Imi place sa scriu despre copii mei. Cred ca nu mai este asa un mare secret pentru voi. La inceput s-au cam sifonat dumnealor …dar cred ca de-acum s-au obisnuit cu micile mele indiscretii, mai ales ca nu le spun din rautate si fiecare prostioara facuta de ei daca a fost corectata, da nastere unei invataturi si unei povesti pe care au ajuns sa o considere si ei pretioasa.
Ca multi alti copii crescuti in America, Danny si Debby au crescut cu convingerea ca de cite ori iti trebuie ceva, anunti si...primesti. Putin contact au avut ei cu munca si cind au facut-o au facut-o nu din nevoia de a trai ci din dorinta de a cheltui mai mult decit o faceau inainte…Si daca motivele care te fac sa mergi la lucru nu sint legate de existenta…alta este si atitudinea fata de munca si cea vizavi de bani.
Asa se face ca cei doi de care am vorbit, fiica mea si ginerele meu, si-au trait adolescenta cu ideea precisa ca banii cind ii ai, trebuie cheltuiti cit mai repede…toti…fara discriminare. Imi amintesc o demonstratie odata in parcare facuta de Danny, cind a scos o mina de maruntis si i-a aruncat pe jos…asa…de plictiseala. A mai si ris cind m-am aplecat si am adunat ultimul cent. Debby l-a certat un pic, dar pe vremea aia nu se prindea prea mult invatatura de el. Putin stiau ei ca fara un cent la pravalie, nu-ti poti lua sticla de lapte? De unde luau ei bani, erau suficienti ...ca cineva tot punea acolo…oare cine?
Sau un alt episod minunat…si nu unic. Debby cumpara o fusta de pilda...destul de piparata la pret, dar pe care apoi refuza s-o poarte…si fusta ramine in dulap ca evidenta a puterii de cumparare la noi in casa... pentru posteritate... si totodata o dovada a lipsei totale de sira spinarii la persoana matura si responsabila cu platirea bilurilor…care ar in cazul asta...subsemnata care scrie.
Dar a venit si binecuvintata zi cind pot sa va spun ca lucrurile s-au schimbat. Copii mei sint la casa lor, care se plateste din buzunarul lor. Umbla la intrerupator sa aprinda lumina ? Au invatat acum si stiu sa o si stinga ...ca doar ei platesc si bilul la electrica…Sticlele de apa nu mai sint incepute si lasate pe jumatate pline pentru culegatorii de sticle (in trecut, tot eu); si inca ceva interesant…cind maninca la restaurant comanda mai putin si daca le ramine o bucatica…o duc acasa in cutiuta…pentru ziua de...miine. Si ce credeti? Au invatat sa-si duca la lucru mincare la pachet!!! Lista e lunga si schimbarile radicale. Ai zice ca traiesc pe o alta planeta…una de care in sfirsit le pasa si lor. Al Gore n-ar avea ce sa le reproseze atit sint de …verzi. Tot ce pot sa spun este ceea ce am invatat in Romania sa strig la 1 Mai in fata tribunii...URAA!!! URAAA!!! URAAAA!!!
Nu mica mi-a fost insa mirarea cind am aflat ca au si un buget…bine stabilit si apoi urmat cu strictete…pina si cafeluta de la Starbucks de dimineata a fost planuita in avans. Cea mai draguta snoava este insa urmatoarea… Copii mei au gusturi…excentrice si deci…scumpe. S-au gindit ei sa schimbe cabinetii dar era mult prea scump. S-au apucat si i-au vopsit si au hotarit sa le schimbe doar minerele la usi. Dar cum si minerele alea care le plac lor sint scumpe…copii sensibili, au hotarit sa cumpere un miner in fiecare luna. Asa ca…au lovit doua pasarele cu aceeasi pietricica. La fiecare salar se duc la cumparaturi si se mai vintura si ei pe-acolo, si-si clatesc ochii si plimbarea asta este considerata distractie…si apoi...cumpara un nou miner la o alta usa…
Doamne ce-mi mai plac povestile astea... Ma ung la inima, nu alta...
No comments:
Post a Comment