THANKSGIVING 2009!

Am citit ce am scris anul trecut dupa Thanksgiving. Anul trecut am petrecut sarbatoarea la fratele meu acasa. Am fost acolo toti: parintii mei, fratii mei , copii mei si copii copiilor mei…plus fratii din biserica si alte rude. Amintiri…de neuitat. A trecut de atunci numai un an …dar parca a trecut mai mult de atit. A trecut o epoca. Tara in care locuim s-a schimbat, situatia noastra s-a schimbat, relatiile s-au schimbat. Am avut din nou o masa bogata? Bineinteles ca am avut, si m-am bucurat cu cei putini cu care am stat in jurul mesei. Dar …ceva anul asta a fost diferit…foarte diferit.

In mintea noastra cuvintul multumire implica bunastarea, abundenta, plinatatea, implinirea…din toate punctele de vedere, dar mai ales materialistic vorbind. De aceea poate si sarbatorim ziua multumirii facind exces de mincare , adunindu-ne familia si prietenii in jur si facind o sarbatoare din asta. M-am intrebat insa…pe cine sau cui am multumit? Unul este stomacul – asta e precis, pentruca el are satisfactia bucatelor celor mai alese. Apoi este omul cu emotiile lui care si-a adunat pe toti cei pe care ii iubeste si este satisfacut sa-i vada, sa-i simta, sa-si petreaca timpul cu ei…

Dar realitatea este ca multumirea noastra ar trebui sa fie pentru Cel ce ne-a dat atit piinea cea de toate zilele cit si familia, prietenii, serviciul, casa, si sanatate si pace sa ne bucuram de toate lucrurile.

Am gasit citeva proverbe din popor despre multumire…Iata ce spun ei…
-La multumire nu se ajunge printr-o mai mare bogatie, ci prin mai putine pofte.
-Multumirea il face pe sarac bogat; nemultumirea il face pe bogat sarac.
-O inima multumita se bucura de doua ori pentru o binecuvantare: prima data cand o primeste si a doua oara cand isi aduce aminte de ea.
-Inainte de a fi un sentiment, multumirea este o datorie…

In Biblie, in Proverbe 17:1 , citim ca …este ”Mai bine o bucata de piine uscata , cu pace, decit o casa plina de carnuri , cu cearta.” Semn ca multumirea nu este neaparat asociata cu bunastarea materiala. Semn ca Pacea este cea care da gust abundentei si lipsa ei face bunastarea sa ramina fara gust si fara rost. Proverbe 10:3…”Domnul nu lasa pe cel neprihanit sa sufere de foame, dar indeparteaza pofta celor rai.” Sint multi care au mesele pline…dar n-au pofta de mincare…

Ne-am obisnuit sa credem ca multumirea vine din faptul ca avem mult…ca avem de toate. N-ati observat insa pe copii de bani gata cit sint de nemultumiti? N-ati bagat de seama ca cei care provin din familii sarace au mai mult respect de parintii lor decit cei care au avut mai mult decit le-a trebuit? Avem noi o stare de multumire potrivita…si daca o avem, fata de cine o avem? Am trecut in ultimul an prin tot felul de experiente…M-am simtit in mare parte a fii o victima…m-am simtit nedreptatita uneori, fraustrata alteori, prea multe probleme…cum sa fiu acuma multumitoare pentru un an atit de greu?

Daca Dumnezeu ne cunoaste, daca a hotarit fiecare situatie din viata noastra…ma intreb de ce imi permit sa ma simt victimizata? Orice…dar orice mi s-ar intimpla…Nu a promis El oare ca va fi cu noi? “Cheama-ma in ziua necazului…” ne-a spus… si conform promisiunii Lui, a fost acolo, prezent in mijlocul situatiei in care m-am aflat si m-a scos de fiecare data afara din ea.

Mi-am amintit de cei trei tineri in cuptorul cu foc…ei s-au hotarit sa fie multumiti cu orice alegere ar fi facut-o Dumnezeul lor. Ei au zis…Daniel 3:17-18…”Iata, Dumnezeul nostru, caruia ii slujim, poate sa ne scoata din cuptorul aprins, si ne va scoate din mina ta, imparate. Si chiar de nu ne va scoate, sa stii, imparate, ca nu vom sluji dumnezeilor tai, si nici nu ne vom inchina chipului de aur, pe care l-ai inaltat.”
Asa ca…oricare ar fi motivul flacarilor prin care trebuie sa trecem, trebuie sa o facem cu multumire in inima, pentruca Dumnezeu are un plan si acel plan se va implinii cu sau fara noi. As prefera sa se implineasca si cu consimtamintul si participarea mea. Va marturisesc ca am inca o inima rea si o atitudine nepotrivita – semn ca Dumnezeu inca are de lucru cu mine.

Astazi ii multumesc pentruca nu m-a abandonat. Pentruca in ciuda atitudinii mele a continuat sa slefuiasca piatra tare si impotrivitoare din care sint facuta…Ii multumesc ca inca mai lucreaza la caracterul meu desi experientele prin care ma trece uneori sint foarte departe de a fi placute. Realizez ca daca n-as fi atit de incapatinata i-ar fi mai usor. Dar …asta este natura mea si uneori singurul lucru pe care-l pot spune este…”asa cum sint la Tine vin”…si raspunsul Lui este intotdeauna…”Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati…” Daca asta nu este motiv de multumire…nu stiu care poate fi!