Odata, pe o insula, traiau toate simtamintele impreuna:Fericirea, Durerea, Cunostiinta, si celelalte, chiar si Dragostea. Intr-o zi a venit un anunt urgent pe insula, cum ca insula se va scufunda...asa ca toate simtamintele s-au grabit sa construiasca cite-o barca si au plecat rind pe rind...in afara Dragostei.
Dragostea era tare atasata de insula aceea...ea vroia sa stea pina in ultima clipa; nu se putea rupe de acolo. Dar insula incepu sa se scufunde incet, incet...si cind nu mai era chip sa stea, Dragostea a decis sa ceara ajutor.
Bogatia trecu pe linga insula intr-un vapor mare, confortabil. Dragostea ii striga...
-Hei, Bogatie...poti sa ma iei si pe mine cu tine in vapor ?
Bogatia insa ocupata tare iiraspunse...
-Imi pare rau, dar nu pot. Am incarcat vaporul cu aur si argint. Si nu mai este loc si pentru tine!
-Vanitate!!! Striga Dragostea la un alt simtamint ce tocmai trecea pe-acolo intr-un vaporas frumos...poti tu sa ma ajuti?
-Nu pot sa te ajut!!! zise Vanitatea...Esti uda si nu prea arati eleganta...o sa-mi strici scaunele si o n-o sa mai arat asa de bine in vaporasul meu...
Durerea era destul de aproape si Dragostea incerca din nou...
-Durere, ia-ma cu tine ...zise Dragostea deznadajduita...
-Oh...Dragoste...te-as lua...dar sint asa de trista ca nu mai suport pe nimeni pe linga mine...
Trecu si Fericirea pe acolo, galagioasa si zburdalnica...dar nici macar nu auzi strigatele disperate ale Dragostei...Deodata, o voce se auzi..."Vino Dragoste...te iau eu cu mine..."era vocea unui batrin...Simtindu-se peste masura de bucuroasa si binecuvintata, Dragostea uita sa intrebe pe batrin unde o duce. Cind ajunsera insa la un tarm batrinul o puse pe uscat si pleca grabit. Dintr-o data Dragostea realiza ca nici macar n-a spus multumesc persoanei care a salvat-o. Intilnii insa Intelepciunea , care fusese pe tarm la debarcarea ei si o intreba...
-Nu cumva stii...persoana care m-a adus aici?
-Ba da...ala a fost Timpul...ii raspunse Intelepciunea ...
-Timpul? ...spuse Dragostea... Timpul este cel care m-a salvat? Oare de ce?
Intelepciune ii zimbii cu inteles, cum numai Intelepciunea stie sa zimbeasca...
-Da, draga mea...Timpul...pentruca numai Timpul este capabil sa inteleaga cita valoare are ...Dragostea!!!
Rodica, iată o poezie în dar pentru minunatul tău răspuns la întrebarea ,,Cât de importantă este o îmbrăţişare?"
ReplyDelete( 25 iunie 2009, dorind a vă îmbrăţişa cu căldura întregii mele fiinţe....)
Dor de îmbrăţişare
Aş vrea să am braţe de floare
Să vă pot atinge uşor inima
c-o-mbrăţişare de miresme,
şi cu-o atingere de petale...
Aş vrea să am braţe de lumină
Să vă pot îmbrăţişa privirea
Cu-o rază duioasă de iubire
Sau cu-un curcubeu de dor.
Aş vrea să am braţe de izvoare
Să vă pot cuprinde tâmpla fierbinte
Cu unda răcoroasă a dimineţii
În care strălucesc oglinzi de cer...
Aş vrea să am braţe de copil
Să vă pot cuprinde braţul vostru
Ca un vlăstar fraged alipit strâns
De viţa ce-şi aşteaptă rodul...
Aş vrea să am şi pentru voi
braţe de mamă sau de tată,
sau de soră mai mare
Să vă pot strânge la piept
Până când inimile vor cânta
În aceeaşi măsură a iubirii
Şi-n acelaşi ritm de dor...
Aş vrea să vă pot cuprinde lin
În braţele rugăciunii de seară
Şi să duc tot suspinul vostru ,
Şi tot geamătul însingurat
Mai sus de norii grei şi trişti ...
Aş vrea să am braţe de înger
Cu praf de stele pe aripi sidefii
Să vă pot purta în zbor legănat
În imbrăţişări albe nesfârşite.
Aş vrea să am braţe de Cer,
Braţe divine de Tată înduioşat
Şi privire blândă, iertătoare,
să vă pot îmbrăţişa tandru
când veţi păşi pe pragul Veşnciei...
Dar, nu am decât aceste braţe
Ce tremură la gândul atingerii...
Cu-acestea aş vrea să vă dăruiesc
Îmbrăţişarea prieteniei dintre inimi,
Vouă, celor ce-mi sunteţi aproapele meu,
Căruia i-am destăinuit prin vers
Sau prin lacrimi şi tăceri
parte din sufletu-mi fremâtând de dor.
Primiţi această atingere ca de zefir
A îmbrăţişării mele de poem ...
Benvenuto sorella, ti abbraccio con tutto l'Amore di Cristo Gesù nostro Signore. Che lo Spirito Santo guidi sempre i tuoi passi perchè un giorno tu possa contemplare la Sua Gloria.
ReplyDeleteCon tantto affetto ;
Pr. (Diacon Gh.)