TE-AI "DOVEDIT" ?

De citeva zile asa cum v-am mai spus stau seara la povesti cu Maria. Ea imi spune despre tot felul de carti si tot felul de autori – mai cu seama frantuji de-ai ei…unele idei pe care le aduce in discutie imi sint cunoscute, altele mai putin…dar in general sint destule lucruri la care m-am mai gindit... Este de admirat o astfel de cunostiinta si e evident ca una este sa studiezi in tihna ceva si alta sa prinzi din zbor frinturi de fraze si sa-ti muncesti mintea sa le gasesti miezul; si eu cam cu prinsul din zbor m-am delectat toata viata ca timpul l-am avut totdeauna cu masura…si mai mult ca sigur ca a fost “shortage” si de alte capacitati…

Probabil ca multe idei faine, nobile, mi-au trecut pe linga urechi fara sa ma afecteze...serile astea. Dar zice Maria la un moment dat... "Cei mai fericiti oameni de pe pamint sint cei care n-au iesit niciodata din satul lor...asa zicea mama..." si antenele mele s-au ridicat si au inceput sa zbirniie...Mi-a picat cu tronc fraza…mi-a deschis mintea si inima asa cum deschizi capacul unei lazi plina cu galbeni ingropati de mult…si tu le vezi stralucirea dupa multi, multi ani…

Nu vi se pare ca este dulce fraza asta? Nu vi se pare ca numai cei care au fost dezradacinati de satul, familia, tara lor...pot sa stie cit de dulci sint amintirile ...cit de reale sint dorurile? Cit de mult ducem dorul lucrurilor pe care atunci cind le-am avut n-am stiut sa le apreciem? In satul nostru...in familia noastra aveam un loc stabilit...eram acceptati. In lumea in care am venit a trebuit cum zicea ieri Maria..."sa ne dovedim" cine sintem. Si Doamne …dar lung e drumul “dovedirii”. Si cind ai terminat de “dovedit”...abia atunci ai ajuns sa-i intelegi pe cei din jur si sa-i cunosti...si te uiti uneori cu regret..."oare la astia a trebuit sa ma “dovedesc” ...tot timpul asta? Si de ce?"

Cit sintem de reali, dupa ce o viata intreaga ne-am torsionat sufletul, mintea…viata…ca sa intram intr-un anume tipar; crezind ca vom gasi acceptiune, intelegere, satisfactie atunci cind vom “dovedi” ceva? Si toate astea pentru o audienta care de cele mai multe ori este nepasatoare si mai mult ca sigur nici n-a bagat de seama straduinta noastra?

De ce ne straduim sa placem atit de mult oamenilor si atit de putin Lui Dumnezeu?

Am iesit din lumea in care am fost pusi unii cu forta, altii impinsi…convinsi ca fericirea este undeva la orizont la o distanta considerabila dar posibila de atins. Ne muncim trupul si sufletul sa dam randament atit fizic cit si intelectual…emotional…sa stoarcem ce-i mai bun din noi, sa fim cit mai productivi…sa stim cit mai mult, sa ajungem cit mai departe...sa deslusim si sa intelegem noi autori…inalti filozofi…noi filozofii - cind adevarul sta si se plictiseste in cite o fraza batrina si aparent depasita…cum ar fi fraza ce o spunea de mult mama lui Maria…"Cei mai fericiti oameni de pe pamint sint cei care n-au iesit niciodata din satul lor”…cei care au stat linga familie, cei care s-au multumit cu ceea ce aveau…cei ce s-au increzut in calauzirea Dumnezeului parintilor lor …