Privind drept inainte, Florence Chadwick incerca sa vada ceva… dar privirea i se izbea de un zid solid de ceata. Trupul ei era amortit deja…inota de aproape 14 ore.
Deja fusese prima femeie care inotase Canalul Englez in amindoua directiile. Si acum, la virsta de 34 de ani scopul ei era sa fie prima femeie care sa inoate intre Insula Catalina si coasta Californiei.
Pe 4 Iulie 1952, apa era rece ca ghiata si ceata era asa de densa ca abia zarea barcile care pluteau paralel cu ea supraveghind-o in caz ca are nevoie de ajutor. Rechinii incercau sa se apropie de ea dar cei din barca ii indepartau cu impuscaturi. Impotriva curentului rece al marii se zbatea ea de multe ore in timp ce milioane de oameni priveau curioasi si atenti la televizor …
Intr-una dintre aceste barci ce pluteau paralel cu ea, era mama si antrenorul ei, si amindoi ii ofereau mereu incurajari. Ii spuneau sa nu se lase… ca tarmul este foarte aproape; din nefericire insa tot ce putea sa vada era ceata. O implorau sa nu se dea batuta…si pina in acel moment i-a ascultat si a continuat sa lupte impotriva valurilor, a frigului, a oboselii… cu toata inversunarea…dar in acel moment a trebuit sa renunte; a trebuit sa ceara sa o scoata afara din apa…la numai jumatate de mila de tarm.
Inca tremurind de frig dupa citeva ore ea a explicat reporterului…”Nu ma scuz pentru esec…ca am simtit ca nu mai pot; dar daca as fi putut sa vad tarmul…n-as fi renuntat sa inot pina la capat. Nu a fost oboseala si nici apa inghetata care au infrint-o. Ceea ce a facut-o sa renunte sa lupte a fost faptul ca nu a putut sa vada tarmul catre care inota…
Doua luni mai tirziu a incercat din nou. De data asta in ciuda cetii la fel de dense a inotat printr-o credinta puternica si avind imaginea tarmului pe care vroia sa-l atinga …intiparit in minte. A contat pe faptul ca undeva dincolo de ceata este tarmul dorit si de data asta ceata a fost invinsa si ea a ajuns la tarm victorioasa. Florence Chadwick a fost prima femeie care a inotat dalungul Canalului Catalina, eclipsind recordul barbatilor …cu doua ore.
………………….
Citind aceasta scurta istorie m-am gindit ca si noi pierdem de multe ori in viata cind mai avem numai un pic de teren de parcurs - ca sa devenim victoriosi. De ce? Pentruca nu pastram in minte imaginea tarmului, a scopului nostru. Sintem cu capul in nori, in ceata, cu ochii la lucrurile acestei lumi…cu gindul la zoala de fiecare zi…si nu ne atintim privirea la premiul ceresc…la stinca de neclintit…la rugul de foc, la norul ce merge inainte, …la crucea din Dealul Golgotei la… Mintuitorul.
No comments:
Post a Comment