E GOL!!!

Jeremy s-a nascut cu un trup chircit si cu o minte mai inceata. La virsta de 12 ani era inca in clasa a doua si era evident ca nu poate invata. Invatatoarea lui, D-na Doris Miller era adesea exasperata cu el. Avea obiceiul sa se miste intr-una in banca, ii curgeau balele si scotea si niste sunete neplacute. Adeseori insa putea vorbi clar si concis ca si cind o raza de lumina ar fi patruns in mintea lui plina de umbre.

Dar cel mai adesea Jeremy o irita pe invatatoarea lui cumplit. Intr-o zi doamna Miller a chemat parintii lui Jeremy pentru o consultatie. Cind familia Forester a intrat in incaperea goala a clasei ei, D-na Miller le-a spus deschis…”Jeremy ar trebui pus intr-o scoala speciala. Nu este drept nici pentru el ca sa fie cu copii mai mici decit el care nu au probleme ca si el. Doar este o diferenta de 5 ani intre el si ceilalti elevi…” In acest timp indurerata D-na Forester plingea usurel in batista…Sotul ei II raspunse D-nei Miller:

-“Doamna Miller, nu este nicaieri in apropiere o astfel de scoala. Pentru Jeremy ar fi un soc teribil daca il scoatem afara din scoala asta. Noi stim cit de mult ii place sa vina la scoala aici…”

Dupa ce au plecat, D-na Doris a petrecut un timp indelungat uitindu-se pe fereastra la zapada asternuta proaspat. Raceala de afara parca ii atinsese si ei sufletul. Ar fi vrut sa simpatizeze cu familia Forester…cind te gindesti doar aveau si ei un singur copil…cu o boala incurabila. Dar nu era drept sa-l tina in clasa ei, ea mai avea alti 18 elevi sa sa-i invete; si Jeremy era pururea un deranj…si in definitiv si asa n-o sa invete niciodata nici sa scrie si nici sa citeasca. De ce sa-si iroseasca timpul cu el in zadar…?

Cintarind in minte situatia, un val de vinovatie trecu totusi peste inima ei. “Stau aici si ma tot pling cind problemele mele sint practic inexistente in comparatie cu problemele acestei familii…” isi zise ea…”Doamne , te rog ajuta-ma sa am mai multa rabdare cu Jeremy”…mai zise ea ginditoare.

Din ziua aceea s-a straduit din greu sa ignore zgomotele facute de Jeremy si privirile lui pierdute in spatiu. Apoi intr-o zi, Jeremy a pasit schiopatind catre catedra ei si i-a spus…”Eu te iubesc, D-na Miller…” cu o voce puternica si clara ca toata clasa l-a auzit. Ceilalti copii au inceput sa rida, iar ea a rosit toata, si i-a raspuns bilbiindu-se…”Oh…dar e tare frumos din partea ta, Jeremy…si stai jos te rog…”

A venit primavara si copii vorbeau cu entuziasm despre sarbatoarea Pastelui. Doris le-a spus despre Isus si apoi ca sa le explice practic despre noua viata in Hristos, le-a dat fiecaruia cite un ou mare de plastic…”Acuma…” le-a spus ea.”vreau sa luati acasa aceste oua si miine sa mi-l aduceti inapoi fiecare cu ceva inauntru care sa aiba significatia unei noi vieti. Ati inteles?”

–“Daaaaaaa”, au raspuns cu totii…cu exceptia lui Jeremy. Dar si el asculta intens si ochii lui nu se abateau dela fata ei. Nici macar n-a facut zgomotele lui obisnuite. “Oare o fi inteles ceva din ce le-a tot povestit ea despre Isus si despre inviere? Sau o fi inteles ce le-a cerut sa faca? Poate ar trebui sa ii cheme pe parintii lui sa le explice lor ce proiect are Jeremy de facut pe a doua zi…Asa o sa fac”, s-a gindit. Dar in seara aia cind s-a dus acasa, Doris a avut ghiuveta de la bucatarie infundata. A chemat pe proprietar sa i-o desfunde si a asteptat dupa el vreun ceas de vreme, dupa care a trebuit sa isi faca ceva cumparaturi, sa isi calce o bluza si sa pregateasca un test de vocabular pentru a doua zi. Si… a uitat complect de Jeremy si sa-i anunte parintii…

A doua zi 19 copii au aparut in clasa galagiosi si fericiti , fiecare punindu-si oul lui pe catedra Dnei Miller, care pregatise un cos mare tocmai pentru acest lucru. Dupa lectia de matematica, a venit timpul sa se ocupe de cos si fiecare sa deschida oul. In primul ou, Doris a gasit o floare,

-”Oh…da, floarea este un semn de viata noua…” spuse ea… ”cind micile plante isi scot capul din pamint, stim ca vine primavara.” O fetita din prima banca ridica mina…

-”Asta a fost oul meu, D-na Miller”.
Urmatorul ou avea inauntru un fluturas de plastic care aproape arata real. Doris l-a luat in mina si l-a ridicat ca sa-l vada intreaga clasa…

-”Noi stim ca o larva se transforma si din ea creste un fluture frumos. Da si acesta este un semn de viata noua.” Micuta Judy zimbi mindra si zise…
-”D-na Miller, este fluturele meu”. In urmatorul ou, Doris gasi o pietricica cu muschi pe ea. Ea le-a explicat in continuare ca si muschiul este un semn de viata. Billy vorbi din fundul clasei…
-”Tati m-a ajutat sa-l gasesc”. Apoi Doris a deschis al patrulea ou… si… i s-a oprit respiratia… oul era gol. Cu siguranta este oul lui Jeremy, se gindi ea; in mod sigur el nu a inteles instructiunile pe care le-a dat ea - numai daca n-ar fi uitat sa-i cheme parintii… si fiindca n-a vrut sa-l faca de rusine, in tacere, fara niciun cuvint, a asezat oul inapoi in cos si a luat un alt ou sa-l deschida. Dar dintr-odata Jeremy s-a ridicat sa vorbeasca:
-“D-na Miller… nu vreti sa vorbiti despre oul meu? Fraustrata, D-na Miller a raspuns:
-“Dar Jeremy.. oul tau este gol!” Jeremy insa se uita intens in ochii ei si spuse incetinel…
-“Da… dar si mormintul Domnului Isus a fost gol!”
Timpul parca s-a oprit in loc, si cind a putut vorbi din nou, Doris l-a intrebat :
-“Tu stii de ce era mormintul gol?”
-“Oh, da… Domnul Isus a fost omorit… si oamenii rai L-au pus acolo; dar Tatal Lui L-a inviat!”

Clopotelul a sunat de pauza… si toti copii au iesit veseli in curte… doar Doris a ramas inca inmarmurita si incetisor a inceput sa plinga… si lacrimile ei calde au topit ultimul petic de raceala din inima ei, pentru totdeauna.
……………….
Trei luni mai tirziu, Jeremy a murit. Cei ce si-au adus omagiul lor la casa mortuara au fost surprinsi sa vada 19 oua de plastic in cosciugul lui Jeremy… si toate erau… goale…