DIN FUGA CALULUI...

De Emily Kimbrough - noted traveler, lecturer, writer

traducere de Rodica Botan



"Nonsens! Asta nu se vede din fuga calului", spunea bunica mea…
………………..
Cu citeva saptamini in urma, urcam scarile unui podium unde trebuia sa tin o cuvintare, si ciorapii mei s-au agatat de o margine mai ascutita pe care am atins-o, si firul a luat-o razna. Am incremenit o clipa, dar in momentul urmator mi-am amintit o fraza pe care bunica o spunea mereu cind ceva marunt ne supara mai tare decit ar fi trebuit… "Nonsens!… asta nu se va vedea din fuga calului…"

Am auzit fraza asta pentru prima data cind eram de 10 ani. Ma gasisem sa comentez - suparata de un defect la infatisarea mea, despre care credeam eu ca le va atrage atentia tuturor celor prezenti la sarbatoarea pentru care ma pregateam. Imaginea bunicii, aceea a unui calaret in goana calului care nu va vedea defectele de care vorbeam eu, a lasat o impresie adinca in fetita de zece ani.

Cred ca atunci am invatat sa separ lucrurile importante de cele mai putin importante. In anii care au urmat, am folosit adesea imaginea acelui calaret-strigoi daruit de bunica imaginatiei mele. Acel calaret a devenit o autoritate care nu m-a dezamagit niciodata, care mi-a structurat o scara de valori si a despartit lucrurile triviale de cele importante.

Uneori mi s-a parut ca intr-o anume situatie am fost nepoliticoasa… sau am fost doar putin confuza si deplasata in felul in care am raspuns? Nu mi-am facut datoria asa cum ar fi trebuit sau… dimpotriva, lucrurile care nu le-am facut nu meritau atentia mea de la inceput? Ori… am detectat un fel de impertinenta si rautate la cineva… sau a fost doar imaginatia mea si m-am pomenit ca inventez ceva din nimic?

In mintea mea, am descalecat adesea calaretul imaginar si am urcat eu pe calul lui. Am realizat ca din spatele acelui cal pot sa vad mai bine chiar peisajul in care traiesc si marimea lucrurilor din jurul meu. O sa va fie de mirare cite lucruri care ne deranjeaza si ne chinuie chiar… dispar atunci cind ne uitam la ele din goana calaretului...
..................................

     Nu-i asa ca va pune pe ginduri asemenea remarci? Si incepi sa te gindesti fireste cite amanunte nesemnificative ne-au amarit si ne-au bintuit viata! Cite lucruri neimportante ne-au tinut sclavi la munca... cite hotariri nejustificate doar cu gindul ca ce o sa zica... tanti Geta si nea Gicu de pe strada aialalta!?...
     Astazi am fost la o ora de pregatire pentru pensionare - sa ma informez cam ce trebuie sa pun la punct pe cind ies la pensie. O sa fiti surprinsi cum este sa te uiti la viata din capatul capatului. Nu mai vorbesc ca astazi colegii mei de liceu din Petrosani au avut reuniunea - intilnirea de 40 de ani de la terminarea liceului.
Viata este ca un abur... parca Solomon zicea. Trece ...si parca o traim din fuga calului. Cam aceeasi viziune o are si calaretul, si cei care il privesc. Ce alegeri am facut pina acum?
     Cei care au tinut ora asta de care vorbesc ne-au cerut sa scriem pe hirtie ce venituri avem si o alta lista cu ce cheltuieli - necesitati sau dorinti am avea pentru pensionare.
     Oare nu asa ar trebui sa facem si cu viata noastra? Chiar credem ca toate se termina la mormint? Daca nu te poate convinge nimeni ca exista viata vesnica, ai cumva argumente sa le dovedesti contrariul? Si daca nu esti sigur... si nu stii, chiar nu te intereseaza? Da-te, omule, jos de pe cal si afla adevarul sau macar incearca... fiindca, uite... vremea trece, si intr-o zi calul se va opri... si este important sa ai ceva cunostinte despre CE urmeaza sau UNDE!!!