CASA OLARULUI - 3 -

Ultima faza in “nasterea” unui vas de lut este focul. Aici cred ca mi-a lipsit totala concentrare si n-am luat atitea notite cite as fi vrut. Dar se pare ca dupa foc urmeaza… vopsirea vasului. Culori, si forme, si arta… dupa gustul si aprecierea Olarului. Si nu exista limita la posibilitati. Fiecare vas va fi unic… fiecare desen diferit. Apoi vine un strat de… si aici cred ca imi lipseste cuvintul romanesc. Este vorba de "glaze" - o substanta laptoasa parca in care se scufunda vasul, si apoi din nou trece prin foc ca sa intareasca acest lac care ii da stralucire. La urma vasul trebuie spalat bine de tot, si daca e nevoie surluit bine… din nou o stare neplacuta pentru oala respectiva.

Nu este si viata la fel? Nu simtiti ca la un moment dat viata parca in sfirsit ne impodobeste cu tot felul de virtuti si stari alese… ca un fel de pregatire pentru focul in care in curind trebuie sa intram? Si vai ce greu mai e… dar focul trebuie sa arda lutul… si nu este alta solutie… trebuie sa-l arda!!! Nu, nu orice flacara care… abia, abia pilpaie poate sa arda lutul. Cuptorul este incins la o temperatura foarte, foarte inalta. Si daca iesi din focul acela mai devreme… nu esti terminat si trebuie sa intri in foc inca o data. Oare nu ni s-a intimplat adeseori in viata cind am refuzat focul… doar sa prelungim agonia si sa o luam din nou de la capat? Pentru ca daca Dumnezeu vrea sa ne invete o lectie… si El vrea…atunci trecem prin examenul respectiv pina il luam cu brio. La scoala sint note de trecere… de la 5 la 10. In cer ori ajungi… ori nu intri!!! Nu exista o situatie de mijloc.

Fiecare oala cere un timp mai scurt sau mai lung in cuptor. Si fiecare om este diferit si el. Nu are rost sa ne uitam la altii si sa murmuram. De ce eu asa, iar el mai putin sau mai mult? La ce ne ajuta? Oala ta ori e coapta bine si va putea sa tina apa in ea… ori va curge. Cine vrea un astfel de vas… sau la ce se poate folosi o oala care curge? Intrebuintarea cea mai mare si posibilitatile cele mai mari le va avea o oala care a stat cuminte in foc exact cit a fost nevoie. Si focul ne dezvolta rabdarea. Iar rabdarea este una dintre virtutile cele mai greu de obtinut.

Vasele sint obiecte de folosinta permanenta. Sint de obicei afara la vedere. Creatorul, olarul este cel care alege ce vom fi si la ce vom fi intrebuintati. Cred ca darurile care ne-au fost date sint parte din formula respectiva… din conceptul lui Dumnezeu.

Olarita apoi a recapitulate ce ne spusese inainte. Si ne-a fixat in minte unele imagini, si a adaugat altele. Parea ca facerea oalelor si trairea credinciosului n-au altceva decit puncte comune. Si din ce in ce mai multe argumente aducea. Spunea ea… lutul trebuie sa se deschida bucuros cind mina olarului a intrat in el si il lucreaza. Ca noi avem nevoie sa ne deschidem inima (va amintiti, interiorul unei oale se numeste "inima") lui Dumnezeu, sa avem “fellowship”, partasie cu El. Interiorul vasului va deveni Templu Duhului Sfint. Astfel ca noi trebuie sa ne impotrivim dorintelor noastre personale si trebuie sa lasam ca Dumnezeu sa largeasca inima noastra cit mai mult. Filip 3:10 - “ Si sa-L cunosc pe El, si puterea invierii Lui, si partasia suferintelor Lui…” Romani 12:2 - “Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca.”

Transformati si separati de lume prin innoirea mintii noastre... este urmarea faptului ca am lasat ca mina Olarului sa largeasca si sa lucreze oala pe dinauntru. 1 Corinteni 2:16 - “Caci cine a cunoscut gindul Domnului, ca sa-I poata fi invatatura? Noi insa avem gindul lui Hristos.”  Si trebuie sa acceptam ca Duhul Lui sa fie inauntrul nostru. Cum altfel vom avea gindul lui Hristos?

Olarita spunea ca de fapt nu noi vrem sa avem Duhul Sfint; ci ca in realitate Duhul Sfint este cel care ne vrea. El este cel care cu suspine negraite mijloceste pentru noi… M-am gindit de multe ori la multe persoane care spun despre ele insele ca au Duhul Sfint. De multe ori se manifesta ciudat si dau vina pe Duhul Sfint. Cei care privesc uneori au indoieli si nu stiu ce sa creada. Gindul ca situatia poate fi inversa… ca Duhul Sfint pune stapinire pe oameni pare… dupa parerea mea biblic. Cind s-a pogorit Duhul Sfint, s-a asezat El pe oamenii care a crezut de cuviinta… Ideea asta mi-a dat mult de gindit si parca mi-a mai cristalizat gindurile…


Apoi am avut ocazia sa vedem "o inima impartita". Bineinteles ca era inima oalei... dar invatatura care mi-a ramas este acea imagine a unei oale despicate in doua in care nu poti sa pastrezi o picatura de apa... pentru ca o inima impartita nu poate tine nimic inauntru. Si eventual, un asemenea vas ajunge sa fie din nou doar o gramada de lut care trebuie lucrat de la inceput. Oare care dintre noi am dori sa ni se intimple asa ceva?... Si cu toate astea... citi dintre noi traiesc cu inima impartita?

Un alt gind referitor la suferinta - spunea Olarita ca nu putem avea “testimony without a test”. In romana ar trebui explicat un pic: ar fi sa fii o marturie fara a fi trecut un test mai intii. Ce fel de marturie ai fi? Cine te crede cind depui marturie daca nu ti-i s-a intimplat nimic, ci doar teoretizezi? Domnul nostru Isus a fost primul care a indurat focul crucii si a lasat un exemplu viu de urmat. In mijlocul durerilor a strigat: “Tata, daca se poate sa iei paharul”, dar a continuat sa stea in mijlocul focului pina Si-a sfirsit lucrarea. Si toate astea pentru ca ne-a iubit.

Multi oameni vorbesc despre drepturile lor. Se pare ca noi avem doar dreptul sa mergem in iad… si niciun alt drept. Pentru faptele noastre murdare este o plata. Si plata aia reprezinta singurul nostru drept. Altii cred ca le-ar fi stat mai bine sa fie altcineva. David este imbtacat la un moment dat cu armura lui Saul. Dar e prea grea si nu i se potriveste. Asa cum fiecare oala este diferita si cere un tratament diferit, asa si noi sintem diferiti, si ceea ce are persoana de linga noi… nu ni se potriveste.

O alta imagine care m-a urmarit si pe care am auzit-o de citeva ori a fost aceea ca Dumnezeu este cel care modeleaza oamenii, asa cum olarul modeleaza oalele. Sa nu ne bagam miinile unde nu trebuie si sa nu lasam amprentele noastre pe vasele altora, nici sa nu-i lasam pe altii sa-si lase amprentele pe ale noastre. Din instinct impingem oamenii in directia pe care noi o vrem. Sfatul ei era de a produce in oameni doar o sete dupa Cuvint, o curiozitate… ca apoi sa-i lasam sa caute ei raspunsuri in Scriptura. Mie mi s-a parut o idee nemaipomenita. Noi sintem ca gradinarul ala care punem o saminta in pamint si stam linga ea cu gura cascata sa vedem daca creste sau nu. Asta nu-i treaba noastra… ca nu la pindit semintele am fost chemati. Ci la semanat. Pune bobul si vezi-ti de drum. Altcineva e responsabil cu cresterea… si chiar altcineva cu roadele…

Un alt gind care s-a discutat a fost acela ca un vas trebuie tinut curat. Si cum sa-l tinem? 1 Ioan 1:9 - “Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nelegiuire.” Nimeni nu vrea sa bea dintr-o ceasca murdara. Marturisire si… pocainta. Psalmul 51 in intregime. Apoi, nu poti sa pui nimic in vas pina nu golesti daca este ceva in el… abia apoi golit, si curatat, si reparat daca e nevoie poate sa fie umplut… dar nu cu doctrine, si nu cu altceva, ci lasat ca Duhul Sfint sa il umple. Si cind l-a umplut… atunci avem datoria sa ne varsam noi in altii…Dar grija la ce varsam… sa nu cumva sa fim plini de rautati, invidie, gelozie, pizma… si cunoastem noi si alte metehne… ci cu Duhul Celui vesnic…

Ce vas sint eu? Cum imi tin vasul? Cum accept mina lui Dumnezeu la lucru in el? De cite ori Ii opresc lucrarea ca m-am saturat de conditiile in care exist? Doamne… da-mi intelepciune sa trec prin acest proces cu bine… si fa Tu ce vrei cu vasul meu… (numai ca eu vreau sa fiu o vaza… una frumoasa foc… si pusa undeva in centru…)