea are culoarea jertfirii...
Astăzi, Jertfa are culoarea iubirii...
Pe un loc înalt, cel mai înalt,
Iubirea îşi desface braţele
pentru cea mai largă îmbrăţişare...
şi cea mai caldă...
şi cea mai înlăcrimată!...
Îmbrăţişarea care schimbă vieţi...
pe totdeauna...
Astăzi
Cuvântul tace...
doar câte o şoaptă de iubire se aude...
,,Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac!"...
Astăzi Cuvântul tace...
dar STRIGĂ IUBIREA RĂSTIGNITĂ...
strigă atât de puternic
încât ecoul acesta răsună repetat
în inimile golite de ,,eu"...
pentru o umplere cu Hristos...
Astăzi vreau să învăţ să tac,
pentru că vreau, Doamne, să vorbeşti Tu...
doar Tu...
doar Tu să foloseşti inima mea
şi gura mea din clipa în care
le vei înnoi
după chipul Iubirii Tale Sfinte...
pe totdeauna...
Fără Tine, cuvintele mele sunt slabe...
şi goale...şi triste...
Doar ecoul Cuvintelor Tale
vor mai răzbate lin,
ca o adiere divină...
de la o inimă la alta...
inimi însetate de Lumină,
mergând prin ,,noapte",
căutând Lumina...
urcând Calvarul împreună...
aşteptând INVIEREA...
...şi dacă azi ar trebui să spun ceva,
aş vrea să spun:
,,Te iubesc , Doamne, şi îţi mulţumesc!
Te iubesc, soţul meu, şi copilul meu!...
Te iubesc fratele meu şi sora mea!...
Vă iubesc, prieteni ai mei!...
Vă iubesc, vrăjmaşi ai mei,
cu iubirea Lui...a mea e prea slabă...
Vino , Doamne, în inima mea
cu iubirea Ta sfântă!!!
" Bucuria şi lumina Învierii
să îţi umple sufletul de cânt!

No comments: