HAITA DE LUPI...(2008)

Tatal meu este un bun povestitor. Ieri la ora de rugaciune ne-a povestit o intimplare reala povestita de fratele Marisescu, un batrinel din vechea biserica din Petrila, de unde am venit noi. I-am spus ca am sa-l pun pe blog …m-a amenintat ca nu ma mai lasa inauntru cind vin la ei si ma tine la marginea covorului.
Mi-a mai sugerat sa scriu doar ca stiu povestea de la unul de la Dealul Babii…Acuma, vedeti si voi cit sint de ascultatoare. Am 54 de ani si tatal meu 77. Cum sa ma mai pedepseasca? Poate scap si nu ma afla. Are computer dar daca n-o sa-mi citeasca articolul…data viitoare cind merg in vizita o sa ma lase sa intru si pe covor…

Si acum povestea lui cu tilc. Zicea el ca intimplarea s-a petrecut pe Clisura Dunarii. Imi amintesc ca in copilarie am mers pe drumul ala, dar acuma cred ca nu mai exista de cind a fost construita hidrocentrala de la Portile de Fier si Dunarea a acoperit insula Adakale…Dar oricum, intimplarea s-a petrecut pe-acolo pe undeva. Un grup de tigani lautari, s-au dus intr-un sat indepartat de acolo pentruca sa cinte la o petrecere de nunta. Si au petrecut ei bine acolo, au cintat cu vioara si burduna si tambal si acordeon…si cind petrecerea s-a terminat, s-au urcat inapoi in caruta si s-au indreptat spre casa. Doar ca pe la mijlocul drumului, pe un loc salbatic si parasit, au fost atacati de o haita mare de lupi. Lupii s-au apropiat de ei si i-au inconjurat. Calul s-a oprit speriat si oamenii din caruta nici ei nu erau mai curajosi…

Nu fusesera ei prima victima a lupilor si stiau bine ca nici ei si nici calul n-au scapare. Cel mai batrin dintre ei si cel mai curajos, le zice la un moment dat…
-Mai…tot am cintat noi toata viata…hai…luati-va instrumentele si sa-i zicem una buna . Daca tot murim, cel putin sa murim facind ceva ce am indragit toata viata…Si s-au pus lautarii nostrii pe cintat.

De unde lupii urlau inainte…cind a inceput taraful sa cinte, au incetat sa mai urle…si rind pe rind s-au intors si au plecat unul cite unul…De la o vreme au putut urni si calul din loc si au tinut-o intr-o cintare pina au ajuns in satul lor…
…………………..

Tatal meu a zis ca el a incercat sa-i cinte la un ciine cu muzicuta sa vada ce reactie are…Va imaginati ca , ciinele n-a suportat sunetul muzicutei asa cum nici lupii n-au putut suport sunetele acute ale viorii…

Acuma, eu mi-am tras “folosul” din povestea asta. M-am gindit de cite ori in viata nu ne simtim incoltiti de probleme ca de o haita haina de lupi…intr-o parte urla o boala, in spate te string de git finantele, la dreapta te ataca cineva la munca…si ajungi disperat si nu vezi nici o iesire . Cind te apuca tremurul si groaza si n-avem unde sa mai alergam sau nu ne mai tin picioarele…ridica miinile spre cer si cinta o cintare de lauda. Cel rau nu suporta sa-i aducem lauda Lui Dumnezeu . Urechile lui gingase nu pot asculta nimic bun...asa ca ne va scuti de prezenta lui in scurt timp...Si nu uitati...trebuie s-o tinem intr-o cintare pina ajungem acasa la Tatal Ceresc...Acolo numai vom fi in siguranta.

Tatal meu a ales aseara Psalmul 147. Laura mea, mi-a spus saptamina trecuta ca intr-una din zilele ei cele mai negre a deschis Biblia si a citit Psalmul 34. Si ca de atunci, de cite ori e necajita, citeste acest Psalm.
Iata citeva versete din el…

“Cind iti intorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, si nu ti se umple fata de rusine. Cind striga un nenorocit, Domnul aude, si-l scapa din toate necazurile lui. Ingerul Domnului tabaraste in jurul celor ce se tem de El, si-i scapa din primejdie. Gustati si vedeti ce bun este Domnul. Ferice de omul care se increde in El. Temeti-va de Domnul, voi sfintii Lui, caci de nimic nu duc lipsa cei ce se incred in El!”