LA MULTI ANI, LAURA!!!

Astazi, 20 Mai a fost ziua lui Laura. Cu 34 de ani in urma am devenit mamica…unde s-au scurs anii? Am sarbatorit-o cu totii; Deb a facut rezervatiile la restaurantul ei preferat si ne-am adunat din nou in jurul mesei sa celebram si sa multumim Domnului pentru inca un an de binecuvintari in viata ei, pentru sanatate, bucurii, pace…

Cind imi vad copii si nepotii si pe cei dragi in jurul mesei simt ca sarbatoarea este a mea de fiecare data; ce altceva mi-as putea dori? Frumusetea, bucuriile, nu vin in viata cu foc de artificii si fanfare…ele sint ca florile de pe cimp…si le culegi acolo unde le gasesti; o ciubotica cucului aici, un clopotel albastru mai incolo…o garoafa salbatica, un bujor de cimp, o floare de mac ratacita…mai adaugi niste iarba intepata si de o culoare neobisnuita, niste spice…o crenguta cu flori de soc…si niste margarete de cimp. Ce buchet minunat…si ai alergat tot cimpul sa-l culegi ; de la o floare la alta, de la o minunatie la alta, de la un eveniment la altul…asa-i si viata.

Mi-aduc aminte ca Buna mea care avea grija de ea cind eram la servici, a lasat-o odata cind era mai mica linga un cos de visine coapte. Am crezut ca o sa ramina de culoare visinie pentru restul vietii. Ne-a trebuit multa spalatura sa scoatem petele din pielea ei alba…ca din haine n-au mai iesit. Era de vreo 5 ani si trebuia sa o urmarim ca-i placea sa-si imparta mincarea cu catelul…si ii dadea si lui din mincarea ei si minca si ea dintr-a lui. Apoi pe la 8 ani cind am adus-o pe Deb acasa de la spital, i-am explicat ca singura n-o sa pot sa am grija de ea…ca neaparat am nevoie de ajutorul ei…si ce ajutor minunat am avut. De cite ori vorbeam inadins de cea mica ca face prostii, Laura ii lua apararea…”lasa mami ca-i mica!!!” Ii dadeam sa imparta ea bomboanele intre ele…si daca nu se imparteau egal…Laura ii dadea partea mai mare surioarei ei. Floricele , floricele…si manunchiuri si buchete de bucurii marunte, adunate in ani. Cind stia ca sint suparata Laura incepea sa cinte…si cinta cu Deb pina imi trecea necazul…de fiecare data; si au fost multe ocaziile…

Cind am intrebat-o odata ce vrea sa fie cind va fi mare …mi-a spus ca vrea sa fie mamica. Poate in societatea asta in care tot omul aspira la o diploma si la o profesie, raspunsul ei pare ceva usor…un fel de gluma. Dar nu este o gluma; este cel mai serios lucru pe care o femeie poate sa-l spuna. Este de multe ori un sacrificiu personal; si pot sa spun ca Laura este mama de profesie si o face din dragoste pentru familia ei. Asta nu inseamna ca nu stie sau nu poate altceva. Indatoririle ei sint multe si grele uneori; dar le face pe linga …si nu deasupra…doar pe linga cele de mama. Sper ca nepotii mei sa o cinsteasca mereu si s-o iubeasca pentru multele sacrificii pe care le face pentru ei. Speram ca si noi ceilalti sa fi reusit sa-i aratam cit de mult o iubim in seara asta…

La multi ani fericiti, fata mamii! Domnul sa te pazeasca si sa te binecuvinteze in continuare.
Mom
………………………………………..