OMUL... CA POMUL

     Am de gind sa continui o poveste inceputa acuma citiva ani. Este povestea unui pom (si poza alaturata este poza facuta astazi pomului de care vorbesc) - dar nu este doar o poveste a unui pom, ci ar putea foarte bine sa fie povestea noastra... a mea sau a ta. Viata ne trece prin imprejurari... apoi noi cautam dupa alte imprejurari... apoi depindem de situatii si de mediul in care ne-a asezat Dumnezeu sau de cel in care ne-am transferat noi...
     Dar oricare ar fi situatia, pina la urma mare parte din ce sintem depinde de alegerile ce le-am facut, de tenacitatea cu care ne pastram esenta... ceea ce exista in noi pus de Dumnezeu (care, nu uitati, "a pus in noi chiar si gindul vesniciei").
     Pomul ale carui tragedii le voi spune in linkurile de mai jos, pe care va rog sa le cititi in ordine, si apoi in ultimul articol scris anul trecut s-a refacut, desi tulpina lui e indoita, desi a fost ciuntit si batjocorit in fel si chip... si... da in fiecare an cu darnicie... cele mai bune prune pe care le-am gustat in viata mea. Mai am si alti pruni, dar niciunul nu are fructe ca acest pom... mari, zemoase, cu miez rosu... si duuuulci.
Esenta acestor mici articole este sa ne inspire si pe noi la o lupta apriga impotriva a tot ceea ce este dusman esentei lasate de Dumnezeu in noi. Fiecare sintem un alt soi de ...pom. Fiecare avem insa responsabilitatea noastra de a darui fructe. Multe lucruri nefericite ni se intimpla in viata, dar impotriva si in ciuda acestor factori externi, menirea noastra este sa dam fructe. Multi ne uitam si ne mindrim cu felul in care aratam pe dinafara ...maretia pomului nostru fizic... dar nu asta este esentialul pina la urma... ci fructul.
Va doresc lectura placuta...
......................................

http://rodicabotan.blogspot.com/2008/08/um-pom-de-invidiat.html

http://rodicabotan.blogspot.com/2008/08/partea-douapomisorul.html

http://rodicabotan.blogspot.com/2008/08/pomul-ca-omul-3.html

Am scris anul trecut de un prun pe care l-am plantat cu vreo doi, trei ani in urma in curtea mea. (Cele trei linkuri de mai sus o sa va duca la cele 3 lectii de viata pe care le-am primit pina acum de la… acest pomisor). Va rog sa le cititi inainte de a citi restul povestirii… va face mult mai mult sens ceea ce va scriu mai jos…

Dupa peripetiile de care a avut parte anul trecut, eram pregatita sa va povestesc ce bine ii merge. Cind a fost in floare, a fost o minunatie …I se ridicasera crengile deja la un metru de pamint. Crengile erau inca lasate tot in jos, ca o tunsoare nu tocmai reusita, dar nu curgeau pe jos ca in trecut, iar anul asta, stiind cit este de rodnic, intentionam sa-i pun proptele din vreme.

I-au cazut deja petalele florilor, si fructele mici si verzui aratau semnele unui an bogat…a unui rod bogat. Asta pina… saptamina trecuta. Pentru ca cu doua zile in urma, in weekend, am tras o plimbare prin curte si m-am uitat cu mai multa atentie la pomi si la roadele lor, la flori… la ce trebuie facut prin gradina… si ce sa vezi? Pomul meu… "pomul de linga drum"… a fost taiat de tot… toate crengile. Am un mexican care sta in casa mea impreuna cu familia lui, ca n-avea unde sa stea pentru citeva luni. Mi-a fost chirias cu citiva ani in urma si mi-a spus ca se pregateste sa plece, sa se mute in Mexico de tot, dar pina ii naste sotia, ar avea nevoie de un loc sa stea. Si, cum casa mea e goala, am zis… de ce nu?

Acuma imaginati-va voi… ce fel de cuvinte potrivite as fi putut avea fata de cineva care mi-a taiat pomul asa cum am sa va arat in poza de mai jos… fara sa-mi ceara parerea. Ii placea lui sa parcheze truck-ul lui acolo… asta am vazut, dar avea suficient loc… si nu... nu era nevoie sa-l puna tocmai acolo... ca era suficient spatiu de parcare. Am ramas blocata. Mi s-a ridicat tensiunea si mi-a venit sa zbier, sa fac ca toate alea… Sint absolut sigura ca n-am destule cuvinte in vocabular cite as fi vrut sa i le spun… Jumatate din mine voia sa loveasca… si aialalta jumatate nu voia sa se pocaiasca…


In sfirsit, l-am strigat pe om sa iasa din casa si l-am intrebat de ce a taiat pomul, cui i-a cerut permisiunea… de ce l-a ciuntit in halul ala, ca nu i-a lasat pomului nici o creanga din cele mari …nici una macar… S-a uitat la mine cu ochii mariti si nedumeriti (si pe-asta n-o mai inteleg deloc); adica de unde ii mai venea nedumerirea? Dar sint sigura ca fata mea nu i-a ascuns sentimentele ce le nutream la momentul respectiv… vocea avea sonorul ridicat, iar indignarea luase deja culorile curcubeului…

Imi venea sa pling si sa lovesc… si in acelasi timp, in mintea mea stiam ca trebuie sa existe ceva dincolo de toata patania asta care sa faca sens… ca nimic nu se intimpla din... pura intimplare, si ca de multe ori ne trebuie ceva scuipat si tina pe ochi, ca altfel sintem orbi si nu vedem… Aceste ginduri treceau cu viteza luminii prin capul meu, dar mare lucru n-au putut realiza, ca temperatura la cazanul cu ginduri era deja ridicata…

Tino, ca asta-i numele mexicanului… mi-a zis pe jumatate rizind…

-E doar un pom… n-am stiut ca-ti place asa de mult pomul asta…

-Tino… asta este curtea mea… astia sint pomii mei. Cind m-am mutat aici, n-am avut nici un pom. Eu am plantat pomii astia. Cum ti-ai permis sa il tai fara sa ma intrebi? Ce ti-a facut tie pomul meu? De ce l-ai taiat?

-…Pai…”I don't know”… iti cumpar alt pom… nu fi suparata…e doar un pom… poate fi inlocuit!!!

-Tu nu intelegi… asta era un pom special… nu-mi trebuie alt pom. Pomul asta nu poate fi inlocuit! Aproape rizind, dar controlat totusi... ca mie imi dadusera lacrimile… continua… (As fi curioasa sa stiu daca cumva nu s-a gindit ca il iau si la bataie…)

-Nu-mi spune acuma ca pomul asta are si nume!!!, mai zise el… incercind inca o data sa zimbeasca… Imi pare rau… este doar un pom… nu stiu ce mi-a venit sa-l tai…

-Sa nu mai tai nimic pina nu-mi ceri parerea, ai auzit? Nimic… niciodata! Ok? Tu nu poti sa intelegi …si mie nu-mi trebuie banii tai si nici alt pom. Unele lucruri nu pot fi valorificate in bani… banii nu sint totul pe lumea asta…

-Pai… banii nu sint totul pentru tine… ca tu ai mai multi… dar nu pentru restul lumii, mai zise el, filozofind... cu juma’ de gura!!!

-Asculta, Tino…n-am mai multi bani, si ce am este pentru ca lucrez… dar banii nu sint totul si dovada ca pomul asta nu-l poti tu aprecia in bani… si nu poate fi inlocuit cu alt pom. Understand? Si acuma ma duc, ca imi vine sa sparg ceva… tu... stai departe de mine o vreme, ok?
……………………..

Si m-am tot dus… m-am dus pina la mami si tati, care locuiesc la doua case distanta. Acolo era si fratele meu… Le-am spus si lor ce mi-a facut Tino cu pomul. S-au mirat si ei… mi-am mai ventilat fraustrarea… si apoi tot grabita si furioasa m-am intors acasa.

Tino din gradina a urmarit traseul meu si m-a auzit cu siguranta bodoganind pe-acolo prin curtea parintilor in romaneste. N-a inteles el ce-am zis, dar a inteles ca-s catranita rau.

Am intrat in casa sa caut prin biblioteca, si dupa vreun sfert de ora, am iesit cu revista "Luminatorul", in care era un articol si o poza a pomului meu. M-am dus si i-am aratat-o. Tino si sotia lui s-au uitat la poza pomului, au intors revista pe toate partile... s-au uitat unul la altul...

In cele din urma …a recunoscut in sfirsit ca a taiat pomul, fiindca-i zgiriia masina… ca vezi… nu era loc in alta parte, numa chiar acolo s-o parcheze… si de data asta a dat semne de regrete mai serioase…
……………………

Ieri am avut o alta stare de vorba cu Tino… El si familia lui sint catolici, dar nu merg la biserica. Nu are respect pentru fetele bisericesti (preoti, pastori…etc), zice el si considera ca daca isi face cruce dimineata este suficient.

Am avut o discutie mai lunga, in care i-am explicat ca este responsabil pentru sufletele copiilor lui. I-am spus ca Dumnezeu il iubeste si ca el are datoria sa-L caute. Ca Dumnezeu ne-a lasat o Carte si daca nu-i plac oamenii... Cuvintul Lui sta scris si n-are scuze sa nu-l citeasca.

I-am mai explicat ca daca Dumnezeu nu era Tatal meu, eu nu as fi stiut ce este iertarea si el n-ar mai fi stat in casa mea… mai ales ca nu i-am cerut nici bani de chirie... ci doar sa faca ceva treaba prin curte (nicidecum sa-mi taie pomii)…
Si l-am asigurat ca… mai ales dupa ce mi-a taiat pomul… el si familia lui si-ar fi cautat alt domiciliu daca nu exista un Domn in viata mea, care sa ma fi invatat ce este iertarea, daca n-as fi citit asta in Cartea vietii.

I-am spus ca ii cumpar o Biblie. Mi-a spus ca imi multumeste, dar vrea el sa si-o cumpere si imi promite ca va citi din ea familiei lui. Stiindu-l capos, dar om de cuvint… sint sigura ca o va face…

Acuma nu stiu ce sa zic de pomul asta al meu… In fiecare an are cite o poveste. A trebuit oare sa sufere din nou, ca sa ma invete lectia iertarii si pe mine, si pe acesti oameni ce locuiesc in casa mea?

Ma uit la el… asa ciung cum a ajuns… si parca ar vrea sa-mi spuna ca asa ar trebui sa fim si noi. Sa dam, sa jertfim, sa fim exemple. Este inca plin de seva, si niste crengute mici ce i-au mai ramas o sa creasca, si la anul sint sigura ca iara va inflori.

Pomul de linga drum… cel care da tuturor si ii rabda pe toti… cel care ne spune fara cuvinte ca si atunci cind oamenii sint rai, menirea noastra este aceeasi… sa ne straduim sa dam roade bune… sa continuam sa ne daruim… sa-I facem placere Aceluia care ne-a plantat… sa ne facem datoria de copii ai Domnului.
…………………………..
Continuarea povestirii… la anul. Cu pomul asta de-acum m-am obisnuit… Desi nu se misca din loc, are mai multa actiune decit cineva cu doua picioare, doua miini si o gura...Asa ca… pe curind.