MIINILE BUNICII...

Bunica avea mai mult de 90 de ani ...si statea pe banca din gangul casei. Nu misca, numai statea asa aplecata si uitindu-se nedumerita la miinile ce le tinea in poala. Cind m-am asezat linga ea nici n-a clintit sa dea vreun semn ca m-a simtit ca sint linga ea, asa ca am inceput sa ma ingrijorez daca totul e in ordine si daca se simte bine.

In sfirsit, chiar daca n-am vrut s-o deranjez, m-am gindit sa intru in vorba cu ea sa vad daca e ok. Si-a ridicat insa capul si s-a uitat la mine zimbind si mi-a spus cu o voce clara si sigura...
-Da...sint bine, multumesc ca ma intrebi...
-Bunico...n-am vrut sa te deranjez, doar ca am vazut ca stai aici uitindu-te la miinile tale si am vrut sa fiu sigura ca nu ti-e rau, i-am mai explicat eu.
-Te-ai uitat vreodata la miinile tale...dar cu bagare de seama? Mai continua bunica...fara sa ia in seama scuzele mele...Mi-am deschis miinile incet si m-am uitat la ele. Am intors miinile pe toate partile.
-Nu...cred ca nu m-am uitat asa cu deamanuntul la miinile mele niciodata...si ma uitam mirata la ea incercind sa inteleg ce vroia sa-mi spuna ...

Bunica zimbii si isi incepu povestea...

Opreste-te o clipa si gindeste-te la miinile care le ai, care te-au servit atit de bine de-alungul anilor. Uite, miinile astea asa de zbircite, cu vinele scoase si atit de slabe, sint uneltele ce le-am folosit intreaga viata... sa prind si sa imbratisez viata. Mi le-am aruncat in fata si m-am proptit in ele cind eram doar de-o schioapa si ma impiedecam si cadeam atit de des.
Miinile astea au dus mincarea la gura si m-au imbracat. Copil fiind, mama m-a invata sa le impreun la rugaciune. Cu ele mi-am legat sireturile si mi-am tras in picioare cizmulitele. Cu ele mi-am imbratisat barbatul si mi-am sters lacrimile cind l-am vazut plecind la razboi.

Miinile astea au fost murdare, batatorite si ranite, umflate si zgiriate. Au fost nestiutoare si nepricepute cind am imbratisat cu ele primul meu fiu. Decorate cu o verigheta au lasat intreaga lume sa stie ca apartin sotului meu si ca iubesc si sint iubita. Cu ele am scris scrisori si le-am vazut tremurind in ziua cind mi-am ingropat parintii...si cind mi-am ingropat sotul...

Cu ele am ridicat in poala copii si nepotii, cu ele am mingiiat vecinii si prietenii...si tot pe ele le-am facut pumn cind am fost minioasa, cind n-am mai inteles viata si am fost disperata.

Mi-au acoperit fata, mi-au pieptanat parul, si m-au spalat si m-au ingrijit. Au fost ude si altadata lipicioase si arse de soare si uscate de vint...si chiar si acuma cind parca nimic din corpul meu nu functioneaza bine, ma proptesc pe aceste miini sa ma ridic, ma proptesc in ele sa ma asez jos, si le impreun inca in rugaciune...ele sint martorele vietii mele...pe unde am fost si prin cite am trecut.

Dar cel mai important este ca Dumnezeu ma va lua de mina intr-o zi si ma va duce acasa, si cu aceste miini am sa ating fata Domnului meu...
.............
N-am sa ma mai uit la miinile mele niciodata la fel de indiferenta ca inainte. Nu mult dupa aceasta discutie Domnul a luat-o pe bunica mea de mina si a dus-o acasa. Acuma cind ma lovesc la miini sau cind ma dor sau cind mingii fata copilului meu ...le privesc si ma gindesc la bunica. Si stiu ca de-acum si-a implinit dorinta sa-I mingiie fata Mintuitorului ei.