VALOAREA CUVINTELOR...

Un articol scris de Lorry Dumpit
Tradus Rodica Botan.

El era primul elev de clasa a treia pe care l-am avut la Scoala Sfinta Maria din Morris , Minnesota. Toti cei 34 de elevi pe care i-am avut mi-erau tare dragi, dar Mark Eklund era unul la milion. Foarte ordonat in aparenta dar cu o atitudine ce spunea ca e fericit sa fie in viata si asta facea chiar si miciile lui nazbitii sa fie…delicioase. Mark vorbea intr-una, fara oprire. Trebuia mereu, mereu sa-i amintesc ca vorbitul fara permisiune este inacceptabil. Ceea ce m-a impresionat asa mult la el era raspunsul lui sincer de fiecare data cind il corectam pentru vreo pozna.
-Multumesc ca ma corectezi, Maicuta (Eram intr-o scoala catolica si profesoarele acolo erau doar maici si calugarite).

N-am stiut ce sa cred de comportamentul lui la inceput, dar mai apoi m-am obisnuit cu el cerindu-si scuze in mod politicos pentru fiecare gresala.

Intr-o dimineata insa rabdarea mea s-a subtiat cind din nou, Mark a vorbit mult prea mult si prea des si am facut o gresala pe care profesorii o fac adesea. M-am uitat tinta la Mark si i-am spus…
-Daca mai scoti o vorba iti pun scotch pe gura…ti-o lipesc. Si…n-au trecut nici 10 secunde si Chuck a pufnit in ris...
-Mark vorbeste din nou!!!, mi-a zis el…Nu ii pusesem pe nici unul sa-i poarte grija, dar pentruca facusem promisiunea in fata clasei, a trebuit sa ma tin de cuvint si sa trec la fapte.

Imi amintesc scena aia ca si cum s-ar fi intimplat acuma dimineata. M-am dus la catedra, am deschis sertarul cu gesturi calme, si am luat de acolo o rola de scotch. Fara sa rostesc un singur cuvintel, m-am apropiat de banca lui Mark si am rupt doua bucati de scotch si i le-am lipit pe gura intr-un X mare. M-am reintors apoi in fata clasei. Cind mi-am aruncat privirile la Mark sa vad ce face, mi-a tras cu ochiul. Clasa era in hohote de ris si eu m-am indreptat catre el sa-i dau scotchul jos, si apoi am ridicat neputincioasa din umeri. Cind i-am luat X-ul de pe gura primele lui cuvinte au fost…
-Iti multumesc Maicuta ca ma corectezi.

La sfirsitul anului mi-i s-a cerut sa invat matematica pentru anul unu de liceu. Anii au trecut si , inainte de a-mi da seama, Mark a ajuns sa fie din nou in clasa mea. In timp crescuse, devenise chiar si mai placut la privire si chiar si mai politicos. Pentruca materia era din ce in ce mai grea, era atent la orele de matematica si nu mai vorbea asa ca pe vremuri.

Intr-o vineri insa, lucrurile n-au fost asa de bune in clasa. Lucrasem greu cu ei toata saptamina la un concept mai greu si elevii mei erau nelinistiti si obositi si parca nemultumiti de ei insisi si la capatul rabdarii intre ei…unii cu altii; si am simtit nevoia sa intervin inainte de a fi martora la vreo intriga sau situatie nepotrivita intre ei.

Asa ca i-am intrebat pe fiecare sa scrie o lista cu toti colegii lor din clasa pe doua foi de hirtie, lasint spatiu in dreptul fiecarui nume. Apoi le-am spus sa scrie in dreptul fiecarui nume tot ce stiu frumos despre persoana respectiva. Acest proiect a luat timpul orei de matematica si la iesirea din clasa, fiecare dintre ei a depus pe catedra listele lui. Charlie a zimbit…iar Mark a spus…
-Multumesc Maicuta ca ma inveti ce-i frumos. Sa ai un weekend placut.

In acel weekend am scris numele fiecarui elev pe o pagina noua de hirtie si am scris alaturi tot ce s-a scris bun si frumos despre el in hirtiile pe care le-am colectat. Luni la clasa, am dat fiecarui student hirtia cu numele lui. Inainte de a-mi da seama ce se intimpla, toata clasa s-a umplut de zimbete…
-Chiar?...am auzit unele soapte…
-N-am crezut ca asta este asa de important pentru cineva!? …sau…
-N-am crezut ca si pe mine ma admira cineva…

Nimeni, niciodata n-a mai mentionat hirtia respectiva. N-am stiut nici daca au discutat intre ei dupa clasa, sau acasa cu parintii; dar asta nu fusese scopul hirtiei. Exercitiul insa a avut rezultatele lui evidente. Elevii mei devenisera multumiti de ei insisi si se simteau intr-o companie placuta cind erau cu ceilalti, si asta i-a ajutat sa se poata concentra nestingheriti la obiectele de invatatura pentru care erau in scoala si sa mentina o atmosfera potrivita.

Dupa citiva ani, tocmai ma intorceam dintr-un concediu si parintii mei ma asteptau la aeroport. In drum spre casa, Mama m-a intrebat ca de obicei despre calatoria mea, despre vreme, ce experiente noi am mai avut…generalitati. Dar am simtit ca era o conversatie fortata…Si deodata Mama a aruncat o privire tatalui meu si i-a zis…
-Tata…iar tatal meu a tusit…semn ca avea ceva important sa-mi spuna…
-Familia Eklunds…zise el…au chemat aseara…
-Chiar? Am raspuns eu…N-am mai auzit nimic de ei de citiva ani…Oare ce mai face Mark?
Tatal meu mi-a raspuns aproape in soapta…
-Mark a fost ucis in Vietnam…Miine este inmormintarea, iar parintii lui au spus ca le-ar face o mare onoare daca te poti duce miine la inmormintare…

Inca si astazi imi amintesc exact locul unde eram…pe unde trecea masina, la momentul cind Tata mi-a dat acea veste despre Mark.

Nu mai vazusem niciodata un soldat in sicriu pina atunci. Mark era un soldat frumos si arata atit de matur in uniforma. Si in momentul ala tot ce mi-a trecut prin minte a fost…”Mark, ce n-as da daca numai odata ai mai vorbii cu mine…” Biserica era arhiplina cu prietenii lui Mark. Sora lui Chuck a cintat “Imnul de batalie al Republicii” Oare de ce a trebuit sa ploua tocmai in ziua aia? Si fara ploaie chiar era suficient de sobra atmosfera. Preotul a spus rugaciunile de inmormintare si fanfara a cintat citeva marsuri. Unul cite unul, toti cei care l-au iubit pe Mark au trecut prin fata cosciugului. A venit si rindul meu. Cum stateam si eu la rind unul din soldatii care au carat sicriul a venit linga mine si m-a intrebat…
-Tu esti profesoara de matematica a lui Mark? Eu am dat din cap ca da, in timp ce nu-mi puteam lua ochii de la fata lui Mark. El continua…
-Mark vorbea tare mult de tine…

Dupa terminarea serviciului, prietenii si colegii lui au fost invitati la ferma parintilor lui Mark. Printre ei am fost si eu invitata. Parintii lui Mark m-au asteptat vrind neaparat sa vorbeasca cu mine.
-Vrem sa-ti aratam ceva, a spus tatal lui, scotind un portofel din buzunar. Asta este ce au gasit la Mark cind a fost omorit, si am crezut ca poate recunosti hirtia… Si deschizind portofelul, a scos cu grija doua foi de hirtie foarte uzate si prinse cu scotch, rupte si hartuite de prea multa folosinta. Fara sa-mi fi spus…am stiut despre ce hirtii era vorba…erau cele doua foi pe care scrisesem gindurile frumoase colectate de la intreaga clasa in urma cu multi, multi ani… Tatal lui imi zise…
-Iti multumesc din suflet pentru ce ai facut; iar Mama lui Mark a zis…
-Pentru el foile astea au fost o adevarata comoara…

Colegii de liceu a lui Mark au inceput sa se adune in jurul nostru. Charlie a zimbit putin rusinat si a zis…
-Si eu pastrez listele alea in sertarul de la biroul meu acasa…Sotia lui Chuck zise atunci…
-Chuck m-a facut sa o pun pe a lui in albumul nostru de la nunta…
-Si eu o am, a zis Marilyn, o tin in jurnalul meu personal…Apoi Vicky, o alta colega de-a lor a scos din poseta portofelul si a aratat grupului lista ei facuta deja ferfenita de atita folosinta…
-O car cu mine peste tot, a zis ea fara sa clipeasca…cred ca toti am pastrat-o…

M-am asezat pe un scaun si am inceput sa pling. Si am plins de bucurie si am plins de tristete si am plins ca n-o sa-l mai vedem pe Mark …pentru o vreme…