DACA-TI CERE CINEVA SA MERGI CU EL O MILA DE LOC...

Matei 5:41

“Celui ce-ti cere, da-i; si nu intoarce spatele celui ce vrea sa se imprumute de la tine.”

Am auzit o poveste; mie imi plac nespus povestile. Unele sint pline de sirop… dar… cu putina apa minerala sau chiar apa proaspata, siropul poate sa se transforme intr-o tratatie de mare clasa. Daca povestile mai au si miez… atunci in loc de o bautura racoritoare avem si ceva desert pe deasupra.

Povestea care am sa v-o spun nu-i a mea, am auzit-o si eu. Dar ca orice poveste buna, ea trebuie data mai departe. Povestea asta mi-a mai lamurit un verset, mi-a mai dezlegat un pic baierele inimii care erau destul de strinse… Povestea asta m-a si rusinat …ca nu totdeauna fac ce stiu ca e bine. Dumnezeu mai are de lucru cu firea mea indaratnica. Si desi stiu ca dragostea este singura care rezolva toate problemele… incerc mereu sa le rezolv prin metodele mele cele vechi… si de-acuma bine cunoscute de o parte dintre voi, cititorii mei…

Si acum povestea:
……………………….
Intr-un sat de evrei, un baiat se juca cu doi prieteni pe caldarim, cind, un soldat roman a dat coltul dupa o cladire la ceva distanta si se indrepta catre ei. Toti trei baietii au luat-o la fuga, desi nu facusera nimic rau, dar ei stiau ca legea nu este de partea lor; asa ca s-au imprastiat cit ai zice peste, in directii diferite, fiecare cautind un loc sa se ascunda.

Doi au disparut, dar unul n-a fost suficient de rapid, si soldatul l-a zarit. Cu o voce ragusita, a strigat dupa el…

-Tu… Vino aici!!! Asa ca baiatul n-a avut de ales decit sa se supuna. Soldatul si-a dat jos bagajul greu pe care-l cara in spinare si i-a cerut baiatului sa i-l care… o mila de loc, atita cit ii permitea legea… Necajit, baiatul cu greutatea in spate s-a supus, pasind tacut, la doi pasi in urma soldatului, prin multime…

Au iesit din sat si au mers asa, in tacere, prima jumatate de mila… fiecare pierdut in propriile lui ginduri. Baiatul simtea ca il ineaca minia si se certa singur ca nu s-a miscat destul de repede si ca a fost prins de soldat. Lacrimi ii jucau in ochi si se straduia sa nu le lase libere …sa nu le vada soldatul. “Nu-i drept!”, isi zicea el in sinea lui… ”Pai , barbatul asta este de doua ori cit mine, si eu sa-i car lui greutatile? De ce?”

Dar cum se lasa furat cind de un gind, cind de altul… la un moment dat isi aminti de alte timpuri, de alti oameni. Si-a amintit de un barbat pe care l-a intilnit undeva la poalele muntilor si care vorbea unei multimi de oameni. Si vorbea cu multa intelepciune si putere. Si omul ala a zis atunci ca daca te obliga cineva sa mergi o mila de loc cu el… sa te oferi sa mergi cu el si a doua mila… si sa o faci zimbind. El zicea ca acest act de umilinta este cheia secreta care deschide lacatul fericirii… Si cum isi amintea frinturi din cele auzite, baiatul a inceput sa faca legatura intre acele ginduri si situatia in care se afla… si deodata intelese sensul celor spuse, ca vorbele acelea puternice nu i s-au mai adresat mintii… ci inimii.

Si cum ajunse la sfirsitul drumului pe care era obligat sa-l faca, soldatul s-a intors catre el si i-a zis…
-Atit! Suficient. Vad ca esti deja obosit…
Baiatul insa ii primi cuvintele zimbind… si cu un glas oboist, dar binevoitor, ii spuse soldatului ca e dispus sa-i care greutatea mai mult decit ii cere legea sa o faca…

Soldatului i-a pierit graiul si nu-i venea sa creada. Inima lui a inceput sa se inmoaie privind la spiritul generos al acestui tinerel. Asa ca s-a alaturat lui si au pornit mai departe, dar de data asta vorbind intre ei prieteneste, despre viata si planurile lor. Si in ciuda diferentelor, au ajuns sa gaseasca si puncte commune, si chiar sa se amuze impreuna de unele lucruri. Timpul s-a scurs nespus de repede si niciunul din ei n-a realizat cit de departe au ajuns… Ba tinarului nu i se mai parea povara chiar asa de grea. Parca timpul s-a scurs mult mai repede la cea de-a doua mila in comparatie cu prima… si iata ca erau la sfirsitul drumului si trebuiau sa se desparta.

Si-au luat ramas bun, schimbati amindoi de experienta ce o avusesera; baiatul a descoperit un adevar valoros… prima mila a fost tare grea, pentru ca a fost obligat; dar a doua mila a fost usoara, pentru ca a facut-o de buna voie, si atitudinea lui i-a cistigat un prieten. Si desi intimplarea a avut toate elementele unei situatii rele, atitudinea potrivita a schimbat-o intr-o experienta valoroasa.
………………
De multe ori citim Scriptura si intelegem lucrurile cu mintea; asa cum le-a inteles si tinarul evreu la inceput. Dar tot ce e scris acolo e pentru ca sa punem in practica. Abia atunci vom intelege cu adevarat rostul fiecarui cuvint. Ne ramine doar sa fim ascultatori si implinitori… (Mi-o spun mie mai intii…)