DUMNEZEU NU NE UITA...SI NU NE PARASESTE...

Noi pocaitii…(sper ca tot asa ne spun oamenii in Romania…) stim multe lucruri din Biblie. Unii sintem chiar toba de “Carte”. Dar vorba ceea veche: “teoria ca teoria dar practica ne omoara”. Vorbim cu convingere de credinta noastra, de faptul ca toate sint in mina Domnului, ca El ne ajuta…El ne scoate din necaz…si cu toate astea cind un necaz vine asupra noastra…cirtim si plingem si ne plingem situatia…si ne simtim nedreptatiti si parasiti. La ce ne ajuta toate cunostiintele noastre daca atunci cind vine timpul sa le punem in aplicare…sa le traim, devenim niste neputinciosi ca si restul lumii? Plina de ginduri negre si facindu-mi autocritica , ma duceam la culcare aseara dupa ce m-am rugat…

Tot cam astea imi erau gindurile si azi noapte pe la unu jumate cind m-am trezit din somn. Ma framintam tot cu gindul la doi dintre copii mei: Debby si sotul ei Danny…El nu mai are servici din 4 Ianuarie iar Debby o sa fie mutata, poate chiar de marti – peste doua zile, la 2:45 ore naveta - distanta de unde locuim. Cu alte cuvinte, vreo 5 ore jumate pe drum in fiecare zi…Si eu fac naveta dar nici jumatate din timpul asta… Sa renunti la servici inseamna sa renunti la asigurare medicala, printre altele …si uite asa, toate necazurile astea, impreuna cu alte neajunsuri pe care n-are rost sa le mai insir, fac ca nevoia de credinta sa creasca …Si tocmai in acest timp, credinta devine aproape invizibila. Ne rugam dar pentruca in mintea noastra nu vedem nici o posibilitate, nici o solutie, toata cunostiinta noastra devine nefolositoare.

Pe la patru si ceva azi noapte m-am trezit din nou. De data asta gindul cu care m-am trezit era despre cei trei tineri , prietenii lui Daniel: Sadrac, Mesac si Abednego cind erau in cuptorul de foc. Ei s-au inchinat numai Lui Dumnezeu …si au zis ei ca, si daca Dumnezeu nu-i scoate din cuptor, ei tot nu se inchina altui dumnezeu. Si Domnul Isus a venit sa-i scoata din cuptorul aprins – dar n-a venit inainte…ci exact in momentul cind trebuiau sa fie mistuiti de flacara…

Astea au fost gindurile care le-am spus lui Danny si Debby in drum spre biserica azi dimineata. “Stim, mami, stim…” mi-au raspuns ei amindoi…”…Dumnezeu are un plan cu noi, si trebuie sa avem rabdare…” Tonul a fost insa trist si accentul a cazut undeva pe nevoia sa avem rabdare…nu chiar un gind asa de vesel …

Dar Dumnezeu a avut inca un mesaj pentru noi. Textul predicii a fost de la Luca 1:5-17. Iata ce spune Biblia…

“In zilele lui Irod, Imparatul Iudeii, era un preot numit Zaharia, din ceata lui Abia. Nevasta lui era din fetele lui Aaron, si se chema Elisaveta. Amindoi erau neprihaniti, inaintea lui Dumnezeu, si pazeau fara pata toate poruncile si toate rinduielile Domnului. N-aveau copii pentruca Elisaveta era stearpa; si amindoi erau inaintati in virsta. Dar pe cind slujea Zaharia inaintea lui Dumnezeu, la rindul cetei lui, dupa obiceiul preotiei, a iesit la sorti sa intre sa tamiieze in Templul Domnului. In ceasul tamiierii, toata multimea norodului se ruga afara.

Atunci un inger al Domnului s-a aratat lui Zaharia, si a statut in picioare la dreapta altarului pentru tamiiere. Zaharia s-a spaimintat, cind l-a vazut si l-a apucat frica. Dar ingerul i-a zis ”nu te teme Zahario; fiindca rugaciunea ta a fost ascultata. Nevasta-ta Elisaveta iti va naste un fiu, caruia ii vei pune numele Ioan. El va fi pentru tine o pricina de bucurie si veselie, si multi se vor bucura de nasterea lui. Caci va fi mare inaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici bautura ametitoare, si se va umplea de Duhul Sfint inca din pintecele maicii sale. El va intoarce pe multi din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. Va merge inaintea lui Dumnezeu, in duhul si puterea lui Ilie, ca sa intoarca inimile parintilor la copii, si pe cei neascultatori la umblarea in intelepciunea celor neprihaniti, ca sa gateasca Domnului un norod bine pregatit pentru El.”

De cum am auzit textul …de cum am inceput sa ma gindesc cit timp s-o fi rugat Zaharia…ca a imbatrinit sarmanul rugindu-se. Poate ca la virsta aia inaintata nici nu se mai ruga pentru un copil - de ce s-ar fi mai rugat, ca doar erau deja oameni batrini? Deci…mi-am zis eu…ne putem ruga…dar infaptuirea nu vine la timpul planificat de noi…si uite, eu vreau ca pina marti Dumnezeu sa faca ceva…si nici nu stiu cum si ce sa faca, ca deja soarta fetei mele este pecetluita…

Dar pastorul a inceput pe indelete sa explice textul…Ne-a spus ca textul se ocupa de trei oameni ; Zaharia, Elisaveta si Ioan. Stiam si eu asta…ce nu stiam insa este ca numele lui Zaharia inseamna – Dumnezeu si-a amintit. Numele Elisaveta inseamna -Dumnezeul meu este un juramint (nu promisiune ci juramint). Si Ioan inseamna “Dumnezeu a aratat gratie”. Am invatat astazi ca Dumnezxeu are timpul Lui. El nici nu se grabeste si nici nu intirzie ci este totdeauna la timp. Asa ca atunci cind ne rugam, El a promis ca ne raspunde …si cind El ne raspunde rugaciunilor, El realizeaza lucruri mai bune si mai mari decit ne-am putut noi inchipui vreodata…de aia trebuie sa invatam sa asteptam. In Isaia 49:15 citim…”Poate o femeie sa uite copilul pe care-l alapteaza, si sa n-aiba mila de rodul pintecelui ei? Dar chiar daca l-ar uita, Eu nu te voi uita cu niciun chip.”…Ce lucru nemaipomenit m-am gindit eu…

Pe masura ce predica avansa, am inceput sa-mi recapat statura dreapta in scaun. Ma uitam la copii mei cu citeva rinduri mai in fata ca erau si ei numai ochi si urechi…”Doamne tare iti multumesc de asa mesaj…” mi-am zis in gind…”exact ce aveam nevoie”… Pastorul continua sa ne spuna ca uneori toti trecem, prin perioade in care ne simtim parasiti…dar spunea el…timpul lui Dumnezeu este diferit de al nostru dar El nu uita niciodata. Si ne-a dat citeva texte:

-Genesa 8:1…”Dumneze si-a adus aminte” Era vorba de Noe; cit o fi plutit el deasupra apelor, inchis in corabie cu animalele…in mirosul ala…n-o fi zis vreodata oare…”Doamne…ai uitat de noi?”…
-Genesa 19:29…”Cind a nimicit Dumnezeu cetatile cimpiei si-a adus aminte de Avraam…” Pai nu s-a rugat Avraam o suta de ani? Si el si Sara au crezut si ei la un moment dat ca-si rezolva problemele singuri ca Dumnezeu a uitat de ei…si ce s-au mai incurcat, ca incurcatura lor a ramas incurcata pina in ziua de azi. Dar Dumnezeu si-a tinut promisiunea cu credinciosie.
-Genesa 30:22 - Dumnezeu isi aminteste de Rahela…
-Exodul 2:24 - Dumnezeu isi aminteste legamintul Lui…

Dumnezeu nu uita niciodata…El ne are sapati in mintea Lui…si raspunsul va veni la vremea potrivita. Planurile Lui sint mai bune decit ale noastre…

Problema cu credinta noastra este ca noi ne uitam la cantitatea credintei…si desi se cere putina…cit un bob de mustar ca sa mutam muntii…noi n-avem nici atit. Dar nu cantitatea credintei noastre este importanta…ci OBIECTUL credintei noastre. Noi oamenii ne schimbam si atunci cind facem o promisiune si vrem din tot dinadinsul s-o tinem…dar Dumnezeu nu se schimba niciodata…

Am iesit de la slujba de dimineata reinvigorati…Si eu si copii mei , ne-am uitat unul la altul mingiiati si reinprospatati…Dumnezeu ne cunoaste problemele. Problemele noastre par imposibile…dar sint imposibile de rezolvat pentru noi …nu si pentru El.

Si de ce am impartasit aceste lucruri atit de personale? Pentruca…nu gasesc alta modalitate de a spune…”Doamne cred…cred ca Tu ai sa ne rezolvi probleme ce le avem. Eu nu am suficienta credinta dar TU…Tu esti credincios si Tu ai promis ca nu ne vei parasi cu nici un chip…Tu esti OBIECTUL credintei mele…Binecuvintat sa fie Numele Tau…si acuma…dane rabdare sa asteptam rezolvarea…in timpul Tau…in felul minunat cum Tu lucrezi intotdeauna…”

Cine zice ca Dumnezeu nu ne vorbeste si astazi? Numai …de-am asculta!!!