CASA OLARULUI - 2 -

Revin la amintirile weekendului trecut. Carole se pregatise in tinerete sa fie actrita… si chiar daca n-a ajuns sa practice tot ce a invatat in actorie… acolo, in fata noastra, lucrind la oala de pamint ce se invirtea in fata ei, purta un dialog insufletit. Cel mai mult vorbea in dreptul lutului… Si am ramas uimita de cite are lutul de vorbit. M-am regasit aproape in fiecare fraza…
-De ce tocmai eu, Doamne? Iara e rindul meu sa ma framinti? De ce ma apesi asa tare… nu se poate sa ma lucrezi fara sa ma pui pe piatra asta? E prea tare… si e rece.
-Pai trebuie sa te centrez… vrei sau nu vrei sa fii un vas frumos?
-Pai, as vrea… dar ce vas ai sa ma faci?
-Cred ca tu ai sa fii o oala…
-Oala? De ce oala? Mi-ar placea altceva…mi-ar placea o farfurie… ba nu… o vaza… o vaza care sa stea pe masa… o vaza care sa fie admirata de toata lumea.
-Am nevoie de o oala… zise din nou Olarul priceput… si daca ai fi rabdat putin… ai fi fost gata mai devreme…

Si cu mult talent Olarita ne-a facut sa intelegem ca dialogul asta n-are nicio noima. Olarul stie mai bine ce fel de lut sintem si la ce putem fi folositori. Cu cit intelegem mai repede si Il lasam pe El sa-Si faca lucrarea in noi, cu atit mai bine pentru noi. Altfel… daca procesul nu este facut cum trebuie, olarul pune din nou lutul gramada si o ia de la inceput. Dumnezeu are planuri… nu oala. El Isi va implini planurile Lui si Isi va face lucrarea. Cel mai destept lucru pentru un pumn de lut care se vrea intr-o zi o oala oarecare este sa isi puna increderea in creativitatea si intelepcunea Olarului. La urma urmei, daca ne uitam in jur, absolut totul vorbeste despre maretia si intelepciunea Lui… exista ceva in jurul nostru creat de El, dar lipsit de importanta? El care a inceput o lucrare buna in noi… o va si sfirsi.

In timp ce lucra la oala, Olarita lua cu un burete apa si o turna pe lut; astfel ii mentinea elasticitatea, si lutul nu se putea usca. Apa, ne spunea Olarita, este absolut necesara cind lucrezi cu lutul, asa cum Cuvintul lui Dumnezeu, apa vietii, este necesara pentru noi oamenii. Cuvintul Lui ne tine flexibili si usor de minuit… iar Mina lui Dumnezeu lucreaza in noi. Asa cum apa atinge lutul, si lutul o absoarbe, asa Cuvintul lui Dumnezeu ar trebui sa fie absorbit de noi, ca sa putem fi lucrati. Biblia este Cuvintul lui Dumnezeu, trimis de El in mod specific, ca sa ne pastreze intr-o stare potrivita voii Lui.

Cind lutul este lucrat pe roata, este presat din toate partile… dar nu este zdrobit. El trebuie sa se lase in mina olarului sa fie prelucrat, altfel va ramine doar o mina de lut. Ce este gramada aia de lut? Poate recunoasteti pe cite cineva plin de sine… Nu este folositor nimanui, ca nu incape in el nimic altceva decit el insusi. Ca sa fii folositor trebuie sa te golesti de tine, sa lasi mina Olarului sa intre si sa lucreze la inima… sa creeze spatiu pentru ca Duhul Sfint sa locuiasca inaunru.

Un alt lucru pe care ni l-a aratat Olarita a fost faptul ca inauntrul unei oale… nu poate sa se uite decit Olarul. Stind aplecat asupra oalei, El singur vede ce-i inauntru. Asa si noi… in inima noastra nu poate sa vada decit Creatorul, Olarul… doar El stie ce-i inauntru.

Cind vasul la care lucra, a fost in sfirsit terminat, Olarul l-a asezat pe un raft. Acolo isi incepe oala procesul de uscare. Lutul are in el o mare cantitate de apa. Olarul stie cind oala este uscata dupa temperatura oalei, dupa sunet… dupa culoare. In starea asta de asteptare, oala ar putea sa faca un scandal nemaipomenit. Sa astepti nu este usor…

Exista oameni in Biblie care au asteptat… Iosif… in inchisoare este un exemplu foarte potrivit. Spre deosebire de noi insa, Iosif a asteptat cu rabdare si a trecut examenul cu succes… doar ca asteptarea lui a fost foarte lunga… Ma intreb care din noi ar rezista? Olarita ne-a mai spus ca ea se foloseste de un fel de instrument ascutit, si in faza de uscare, lucreaza un fel de desen pe suprafata vaselor…tot felul de inscriptii. Si desi vasele ar putea spune ca sint in faza de asteptare… ele sint totusi in fata Olarului care cu maiestrie si rabdare le da forme si desene noi si nemaiintilnite… le transforma in obiecte de arta.

La urma… este cuptorul. In cuptor se ridica temperatura la peste 1850 de grade… si acest proces este aproape o stiinta; pentru ca lutul trebuie ars in asa fel incit sa nu se crape…Daca este luat prea devreme, trebuie sa fie pus inapoi, si procesul se lungeste. Si citeodata oala se crapa. Fiecare oala se comporta diferit in foc. Fiecare oala trebuie sa se maturizeze… ca sa poata tine apa in ea. Preluind ideea asta in limbajul nostru, al pamintenilor… suferinta trebuie indurata pina la sfirsit, daca nu vrem ca procesul sa fie initiat din nou. Ca nu sintem ceea ce trebuie sa fim pina nu trecem cu succes prin toate aceste procese.

Cei trei tineri, Sadrac, Mesac si Abednego…in cuptorul de foc. Puteau iesi afara mai devreme, dar n-au facut-o, desi legaturile le-au fost arse, pentru ca in mijlocul focului era un al patrulea… Domnul Isus le tinea o companie tare buna… n-aveau motive sa se grabeasca sa iasa afara, nu? Afara erau doar cei care ii aruncasera in foc in primul rind…

Romani 8:18 spune: "Eu socotesc ca suferintele din vremea de acum nu sint vrednice sa fie puse alaturi de slava viitoare, care are sa fie descoperita fata de noi."