Simbata trecuta, impreuna cu nepoata mea Nick, ne-am cam facut de cap… am luat magazinele de vechituri din Modesto la rind… si, printre alte “comori”, am venit acasa cu tot felul de carti, luate la un pret de nimic. Una dintre ele se numeste “Making children mind without loosing yours”. Cam greu de tradus… dar incerc… “Cum sa nu-ti pierzi mintile incercind sa le dezvolti mintea copiilor tai”… Cam lung titlu, stiu…
N-am sa traduc toata cartea, dar am sa traduc unele parti, in special exemplele. Copiii mei sint mari deja. E prea tirziu pentru mine, dar uitindu-ma la unele probleme pe care le au si uitindu-ma in urma, pot gasi uneori lectiile pe care nu “le-am predat” bine sau “le-am sarit”… sau “nu le-am stiut” nici eu… E mai usor sa ai copii cind esti tinar, pentru ca ai mai multa energie… dar devii mai intelept in timp si mai priceput cind esti un pic trecut prin ani. Oricum ar fi, nimeni nu s-a nascut cu lectia invatata si la orice virsta ai fi, cind apare “junior” esti complet nepregatit sa-i faci fata acestui individ mic, cu o personalitate uriasa…
Tipul din cartea asta vorbeste de “Reality Discipline”… disciplina reala. El spune ca disciplina si pedeapsa sint doua lucruri diferite, si ca disciplina este cea care trebuie sa ne intereseze pentru ca ea lasa in urma o lectie, o invatatura, pe cind pedeapsa singura aduce doar minie si nimic pozitiv.
Isi aminteste autorul de o familie care era terorizata de un baietel de 5 ani, Todd. Fitzele lui si dorintele lui guvernau aceasta familie. Parintii i-au cerut autorului (terapeutului) ajutorul, si el le-a spus sa ia boul de coarne, dar pentru ca era vorba de un pitic… sa ia buzzardul de cioc. Spunea el ca asta este o demonstratie de dragoste.
…………………………
Iata ce spune:
“Todd era cel mai mic din familie si, cum se intimpla de obicei in majoritatea familiilor cu mai multi copii, cel mic isi facuse naravul sa faca nazuri la orice. Avea totdeauna preferinte, mai ales la masa. Ii placeau cartofii numai piure, nu-i placeau cartofii fierti sau fripti. Ii placeau scoverzile numai intinse cite una pe farfurie… sa nu fie una peste alta… un copil extrem de pretentios si cu tendinte de perfectionist.
In mod firesc, cind venea ora mesei, incepea si scandalul. Fratii lui Todd mincau totdeauna ce li se punea in farfurie… el insa nu. Si reusea sa faca din ora cinei… un fel de razboi civil in familia lor.
Tatal lui Todd nu impartasea ideile copilului cu privire la cum trebuie aranjate scoverzile… sau in ce fel trebuie sacrificati cartofii. El a fost crescut intr-o casa unde copiii nu vorbeau decit intrebati si unde ordinele se executau fara comentarii. Avind un copil care facea razmerita zilnic… daca sau nu sa manince cina… era absolut de neconceput. Asa ca isi ridica pumnul in aer si il lasa sa cada pe masa cu putere… si le ordona tuturor in jurul mesei ordine si disciplina… dar nici asta nu il afecta pe Todd de cele mai multe ori… si in sfirsit… Todd nici dupa exercitiul asta de putere exersat de tatal lui nu minca ce era in farfurie, si mama lui era tare ingrijorata… din aceasta cauza.
Am incercat sa-i ajut pe acesti parinti si sa le spun sa le dea copiilor posibilitatea sa aleaga. Nu… nu cum sa aseze scoverzile in farfurie. Le-am spus ca ar putea sa le dea voie copiilor sa aleaga… sa manince sau nu. Si le-am trasat o strategie simpla, si cu asta ei s-au dus acasa…
In seara aia la cina aveau carne de pui prajit. Todd si-a ridicat capul deasupra mesei, a adulmecat aerul incarcat de arome… s-a uitat dezgustat la farfurie si a declarat sentinta…
-Nu-mi place. Mie nu-mi place gaina…
Mama era mirata, fiindca Todd mincase acelasi soi de gaina prajita cu o saptamina in urma si isi pusese si a doua oara in farfurie.. Ca sa-l imblinzeasca, ii zise…
-Dragul meu… cum sa nu-ti placa? Doar saptamina trecuta ai mincat si nu te mai vedeam satul… plus ca daca maninci gaina, o sa ai si desertul prefereat; prajitura cu capsuni…
Eu ii explicasem mamei ca astfel de tactici sint nefolositoare si fac mai mult rau decit bine cu un copil temperamental cum era Todd. Dar… mama isi aminti la timp sfaturile mele si iute lua farfuria lui Todd si se duse la cosul de gunoi si cu o miscare rapida… cina baiatului disparu intr-un loc fara intoarcere…
Todd casca ochii mari. Sint sigur ca prin capul lui treceau ginduri de genul… “Mama a luat-o precis pe ulei. Mi-a spus ca am innebunit-o si cred ca asta s-a si intimplat. Si doar mi-a spus cit costa mincarea, si cu toate astea mi-a aruncat mincarea la gunoi…?!”
A fost actiunea mamei prea severa? Ar fi trebuit sa continue discutia cu el si sa incerce sa ajunga la vreun rezultat? Nu cred. Deja a facut acest lucru de multe, foarte multe ori. Eu cred ca actiunea ei a fost corecta. Asta este actiunea disciplinara potrivita cu copiii care nu vor sa manince ce li se pune in fata. Si ii face responsabili… ei pot alege sa manince sau nu. De asemenea sint responsabili daca decid sa faca nazuri; pentru ca asa cum s-a intimplat in acest caz, cina a disparut fara intoarcere, si cu ea si desertul care ar fi venit. Pentru ca lui Todd nu i s-a mai oferit prilejul sa primeasca desert. Cina lui a fost gata… si el a fost cel care a ales.
O astfel de atitudine va elimina interminabilele dicutii de dinainte de masa sau din timpul mesei. Copiii care nu vor sa manince vor fi liberi sa-si faca lectiile sau sa se ocupe de alte treburi, dar… in seara respective, si-au pierdut toate drepturile la cina sau la dulciuri…
…………..
Spunea autorul ca astfel ii invatam pe copii sa faca alegeri in viata, nu numai cu privire la cina… dar ii si instruim ca alegerile, oricare ar fi ele, au urmari. Ii invatam sa fie responsabili. Si unele lectii se invata mult mai usor la o virsta frageda decit la virsta adolescentei sau a maturitatii.
Plus ca… adaug eu, daca noi ii putem tolera pe copiii nostri cu unele nazuri… vine vremea cind va trebui sa fie productivi… in societate, si nu stiu cine la locul de munca sau in scoala o sa fie dispus sa asculte toate tinguielile si nemultumirile lor. O lectie invatata bine acasa in anii copilariei poate sa le foloseasca mai tirziu in viata… si noi toti vom avea de cistigat din asta… va asigur!!!
1 comment:
Woow....si nu in sensul ala fain..
uite iti recomand sa citesti un pic din orice carte scrisa de Alfie Kohn. Poti sa obtii aceleasi rezultate, un copil care stie ce vrea, care poate lua usor decizii pt ca a fost invatat de mic sa aleaga, totul insa intro atmosfera de respect, fara nici un fel de agresiune fizica sau verbala.
Putem sa crestem robotei care ne fac noua pe plac ca "asa tb" (si apoi fac sefilor pe plac, pt ca acolo o sa fie noua autoritate) sau putem sa crestem oameni buni, cu respect,increzatori in ei, curajosi.
Post a Comment