UN PASAJ PIERDUT...IN TIMP...

Facind curatenie intr-un file in computerul de la lucru...am dat peste acest pasaj scris cindva. L-am regasit cu placere. Sper sa va placa si voua...
.......................

N-am retinut niciodata bine numele oamenilor si alte date care pentru restul lumii sint importante ...mai degraba memoria ma serveste bine cind imi aminteste detalii pe care altii le trec cu vederea. Si memoria mea in loc sa fie facuta din titluri si calendare, este facuta din bucatele marunte si uneori nu foarte importante, din peisaje...din arome, culori si forme, simtaminte mai ales, emotii. Dar am invatat sa respect ceea ce am ... si sa traiesc si sa navighez cu si printre aceste detalii marunte.

Citim titlul unei carti pe un raft undeva... si titlul singur ne poate face uneori sa murim de curiozitate si sa cumparam cartea ...pentruca titlul ne promite ceva...Dar...nu poti sa stii daca promisiunea e adevarata ci ai sa stii daca titlu o reprezinta bine numai dupa ce citesti cartea. Capitolele cartii pot sa-ti vorbeasca in citeva cuvinte despre ideea principala care va fi dezvoltata acolo...dar deseori dai de cite o carte mai veche si citita mult , care se deschide singura la un anume pasaj; un pasaj care l-a retinut pe cititor cu ochii fixati pe pagina aia...si i-a vorbit mintii si inimii intr-un fel cum numai detaliile pot sa o faca... Inchizi cartea si o deschizi din nou...si se deschide in acelasi loc...

Imi plac detaliile cartilor si detaliile vietii; de acolo imi culeg bucuriile si mingaierile... Dumnezeu a creat universe de toate dimensiunile...si pentru toate gusturile...

Stai pe marginea vreunui piriu jucaus si cauti pietricele rotunde, colorate...piriul este asa de mic ca poti sa il treci fara mare straduinta; doar un pas, si esti dincolo. La marginea lui o planta ordinara de papadie isi etaleaza frumusetea si citeva frunze mai lungi se unduiesc in apa. Un galben straucitor si o multime de petale lunguiete se lafaie la lumina soarelui. O musca cu aripi metalice zumzaie insistent. Apa clipoceste...parca e o melodie vesela cintata de copii cind sar coarda...Nimic deosebit aci...si totusi maretia universului creat de Dumnezeu adusa la picioarele noastre prin cele mai ordinare lucruri. Numai sa ai ochi sa vezi si urechi sa auzi.

M-am gindit la bogatia si risipa pe care o face Dumnezeu cu noi. Si n-a lasat ca oamenii bogati sa monopolizeze toate lucrurile ... Daca cei bogati ar putea, ar fura asfintitul si l-ar tine undeva si nu ni l-ar da sa-l vedem poate niciodata...ar muta curcubeul in camara lor si ne-ar oferi doar o privire si aia la un pret exorbitant. Ar incatusa marea si ar ascunde nisipul...ar muta padurile si ar acoperi cerul...ar pune un pret pe fiecare raza de soare ce ne incalzeste sau ne lumineaza. Dar ei nu pot...ca nu-si pot insusi decit o masura neglijabila din zestrea aceasta ce ne-a lasat-o Dumnezeu tuturor.