Mi-au placut povestile intotdeauna. Buna mea imi spunea multe povesti...Imi citea si din Biblie, ma invata Psalmi pe care ii recitam seara impreuna, dar imi povestea si povesti pe care le stia de la bunica ei careia ii spunea Maica...
Imi povesteau parintii mei ca pe vremea cind abia stiam sa vorbesc si sa povestesc, m-am suparat pe buna mea odata. Verisorul meu Flavius care era cu 4 ani mai mic ca mine ajunsese la risnita ei de macinat cafea...una din cele batrine, ca un cub facut din lemn si cu un miner...In el se macina piperul, cafeaua, si zaharul...asa cite putin...si ca sa se curete de piper de exemplu se macina un pic de orez...
Era mare scula risnita aia mica a bunicii mele, pe care o adusese de la Bucuresti pe vremea cind facuse Academia de croitorie. Si nu era voie sa te joci cu ea. Banuiesc ca Tusi , mama lui Flavius i-a dat-o sa se joace si vina a picat pe mine. Indignata cum eram, m-am suparat pe buna mea si m-am dus sa-i dau povestile inapoi...M-am oprit in pragul usii si de acolo ii turuiam rind pe rind toate povestile ce mi le spusese ea in serile noastre de povesti...
Sint multi ani de-atunci...si sint si eu bunica acuma si inca cu nepoti mari. Astia au avut CD-uri si VSR- si desene animate si filme de tot felul...Nu mai trebuiesc nimanui povestile alea batrine, cum era povestea cu un cioban care avea multe, multe oi...si care trebuia sa le treaca pe toate o apa maaaaaaaaaaaare de tot. Si oile nu puteau sa treaca decit una cite una...si acuma trebuie sa asteptam sa treaca toate oile...
Asta era povestea cu care buna mea ma punea la culcare cind se satura sa-mi mai povesteasca. Dar...in seara asta am de gind sa va recomand o alta poveste...una cu tilc; una pentru oameni mari. Am gasit-o scrisa pe blogul lui Tasha...
http://tasha-cutiutacuiluzii.blogspot.com/2010/01/o-povestioara-cu-talc.html
6 comments:
Va imbratisez cu multa sinceritate si dragoste. Fiti binecuvantata si fiti binecuvantare!
Te pup Rodica!nu stiam de ce atata lume de pe blogul tau vine la mine,te citesc cu drag,povestesti asa frumos de fiecare data de parca simt ca sunt alaturi de tine...
Multumesc !imbratisari satmarene!
Stimata sora Rodica , va abordez in acest mod intrucit nu va stiu e mailul.Insist sa va spun ca m ati inteles gresit.Cind am postat comentariul pe blogul fratelui Marius(despre care am foarte multe lucturi bune de spus) n am vrut sa l atentionez expres pe d-lui, ci stiind ca are unul dintre cele mai vizitate bloguri am incercat sa trag un semnal de alarma pentru cei care desi au potential in a fi de mare folos intre oameni totusi investesc mult timp in lumea virtuala ,printre altele si din motivele enuntate de mine in prima postare,dar nu numai.Am chiar eu uncunoscut care petrece ORE in sir la calculator.Nu spun ca nu este si asta o metoda de lucru dar in Romania netul inca nu a ajuns cea mai eficienta.Nu v am cerut socoteala daca ati facut sau faceti ceva pt Domnul ci doar v am comunicat ca atunci cind am scris ca unii avem anumite mirosuri, ma refeream la necesitatea de a avea contact direct cu cei slujiti chiar daca..Nici n am vrut sa jignesc pe cineva "pe la spate".Si pentru ca nu sunt adeptul comunicarii sub umbrela anonimatului ,vreau sa stiti ca sunt sotul
Marinelei Neag iar Aurica Barna ne este prietena si vecina.Eu nu sunt un utilizator mare de net (de altfel nici nu am instalat acasa) dar am incercat sa aduc in discutie nu atit problema saraciei din Petrosani ci marea necesitate a imlpicarii multor crestini nu atit in a hrani si imbraca saracii (desi si asta trebuie facuta)cit mai ales in a face ucinici si a i creste in mod special prin interactiune directa, fata in fata.Va sugerez si dvs sa cititi cartea "Ucenicii nu se nasc, se fac" de Walter Heinrichsen.Cu speranta ca ma reusit sa ma fac inteles va multumesc pt rabdare.
Multumesc denisia de vizita. Domnul sa te poarte in carul Lui de biruinta.
tasha...am stiut ca o sa-ti fac o surpriza...frumoasa. Ma bucur orideciteori pot face ceva bun...si povestea ta a fost frumoasa...cu exceptia zenului si alte chestii despre paginism...cu alea nu sint de acord dar restul povestirii a avut miez. Multumesc de vizita...
Frate Ilie...daca nu ma insel asa te cheama...ma bucur ca mi-ai scris. Si eu am fost un pic cam "dura "dar fara intentie. Doar ca problema in discutie are mai multe fatete...Cunosc microbul computerului si stiu citi oameni au adictie la el...dar orice lucru bun poate fi transformat intr-un pacat, la urma urmei. Mincarea de pilda fara de care nu putem trai poate deveni pacat cind nu mai stim sa ne oprim si ...vom putea prin mincare sa nimicim si trupul (facindu-ne obezi si sa murim mai devreme ) si sufletul (facind din lacomie un idol).
De unde sint eu insa, lucrurile se vad altfel. Sint plecata de 30 de ani de "acasa" fara drum de intoarcere...familia mea este aici, si chiar si aici destul de imprastiata. Computerul, internetul...este modalitatea de a tine legatura cu oamenii- cu romanii a caror partasie imi lipseste atit de mult. Chiar daca nu este fata de fata...mai potolesc astfel singuratatea care adeseori ma duce la stari urite de depresie. Deci ...depinde despre ce lume vorbesti; ca lumea de acolo duce lipsa de piine si lumea de aici duce lipsa de partasie fie ea chiar si virtuala...
Sint integrata pe deplin in viata americana...sint aici de 30 de ani; dar am sa mint sa spun ca simt ca si ei in toate privintele. In alta oridine de idei nu mai sint nici eu cea de acum 30 de ani...viata te schimba; dar unele nevoi au ramas.
Simt cu cei de acolo si inteleg si ceea ce spui...dar ai fost un pic dur si ai discutat numai o parte a problemei atita tot. Ca ai avut dreptate in ceea ce ai spus? Absolut. Am avut si eu dreptate in ceea ce am lasat scris? Te asigur ca da...Domnul sa ne faca sa simtim unii pentru altii si sa avem intelegere stiind ca Dumnezeu ne-a creat pe fiecare diferit, cu calitati si nevoi diferite; si sintem toti ai lui.
Acuma...in alta ordine de idei, am amintiri dulci si minunate cu Marinela si mi-ar place sa ii transmiti salutari din partea mea. Iata e-mailul meu: botanrodica@gmail.com
Binecuvintari sfinte familiei si celor ce ma cunosc. Daca are nevoie si altcineva de adresa mea...da-o mai departe...
Post a Comment