ULTIMUL SACRIFICIU!!!

Jack Canfield and Mark Victor Hansen

(tradus Rodica Botan)
Linda Birtish s-a daruit in mod literal…altora. Linda era o profesoara deosebita, care, daca ar fi avut suficient timp, s-ar fi dedicat in intregime artei si poeziei. Doar ca pe la 28 de ani a inceput sa sufere de teribile dureri de cap. Doctorii au descoperit ca avea o tumoare enorma la creier. I-au spus ca sansele ei de supravietuire erau de numai 2 %. Asa ca, in loc sa o opereze imediat, au ales sa amine operatia pentru sase luni.

Ea stia ca poseda calitati artistice deosebite. Asa ca in cele sase luni a scris si a pictat intr-una. Toata poezia ei, cu exceptia unei singure bucati scrise, a fost publicata in reviste. Toata arta …cu exceptia uneia singure a fost expusa sau vinduta in unele dintre cele mai renumite galerii.

La sfirsitul celor sase luni, a avut si operatia. Cu o noapte inainte de operatie, ea a scris un testament in care in caz ca moare, ea isi dona toate organele acelora care ar fi avut nevoie de ele.

Din nefericire, operatia Lindei a fost fatala. Si organele ei au fost duse fiecare la organizatiile care aveau sa le repartizeze. Ochii i-au fost dusi la o banca de ochi in Bethesda, Maryland si de acolo un tinar de 28 de ani din Carolina de Sud a fost recipientul lor… Si astfel acest baiat de 28 de ani, dupa operatia de transplant a primit lumina . Acesta a fost atit de profund multumitor incit a scris o scrisoare de multumire bancii, multumindu-le pentru ochii primiti. Era doar a doua nota de multumire primita de aceasta organizatie dupa repartizarea a nu mai putin de 30.000 de ochi.

Dar…chiar si mai mult, baiatul a spus ca vrea sa multumeasca parintilor donatoarei. Spunea el, acesti oameni trebuie sa fie niste oameni fantastic de deosebiti daca au avut un copil atit de bun incit sa-si daruiasca ochii… I s-a dat astfel numele familiei Birtish si a decis sa ia un avion si sa mearga sa-i intilneasca in Staten Island, unde locuiau.

A sosit neanuntat si a sunat la usa. Dupa ce l-a ascultat facindu-si introducerea, D-na Birtish a deschis larg bratele si l-a imbratisat. Si i-a spus…”tinere, daca nu ai alte obligatii si nu ai de mers altundeva , ne-ar place daca ti-ai petrece weekendul cu noi”.

Si a stat bucuros…si cum la un moment dat se uita in jur in camera Lindei…i-a descoperit pe rafturi cartile citite: a vazut ca Linda citise Plato…si el citise Plato in Braille. A vazut ca Linda citise Hegel…si el citise Hegel…

A doua zi dimineata D-na Birish s-a uitat bine la el si i-a spus…”Stii…sint absolut sigura ca te-am vazut undeva …dar nu stiu unde.” Si…deodata isi amintii ceva. Alerga pe scari sus si de undeva lua ultimul desen facut de Linda. Era portretul barbatului ei ideal…

Desenul era in mod virtual identic cu acest barbat tinar care primise ochii ei. Apoi, mama Lindei i-a citit ultimul poem pe care Linda l-a scris pe patul de moarte. Ea spunea…

“Doua inimi…se petrec in noapte,
Si se iubesc;
Neavind sansa sa se priveasca fata in fata…”
………………….
Unii o sa ziceti ca prea-i dulceaga povestea…dar…sint multe asemenea povesti-realitati, care se petrec zilnic. Doar ca ele nu ajung sa fie publicate. Daca cineva ar fi scos ochii cuiva afara…da!!! Asta ar fi fost la televizor in anunturile de seara pe toate canalele.

Noi toti vrem sa fim iubiti. Unii rascolim pamintul dupa imaginea aia de iubire , dupa visul pe care ni l-am facut in adolescenta. Definitia iubirii ne-o da insusi Dumnezeu…”Pentruca atit de mult a iubit Dumnezeu lumea ca “a dat””… Noi insa vrem o dragoste care sa primeasca…care sa ne dea…care sa ne faca, sa ne duca, sa ne ridice, sa ne puna, sa ne tina…

De o viata ma lupt cu gindul asta…ca nu-i treaba mea ce fac altii…ci eu…eu trebuie sa dau, sa fiu, sa arat… Mi s-a parut asa de deosebit ca fata asta a dat pina in ultimul moment; si dragostea ei a ramas cu oamenii pe care i-a iubit, chiar si dupa ce ea n-a mai fost printre ei…

Si noi o sa ne ducem. Se zice ca de asta nu scapa nimeni…garantat! Oare ce va ramine in urma noastra?