DE UNDE VIN BUCURIILE...

De multe ori cind scriu cite ceva…o fac cu stringere de inima...ma tem ca imi deschid inima prea larg...si uneori ma gindesc ca nu-i bine s-o deschid...sa devin vulnerabila. E ca si cum as merge la razboi fara armura. Nu stii niciodata cine te poate lovi. (…tot felul de critici si jandarmi blogosferici care te urmaresc si abia asteapta sa te analizeze si sanctioneze…gramatica te ataca…nu stii sa porti discurs sau sa conduci o discutie…nu esti suficient de elocvent…le-am auzit pe toate mai nou. )

Dar...am risipit destui ani din viata fara folos...si apoi pina cind am sa astept sa spun ce am de spus? Si ma gindesc ca printre cei care citesc or fi unii ca si mine, care stau mai rau la gramatica dar care sint dornici sa vada cum arata coltul altora de realitate chiar daca nu este asa glamoroasa...si dispusi sa asculte ce am de spus…

Asadar…ce-i daca uneori devenim vulnerabili? Dumnezeu vrea sa avem o inima de carne… unde sa se poata intra usor…o inima care sa se jeleasca cu cei care au de jelit…o inima plina de bunatate, chiar si atunci cind n-are prea mult de dat…o inima naiva de copil. A mea poarta citeva semne… poarta rani vechi si semne ale unui trecut…nici prea voios si nici prea stralucit. Cei care au o astfel de inima se pot raporta la cele ce scriu. Sa va spun un secret. Domnul Isus n-a venit pentru cei care au viata in ordine si n-au probleme. El a venit exact pentru cei care nu pot singuri sa-si puna viata in rinduiala…noi sintem cei care avem nevoie de Christos.

Lumea are probleme...In Romania, in Moldova...in toata Europa si chiar si in America. Acum un an nici nu puteam sa-mi inchipui ca anumite lucruri se vor intimpla chiar aici in America. Si ce distanta este intre anul trecut si acum...Nu aduce anul ce aduce ceasul…chiar asa…Si desi unii ascund bine aceste probleme…mie mi se pare asa o pierdere de timp sa tot acoperi si sa tot zimbesti a proasta cind tii se duce pamintul de sub picioare.

Unde sint probleme - sint si solutii(mai bine zis...noi avem problemele si El...are solutiile). Dumnezeu spune sa-L punem la incercare sa vedem cit este de bun. Si periodic in viata a trebuit sa fac exact asta…mai ales ca n-aveam altceva de ales decit sa ma pun jos si sa ma dau batuta. Am ales sa-L cred pe Dumnezeu pe cuvint. El zice…cheama-ma in ziua necazului…si eu L-am luat in serios. Cum vine necazul…cum il chem. Il chem eu si alta data nu numai la necaz; dar la necaz…il chem in mod precis. Unii poate credeti ca asta este ceva copilaresc...Posibil…Important pentru mine este ca El raspunde acestor copilarii.

Asa cum am zis, astazi am primit un e-mail de la o prietena cu care am mai corespondat uneori . Din cind in cind imi trimite cite ceva. De fiecare data ceea ce-mi trimite ma incurajeaza si imi da energie. Astazi cuvintele ei mi-au facut multa bucurie. Fiecare are bucuriile lui…ale mele vin din cele mai neasteptate situatii…Iata ce am primit…

………………

13.12.2009
M-as bucura sa pot sa aduc bucurie in sufletul tau; este de fapt ceea ce doresc, sa pot darui bucurie sufletului tau......In Biblie spune ca toti trecem prin incercari. E bine sa ne marturisim unii altora aceste lucruri si mai ales cum Domnul Isus ne ajuta sa trecem biruitori prin ele. Daca la inceput disperarea si neputinta ne coplesesc, mai apoi putem experimenta mana invizibila a Domnului care ne ridica si ne aseaza pe un fagas normal alaturi de El. De aceea m-am hotarat sa scriu si eu cand trec prin astfel de incercari. Domnul m-a incurajat prin tine sa indraznesc sa scriu cand am ceva de spus nemaiuitandu-ma la "gramatica" si "talentul" meu ci la "talantul" pe care mi l-a dat Domnul.

Desi nu sunt prea consecventa in ceea ce fac, mi-am propus sa scriu cat voi putea de regulat ce-mi trece prin cap ,ceea ce consider ca e interesant.

Azi (13.12.2009) am fost la biserica din cartierul meu pe care o frecventez din cand in cand. Mea culpa ca nu ma duc regulat, intrucat nu a fost macar o data sa ma duc si sa nu fiu zidita interior, mangaiata sau mustrata cu dragoste de Cuvantul lui Dumnezeu folosit de pastori in predicile lor.

Nu ca ma disculp , dar desi e o atmosfera placuta totusi deseori am simtit si raceala. Probabil ca experientele mele trecute nu prea placute m-au facut si pe mine reticenta si daca eu nu indraznesc nici cei din jurul meu nu o fac. Cred ca instinctiv au simtit ” platosa” mea de aparare care desi este invizibila… e acolo.

Cred ca in primul rand eu sunt de vina de distanta ce o pun intre noi si apoi ei. Azi o tanara de 19 ani , Andreea, s-a asezat langa mine m-a salutat cu un zambet cat toata fata atat de cald si sincer ca m-a electrizat. M-a socat sa-mi spuna ca se bucura ca ma vede, si ca nu m-a mai vazut de mult. Eu nu imi amintesc de ea, dar desi eu ma duc rar, ea m-a remarcat si a venit cu atata dragoste sa ma salute. Domnul Isus are propriile metode de a vorbi inimii unui om . El stie exact de ce are nevoie sufletul respectiv. Mainile Andreei erau reci ca ghiata, ale mele fierbinti; asa ca i-am incalzit si eu mainile cum ea cu zambetul ei mi-a incalzit sufletul.

Odata inima incalzita mesajul fratelui despre Psalmul 23 a patruns adanc in inima mea. David a scris acest Psalm constientizand ca in toate etapele vietii sale Domnul a fost alaturi de el cu bunatatea si indurarea Sa. Si de aceea alege sa traiasca pana la sfarsitul vietii in casa Domnului. Si noi copiii lui Dumnezeu ar trebui sa constientizam acest lucru si sa reactionam ca atare.

Minunata exemplificarea cu pastorul care atunci cand o oita iese din turma trimite cei doi caini dupa ea. Domnul cand ne abatem trimite indurarea si bunatatea pentru a ne aduce pe drumul potrivit. Mi-ar fi placut sa pot inregistra predica si s-o reascult. A fost minunata. La sfarsitul serviciului divin fratele a anuntat ca se va tine serviciul de inmormantare a unui frate ce a plecat la Domnul, si cine vrea poate sa participle la cimitirul evanghelic. Asa ca, curioasa, m-am dus. Nu am mai vazut nici o inmormantare cu crestini neoprotestanti. Desi a fost un frig cumplit, mijlocul si oasele m-au durut, vreau sa spun ca am putut suporta totul fiindca serviciul a fost deosebit .

Pe fratele care a murit nu l-am cunoscut , dar am inteles ca a cantat in corul bisericii si a dorit ca la inmormantarea sa sa cante corul. Ce sa spun… au predicat doi frati , a cantat corul. Un fel de "memento mori" amintesteti ca vei muri si va veni o vreme cand va trebui sa dai socoteala de tot. Mai bine ne cercetam acum si plangem acum ascultand de Domnul si practicand schimbarea in vietile noastre unde e cazul dupa voia lui Dumnezeu. Cuvintele predicilor si ale cantarilor au fost de cercetare, incurajare mustrare, astfel incat m-am umflat de plans si am fost adanc patrunsa in inima si cugetul meu. Desi trupul imi inghetase, inima imi era in clocot. A fost minunat. M-am bucurat ca azi am ajuns la biserica si sper din tot sufletul sa fiu consecventa si sa merg mai des indiferent cat sunt de obosita.

Multumesc pentru martasirile tale; sunt de mare folos pentru mine si m-au intarit mult de cand le citesc. Faptul ca cineva marturiseste asa de direct trairile, m-a facut sa mai ies din carapacea mea si am inceput si eu sa indraznesc sa o fac.

Cu aleasa prietenie in Domnul Isus te imbratisez
Carmen
……………….
Andreea…nu stiu cine esti…dar astazi ne-ai dat o lectie tuturor celor mai in virsta. Bunatatea ta a fost cunoscuta de intreg cerul…nu numai de noi; si chiar daca s-a exprimat doar prin citeva cuvinte si un zimbet larg si sincer, ai reusit sa incalzesti inima prietenei mele