CARTICICA UITATA...

Am o colega care are doi baieti. Acum sint mari, in jur de 30 de ani, casatoriti. Are si un nepotel de vreo 6 anisori, Zachary… De la Mackie, am invatat multe lucruri. O aud adesea cum vorbeste cu baietii ei la telefon, si cit este de grijulie ca sa le dea sfaturi fara sa para ca le spune ce sa faca…dar de fapt le da mura in gura. Stiind cum copii evita sa faca orice spun parintii si oricit de bun si corect si beneficiar ar fi sfatul respectiv, nu pot sa nu admir diplomatia cu care sta de vorba cu ei.

O aud zicind adesea…"eu in locul tau, asa as face"…si apoi insira motivele ei. "Dar tu" mai zice ea ca intr-o doara, poate ai alte ginduri si nu te preocupa asta sau cealalta posibilitate asa de mult"…si insira ea niste motive, stiind bine ca alea sint exact motivele care l-ar interesa pe copilul ei.

Astazi a venit si mi-a spus…"Rodica…trebuie sa ma feliciti…" M-am uitat intrebatoare la ea ...si a inceput sa-mi povesteasca in timp ce ochii ii zimbeau multumiti.

Are un singur nepotel si locuieste la o anumita departare de ea. Asa ca nu-l vede prea des. Simbata insa, cu ocazia mutarii celuilalt fiu al ei, Mackie i-a avut pe amindoi baietii ei acasa si de asemenea pe nepotelul ei. Baietelul cam retras, si nu prea vorbaret…si Mackie dupa citeva incercari nereusite de a intra in vorba cu Zackary ajunge cu durere la concluzia ca poate din cauza distantei si a faptului ca nu se vad prea des n-o sa reuseasca sa aiba o relatie prea apropiata cu nepotul ei.

Cum vizita era ca sa-l ajute pe unul din fii lui Mackie sa se mute, baiatul face ce face si tot in picioarele lor se afla oridecite ori erau baietii ei in miscare cu cite ceva greu la mina. Asa ca toata lumea zbiara la bietul baiat.
Mackie, femeie cu minte, il ia de minuta si le spune celorlalti ca ei doi au o treaba in oras. In masina Mackie incepe sa-I vorbeasca si ii spune cam asa…
-Zacharie…eu stiu ca tu nu esti asa de vorbaret…dar nu-i nimic. Trebuie sa asculti insa si sa fi atent ce zic cei mari…ca sa nu fi mereu in calea lor si sa te tot ocarasca. Apoi peste putin opreste masina…

-Bunica…unde mergem?
-Uite am oprit aici sa-ti arat ceva…
-Ce?
-Vezi tu imediat…Se oprisera la un mic Zoo din orasul lor, cu animale mici la care poti avea acces si poti sa le mingii…
-Incotro ma duc…? Intreaba baiatul…
-Unde vrei tu…unde-ti place…eu vin dupa tine, zice bunica. Si Zachary se zbengui curios de la o cusca la alta sa vada animalele...
………..
Experienta a fost scurta ca n-aveau mult timp la indemina. Si bunica nu l-a fortat sa vorbeasca decit cind si cit a vrut. S-au intors acasa si mai tirziu putin a fost timpul sa plece. Si numai ce au plecat si Mackie zareste carticica preferata a nepotelului ei…cea cu Transformers…de care nu s-a despartit toata ziua. Ingrijorata ca o sa plinga dupa ea, da telefon fiului ei si ii spune…
-Intoarce-te ca ati uitat cartea lui Zachary…
Baiatul ei i-l da pe Zachary la telefon…Iar acesta ii spune…
-E ok bunica…am sa las cartea la tine ca sa avem ce citi amindoi data viitoare cind vin sa te vad…
……………
A terminat Mackie de povestit cu lacrimi in ochi; si ca o concluzie mi-a spus…
-Am sa cumpar un suport mic de carti…si am sa mai cumpar o carte de povesti…nepotul meu ma iubeste, altfel nu mi-ar fi lasat carticica lui preferata.
……………………….
Am descoperit cita intelepciune, cita intelegere se ascunde in lucrurile mici si neinsemnate uneori. Copii sint asa de diferiti si cu fiecare parca trebuie sa te porti altfel ca sa-I ajungi la inima. Uneori e bine sa nu te alarmezi si sa nu te descurajezi ci sa asculti…sa astepti…sa incerci sa intelegi natura lor…si sa nu ignori gesturile marunte. Mackie a avut dreptate; gestul lui Zachary vorbeste clar ca are incredere si placere de timpul petrecut cu bunica lui…
.................
Copii sint un dar de la Domnul. Sa ne uitam la ei ca si la o surpriza placuta…si incet sa deschidem pachetul sa aflam ce minunatii a pus Dumnezeu in el...